După ce alte cîteva duzini de drone rusești s-au rătăcit prin Deltă ori prin stepa dobrogreană care-l deprimase pe exilatul Ovidiu, iată că una mai hotărîtă a căzut pe acoperișul plat al unui bloc comunist din Galați, făcînd gaură în tavan și rănind o mamă și pe fiul ei adolescent, duși (culmea) la spitale diferite. Ce zi! Miliarde de cuvinte zadarnice și sute de speculații gratuite s-ar fi putut scuti dacă armata noastră ar fi fost capabilă să doboare OZN-ul (desprins, conform achetei, dintr-un roi de 49). Evident, nu-mi propun să dedic incidentului ca atare o analiză geopolitică: asta m-ar îndepărta inexplicabil de profilul acestei pagini și de tradiția rubricii mele. Tot ce-mi doresc e să arăt că povestea de la Galați ne-a pus în fața unei oglinzi colective nu tocmai măgulitoare. Inclusiv, sau mai ales din punct de vedere spiritual.
Pe ruinele combinatului siderurgic, cu o populație scăzută și îmbătrînită, Galațiul (unde avea odinioară casă și viitorul vodă Cuza) e mai legat de amintirea proletar-ateistă a ingineriei sociale bolșevice decît de trecutul lui comercial, mic-burghez și portuar capitalist, în stilul danubian al ficțiunilor lui Panait Istrati. Această nostalgie a trecutului recent s-a aliat paradoxal cu o ferventă descoperire a Ortodoxiei, în nota ei naționalist-interbelică și inevitabila ei permeabilitate la stilul moldo-rusesc de peste Prut. Orașul concurent al Brăilei (cîștigător al competiției, cel puțin demografic și economic) este net dominat de PSD (urmașul PCR) și de AUR (urmașul PSD). Pe de altă parte, ÎPS Casian Crăciun (care a ridicat catedrală și la Brăila, spre a echilibra pompa liturgică din ambele județe aflate sub arhipăstorirea sa) a gospodărit ambițios eparhia Dunării de Jos, ridicînd mînăstiri noi, îngrijind o rețea caritabilă și conlucrînd cultural cu universitatea locală: în orașele medii, elita nu-și permite sîngeroase bătălii ideologice, dacă vrea să-și păstreze privilegiile.
Episodul cu drona l-a obligat pe președintele României să parafeze dimineață un lung comunicat de presă tehnic, să prezideze o reuniune de urgență a CSAȚ și să zboare după-amiază cu elicopterul pînă la Galați, pentru a inspecta locul impactului și paturile unde primeau îngrijiri medicale cele două victime. Între timp, Patriarhia a dat și ea un comunicat de solidarizare, fără să menționeze Rusia ca stat agresor: textul agenției de știri ecleziastice părea să deplîngă un fenomen meterologic. Ei bine, pe acest fundal de ambiguitate morală s-au auzit cu atît mai strident huiduielile unor gălățeni la adresa șefului statului român. Acolo, cum spuneam, populari sînt mai degrabă S. Grindeanu, după M. Ciolacu, dar și vedetele neo-peremismului, mesianicul Călin Georgescu și oacheșul patriot Simion, cel cu interdicție de intrare în Ucraina și Republica Moldova.
Asta e realitatea: cînd propaganda (ajutată de proximitatea geografică fatală a „russki mir”) a intrat adînc în mintea și sufletul unei populații, nu-i greu ca ea să nu vadă agresorul rus în România, după ce nu știe să-l numească, de cinci ani, în Ucraina. Gălățenii care l-au huiduit pe dl Nicușor Dan erau deja convinși fie că drona nu era rusească, fie că sîntem pedepsiți pe drept, pentru că sprijinim Ucraina și sîntem alături de NATO și UE, în loc să ne predăm, cuminți și pan-ortodox, Rusiei pravoslavnice.
Nimeni nu pare să deplîngă rolul PSD în privatizarea pe genunchi a industriilor grele gălățene (siderurgie, șantier naval etc.), tergiversarea cinică a construcției podului peste Dunăre (care să elimine fabrica de bani a bacului roșu) și deteriorarea țesutului urban prin corupție endemică. Disonanța cognitivă și sindromul Stockholm lucrează la foc continuu, înlocuind realitatea (și amînînd sine die soluțiile) printr-un soi de mitologie masochistă, pasiv-agresivă.
N-aș vrea să fiu înțeles greșit: atîta vreme cît trăim într-o democrație, oricine are dreptul să-i huiduiască pe lideri (de la cei locali pînă la șeful statului) fie „pe viu”, fie pe social media (între altele). Aici însă eram în premieră loviți și răniți de regimul Putin și, în loc să redescoperim masiv solidaritatea națională reală, am mai dovedit o dată că propaganda rusească a slăbit deja coeziunea noastră în fața pericolului mai mult decît o mie de drone. Păcat! Poate ne vine pînă la urmă mintea la cap...
