Peste un milion de persoane l-au aclamat exuberant pe Papa Leon al XIV-lea la Paris, la Lourdes, la Metz, în cele patru zile ale vizitei sale în Franța. Șapte sute de mii de oameni au bordat Champs-Élysées, de la Arcul de Triumf la Place de la Concorde, pentru a participa, în 26 septembrie, la marea liturghie în aer liber. Nenumărați își întindeau mîinile ca să le fie strînse de Papă, își apropiau copiii, prin mijlocirea agenților de securitate, de papamobil, pentru ca Leon să-i binecuvînteze.
Persoana spre care s-a revărsat un asemenea elan popular nu are totuși nimic dintr-un fermecător de mulțimi. Chipul îi e sobru, rezervat, aproape auster; zîmbetul, discret, abia dacă îi schimbă expresia feței, mereu egală, dominată de calm, seriozitate. Cum de atîta entuziasm alături cu asemenea economie de mijloace? Poate că ceea ce impresionează e tocmai stabilitatea expresiei de pe chipul Papei, e liniștea concentrată care, referită la o pace mai înaltă, îi iradiază calitatea. Pe străzile fremătînd de fervoare, Papa saluta neobosit, alternînd gestul binecuvîntării și salutul de prietenie, adresîndu-se parcă fiecăruia.
Papa și-a rostit numeroasele cuvîntări într-o franceză destul de poticnită, pe care frazarea și accentul american o făceau pe alocuri greu de înțeles. Cum de comunicarea nu a avut totuși nimic de suferit? Probabil pentru că el vorbea neretoric, laborios, asumat, din alt loc decît cel al discursurilor care umplu spațiul public, în alt stil decît al lor.
Papa „tratează subiecte grave într-un mod foarte pacific”, spunea un participant la adunarea de la Metz, iar „asta dă mesajelor lui o și mai mare putere”. Iar de ‚subiecte grave” Papa Leon nu se ferește. În discursul de la Palatul Élysée a afirmat valoarea ireductibilă a vieții, într-o țară care autorizase de curînd eutanasia și unde majoritatea catolicilor practicanți încuviințează măsura. La Lourdes a avut întîlniri cu șapte persoane care înduraseră abuzuri sexuale în mediul eclezial și i-a încurajat pe episcopii francezi să continue denunțarea și prevenirea acestui rău. În Turcia lui Erdogan pledase pentru libertatea religioasă. Pretutindeni vorbește despre obligația ospitalității față de imigranți, despre grija față de cei vulnerabili, fragili, bolnavi. Într-o Europă preocupată de atacurile regimului Putin, Papa insistă asupra idealului păcii. Într-o lume zbuciumată de conflicte, el pledează pentru dialog și convivialitate. Discursul lui poate părea nerealist în raport cu situația din teren, greu aplicabil în termeni imediați, pe alocuri anevoie de primit pentru destul de mulți.
Dar Papa nu face simplă politică, nici nu vrea să-și flateze publicul. Rostind cuvîntul credinței, el formulează exigențe care urmăresc să transforme interioritatea umană și doar pornind de la ea să se aplice pe mărăcinosul relief al imediatului. În fața problemelor pe care nu le ocolește, el vine într-adevăr în mod pacific. Nu critică, ci propune. Nu condamnă, ci amintește valori spirituale ale civilizației.
În Franța a vorbit fără încetare, așa cum vorbește pretutindeni, despre valoarea de vîrf pe care persoana o are în ochii lui Dumnezeu. Și nu numai în ochii Lui. Vorbind la Metz despre o „Europă a păcii și a unității” fără uniformitate, Papa a dezvoltat aceeași temă a unicității persoanei, prețioasă în unicitatea ei. L-a evocat îndelung pe Robert Schuman, unul dintre părinții fondatori ai proiectului european de după război. Foarte atașat de regiunea lui natală, Moselle, situată emblematic la granița între Franța și Germania, Robert Schuman a fost un om politic și un catolic devotat. Alături de alți colegi, a pus la temelia Europei postbelice chipul persoanei, statura ei ireductibilă la colectiv. (Cu șase sute de ani înainte, un alt fiu al Mosellei, cardinalul Nicolaus Cusanus, el însuși un „european” care lucrase pentru unirea Bisericilor de Răsărit și de Apus, afirma unicitatea fiecărei creaturi: „Nu există nimic în univers care să nu se bucure de o singularitate anume, una care nu se află în nici un altul, astfel că nici unul nu le întrece pe toate în orice privinţă” – De docta ignorantia, III, 1).
Pornind de la confluența principiilor creștine și a celor umanist-laice privind statutul persoanei, Papa a urcat, evocator, către rădăcinile creștine ale civilizației europene. L-a amintit pe Sfîntul Benedict (480-547), un „părinte fondator” de la celălalt capăt al istoriei, care a dat ethos-ul monahismului european: rugă și activitate civilizatoare. Ajutorarea săracilor, educația copiilor și universitățile, spitalele și medicina, dezvoltarea științelor, dreptul și organizarea orașelor, în toate acestea, amintea Papa, benedictinii au avut o contribuție de seamă. „Departe de a fi un criteriu confesional exclusiv, referința la ceea ce cultura europeană datorează creștinismului ne ajută să înțelegem mai bine în ce măsură deschiderea spre transcendent e mereu o dimensiune constitutivă a persoanei umane și o sursă vie de civilizație”, a spus el.
Un Papă american vorbește despre calitatea înaltă a Europei ca spațiu de împlinire a persoanei, de responsabilitate comunitară a persoanelor. Vorbește despre Europa ca „o realitate culturală și istorică” în stare să străbată „perioade de creștere, crize profunde, noi renașteri”. Vede în Europa o realitate consistentă, în mers, care poate trage din încercări energia unui elan înnoit.
Azi ne aflăm într-o perioadă de criză. Autocrații și național-populisme de vocabular religios încearcă să instaureze primatul forței, să transforme persoanele în elemente amețite ale unei mase. În fața pericolului, Papa amintește criteriile politice și spirituale care l-au condus pe Robert Schuman: contrar forței și intereselor naționale agresive stă dreptul internațional, întemeiat pe un principiu universal recunoscut, potrivit căruia pacta sunt servanda: tratatele și acordurile trebuie respectate cu bună-credință de actorii statali, angajamentele trebuie ținute, cuvîntul dat trebuie onorat. Toate astea nu-i spun nimic lui Trump, saltimbancul egolatru, și lui Putin, invadatorul obsedat. Dreptul internațional e un principiu propriu lumii civilizate, pe care îl urmează instituțiile și persoanele civilizate.
Respirăm de o vreme încoace într-o atmosferă nocivă: scenarii grotesc apocaliptice, teorii conspiraționiste, știri false, propagande politice sectare împing lumea spre spaime, resentiment, agresivitate. Cu un curaj calm, întemeiat pe spiritual, Papa a pus principiile civilizației la locul lor, în fața responsabilității noastre. „Fiți constructori de comunitate”, le-a spus el tinerilor.
Ponderat, pacific, sobru, Leon al XIV-lea e opusul stridenței extremiste. Exprimă seriozitatea speranței pentru Europa, încrederea în vitalitatea ei.
Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.
