Sub semnul lui Hermes stă chiar Odiseu, datorită îndrăznelii și istețimii sale, datorită priceperii de a găsi stratageme și a ieși din impas, chiar dacă în mare parte aceste însușiri ale sale stau sub semnul Athenei, fiind deci îndreptate către un rezultat diferit de acela spre care îndeamnă Hermes. Căci Hermes este zeul scopului și al atingerii lui cu orice preț, în timp ce Athena e zeița atingerii scopului prin chibzuință, ținînd seama de rezultat, cu ochii la urmări – ca să nu fie simplă tîlhărie și înșelăciune. Savanții n-au căzut de acord asupra înrîuririi lui Hermes asupra lui Odiseu. Ceea ce contează însă e felul în care Homer îl descrie și-l implică pe Hermes. În cîntul V din Odiseea, Hermes are un rol hotărîtor. În vreme ce Athena coboară în Ithaca pentru a-l îndemna pe Telemah, Hermes e trimis la Ogygia ca s-o sfătuiască pe Calypso și s-o îndemne să-l elibereze pe Odiseu. Cele două acțiuni se petrec deodată. Dar poetul epic nu le poate povesti decît pe rînd, ca și cum pe rînd s-ar fi și petrecut. E o celebră și înaltă lege stabilită de cercetătorii eposului (intitulată după cel care a formulat-o primul, filologul ruso-polonez Tadeusz Zielinski). Ea ne face să înțelegem, pe noi, cititori obișnuiți cu strategii narative mai complexe, de ce anume ne prezintă poetul la începutul cîntului V al epopeii o nouă adunare a zeilor, o copie a celei povestite în cîntul I, în care se repetă, pentru ascultătorul care a uitat poate anumite pasaje, hotărîrea lui Zeus. În timp ce Athena îl îndeamnă pe Telemah să-și caute tatăl, Hermes trebuie să coboare în Ogygia. Și pornește pe dată. De altfel, cu nimfa nu poate avea decît o relație apropiată, fiind și el fiu al altei nimfe, Maia.
Insula în care descinde e croită parcă pe măsura lui: „Codrul, în jur, înspre peșteră, se apleca, strai de ramuri, / Plopi și arini și, asemenea, și chiparoși cu mireasmă” (V, 63–64). Savanții s-au întrebat încă din Antichitate unde ar putea fi această insulă. Cel mai bun răspuns l-a dat Eratostene, în secolul al III-lea î.Hr., arătînd că drumul parcurs de Odiseu se va găsi în ziua cînd se va descoperi cine a cusut burduful vînturilor dăruit de Eol eroului. Supremă ironie! Ogygia nu poate fi găsită nici azi, cînd, printre ipotezele privitoare la insulele din poeme, una a ajuns să mute întreaga lume homerică în mările Nordului, în Scandinavia. De altfel, chiar și pentru Homer, Ogygia se află în afara lumii cunoscute de noi, într-un loc aproape lipsit de viață, în ciuda frumuseții și a florei sale luxuriante care te invită să rămîi acolo pentru totdeauna. Și aici, în această ambiguitate, rezidă trăsătura de geniu a celui care a început să-l cînte pe Odiseu și întoarcerea sa în patrie. Căci insula unde eroul era captiv de opt ani este un paradis în care moartea și viața veșnică înseamnă același lucru. Făgăduirea unei vieți fără moarte și fără bătrînețe de către o divinitate frumoasă și încîntătoare este, pentru bărbatul care vrea doar să se întoarcă acasă, echivalentă cu moartea, și cu nimic alta. Cînd Hermes, zeul care-i petrece pe morți, ajunge la peștera nimfei Calypso, „nu-l află tot acolo pe mărinimosul Odysseu, / Care ședea și plîngea pe o stîncă, la fel ca-nainte, / Tot zbuciumîndu-se-n grele suspine, cu jale în suflet, / Ochii-ațintind, printre lacrimi-șiroaie, în zări, peste mare” (V, 81–84). Cititorul atent știe că este a treia oară cînd Odiseu șade astfel. Prima oară l-a înfățișat Athena, vorbindu-i lui Zeus. Apoi l-a zugrăvit Proteu, Bătrînul Mării. Acum, îl zugrăvește aedul însuși, pregătind întîlnirea. Intrarea eroului în scenă e însă amînată. Ori de cîte ori poate, Homer se întinde. În timp ce Odiseu e departe, Hermes îi transmite nimfei Calypso poruncile lui Zeus. Nimfa nu poate decît să se supună. Iar noi avem timp să cugetăm la numele ei: Calypso, cea care ascunde, cea care îngroapă. Și tocmai de această frumusețe a unei femei nemuritoare care făgăduiește viață veșnică vrea Odiseu să fugă. Hermes, zeul care trece granița dintre vii și morți, obișnuit să însoțească sufletele morților în lumea subpămînteană, a coborît într-un soi de tărîm al lumii de dincolo. Dar în acest tărîm Odiseu n-a încetat să-și amintească.
(fragment din cartea Lacrimile eroilor, traducere de Vlad Russo, Editura Spandugino, 2025)
Credit foto: Wikimedia Commons
