Putem spune că relația Franței cu Papalitatea ilustrează cel mai pregnant dinamica religioasă a modernității tîrzii. Între 25 și 28 septembrie 2026, Papa Leon al XIV-lea s-a aflat în „Hexagon”. Vineri, 25, a fost primit la Orly de către președintele Macron, a ținut un discurs la Palatul Élysée, un altul la UNESCO și a participat la o vecernie pe Stade de France, în prezența a 80.000 de participanți. A doua zi a vizitat un centru catolic de sprijin și integrare pentru imigranți, s-a rugat la Institut Catholique pentru victimele (clericale și creștine) ale... Revoluției franceze și a oficiat liturghia în aer liber în Place de la Concorde (unde funcționase ghilotina de pe vremea Terorii iacobine). Duminică, 27, Papa s-a adresat episcopatului și călugărilor la Lourdes, unde s-a întîlnit consolator cu bolnavi și victime ale diverselor abuzuri. În fine, luni, 28, la Metz (la granița franco-germană), Papa a participat la o reuniune interconfesională și a ținut la Centrul Schuman un discurs despre rădăcinile creștine ale Europei.
În toate aceste ocazii – care au mobilat un program oficial complet –, Suveranul Pontif a căutat să vindece rănile Franței căzute în anarho-socialism revoluționar și depresie nihilistă (scuze dacă vi se pare că evaluarea e brutală). Sînt aceste răni vindecabile? Da, pentru că sufocarea ideologică și anticlericală a creștinismului nu mai e oricum la ordinea zilei în Franța secolului 21: părțile beligerante au ajuns de mult la o relativă coabitare. Nu, pentru că împăcarea dintre minoritatea catolică (cea mai amplă din Franța) și mediile intelectual-academice sau mediatice stîngiste s-a făcut mai curînd prin ignorare mutuală, respectiv prin interpretarea principiului laicității ca indiferență, așa că reluarea unui dialog sincer e mai curînd dificilă decît inerentă.
Papa Leon s-a folosit de Franța nu doar ca de fosta „fiică mai mare a Bisericii”, ci și ca de țara-cutie de rezonanță universală. La UNESCO (al cărui sediu nu e tocmai întîmplător ales la Paris), Suveranul Pontif american a reluat tema dezarmării AI (din recenta enciclică Magnifica humanitas), atacînd la pachet chestiuni de bioetică și urgența unei păci cu baze umaniste. În Place de la Concorde, el a derulat somptuosul „film” al Franței creștine, de la sfinții Irineu și Martin pînă la Vincent de Paul și le-a adus aminte celor prezenți că recentele botezuri/convertiri la catolicism desfid orice defetism. În fine, la Metz, Papa Leon a pledat pentru primirea și integrarea omenoasă a străinilor, pentru multilateralism diplomatic și regăsirea necomplexată a rădăcinilor noastre creștine.
Audiența acestei serii de evenimente pontificale a depășit toate așteptările. Cifrele atestă atît dinamismul organizatoric al diecezelor catolice franceze (de la episcopi pînă la tinerii voluntari), dar și o clară trezire a credinței ca nevoie de Cuvînt întrupat, în opoziție cu transcendența abstract colectivă a universalismului „laic”. De pildă: la liturghia de la Paris au luat parte cu vreo 200.000 de oameni mai mult decît estimaseră organizatorii. Succesul popular al Papei l-a și determinat pe E. Macron (care anunțase inițial că nu participă la slujbe) să apară subit la fața locului, alături de Marine Le Pen, Bardella, Attal, Édouard Philippe și alți lideri naționali. Evident, asta nu înseamnă că asistăm la o renaștere catolică a Franței și nici la o răsturnare a masivei secularizări deja instalate: grosul francezilor aprobă Biserica în materie de asistență pentru imigranți și acțiuni în favoarea păcii, dar nu și în domeniul bioetic. Franța – sau chiar o preconizată a VI-a Republică – nu va bascula din tradiția „dreptomistă” în cea Ancien Régime, nu va reveni la monarhie și nu va trece printr-un nou Botez colectiv unanim, ca pe vremea lui Clovis, însă nici nu va rămîne convinsă – ca înaintea vizitei Papei Leon – că prezența simbolurilor, a culturii și limbajului creștin în viața publică reprezintă un eșec al „laicității”. Vremurile sînt dure, pericolele s-au înmulțit palpabil, de la război la criză economică severă, competiția geopolitică dintre lumea euro-americană (divizată de MAGA) și puterile ostile (China, Rusia, Iran etc.) s-a agravat, așa că băltirea elitelor franceze într-un socialism coclit și un marxism rezidual ateu va lăsa pesemne spațiu pentru o evoluție spirituală mai creativă. Inclusiv grație primului urmaș nord-american al Sfîntului Petru!
