Mahatma Gandhi a consacrat în anii postbelici tiparul protestului politic pașnic. A te opune unei puteri abuzive și percepute nelegitimă nu atît prin sabotaje, lupte de gherilă și atentate (precum anarhiștii ruși), ci prin forța morală a opoziției tăcute! Unele biografii dedicate „magnanimului” lider al independenței indiene au scos la iveală și umbrele personajului, dar cine n-a scăpat de truismul critic al sfințeniei imperfecte? Nici măcar Maica Tereza! Important e că imperiul britanic a fost treptat obligat să se retragă din haoticul subcontinent colonizat. Mai mult, „gandhismul” – adică versiunea lui idealizată – a dezvoltat o posteritate considerabilă.
Revoluția de catifea de la Praga a dovedit, sub tutela bonomului disident Václav Havel, că tancurile rusești (care striviseră în frumosul oraș Primăvara lui 1968) nu mai aveau „motorină” pentru a reveni la tradiționalul lor asalt împotriva libertății. Omulețul anonim care înfrunta solitar, cu două sacoșe în mîini, blindatele regimului comunist mobilizate în piața Tienanmen din Beijing a devenit și el simbolul planetar al curajului inofensiv. „Puterea celor fără de putere”, cum a fost ea numită de pomenitul prim președinte democrat al Cehoslovaciei, s-a manifestat și mai spectaculos pe așa-numita Baltic Way: la 23 august 1989, pentru a denunța (chiar de ziua lui) hidosul Pact Molotov-Ribbentrop, circa două milioane de cetățeni ai celor trei republici baltice au format la frontiera cu Rusia un lanț uman de 675 de kilometri. Mînă în mînă, umăr la umăr. PR-ul contează: pentru a ținti fruntea lui Goliath, David trebuie dotat cu un teleobiectiv de bună calitate.
Ai însă nevoie și de un „tiran civilizat”, așa cum au fost imperiile occidentale. O dezbatere despre umanitatea intrinsecă a alogenilor, în stilul celebrei „Junta de Valladolid” din 1550, cîștigată de dominicanul Bartolomé de las Casas, nu-și găsește echivalentul în Orient (cu excepția „turnirului khazar” și al altor dezbateri intermonoteiste de prin califatul de Cordoba). Partidul comunist chinez a împușcat studenții din Tienanmen, în pofida omulețului din poza de notorietate globală. „Reformistul” Gorbaciov a trimis totuși tancuri la Vilnius. Ion Iliescu și gruparea sa nu s-au putut instala pe valul revoluționar (al celor care strigau „Jos comunismul!”, dar și „Fără violență!”) decît printr-o cinic organizată baie de sînge, urmată de serialul agresiv al „mineriadelor”. De trei ani și jumătate, Putin încearcă să-i convingă pe ucraineni că sînt ruși printr-o invazie militară masivă, asortată cu distrugeri la limita genocidului.
Spiritul vremurilor noastre preferă stridența, gălăgia necontenită, excesul retoric și gesticulația hiperbolică, adică orice modalitate prin care mai poți atrage atenția într-o piață media și o realitate virtuală sufocate de vacarm exponențial. Nu mai avem virtuți, cît „virtuți” semnalate ostentativ, pe diferite culoare ideologice. Protestul pașnic, înalt simbolic și sacrificial nu-și mai găsește locul în prezentele societăți, dominate de autovictimizare și intoleranță polarizată. „Cei fără de putere” de odinioară au migrat în rețelele de socializare, unde ciocnirea narcisismelor nu e întrecută decît de festivalul nud al ignoranței autoîndreptățite. Inflația „protestelor” a devalorizat pînă la caricatură eficiența rezistenței morale în fața unor autorități oricum desacralizate. Noua societate civilă nu mai e nici solidară, nici pură, ci atomizată și partizană. În prezența tuturor libertăților, libertatea însăși e tot mai greu de obținut și apărat, atît pentru că reazemul ei transcendent s-a dizolvat, cît și pentru că viața-în-rețea e de fapt noul nume al servituții voluntare.
Credit foto Mahatma Gandhi: Wikimedia Commons
