● Malul vînăt (România, Franța, Slovenia, 2026), de Andreea Borțun.
Dacă există un capitol la care cinema-ul romînesc al ultimelor decenii a tot stat prost, acela trebuie să fie reprezentarea ruralului. Viața la țară apare rar, iar cînd apare tinde să fie spectacularizată – pitoresc (Moromeții 2), tragicomic (Italiencele, California Dreamin’), stil thriller (Cîini, Oameni de treabă) sau horror (Capra cu trei iezi). Puținele incursiuni realiste în „Romînia profundă” sînt despre conflicte și tragedii sociale (După dealuri, RMN) sau despre limitele bunelor intenții urbane în legătură cu realitățile „din teren” (Întregalde). Povești „normale”, cu viață la sat care pur și simplu își vede de viață, nu ave(a)m mai deloc. În sensul ăsta, aș zice că Malul vînăt – debutul Andreei Borțun în lungmetraj după scurtmetrajul-hit When Night Meets Dawn (2021) – poate fi considerat în sine un mic-mare eveniment. E un film care își propune și în bună măsură reușește să exploreze etnografic lumea atît de exotizată a satului romînesc.
Un sat undeva în sud, pe lîngă Dunăre. Perspectiva principală îi aparține Laviniei (Mihaela Subțirică), o mamă care își crește singură fiul de 14 ani (Dani / Ștefan Costea). Tatăl biologic al lui Dani (Florin / Iulian Postelnicu) are de-acum o altă familie, cel (ca-și-)vitreg care i-a urmat (Marian / Vasile Pavel) i-a părăsit recent, posibil în urma unui conflict cu Lavinia. De menționat că Marian face parte dintr-o comunitate romă, (relativ) bine integrată în localitate, cu care Lavinia mai are legături și prin prietena cea mai bună, al cărei fiu (Bobi) e la rîndul lui prietenul cel mai bun al lui Dani (interpretările tuturor non-actorilor sînt excelente). Dintr-o iarnă cenușie și pînă într-o toamnă gălbuie, o urmărim pe Lavinia în mediul său familial și (micro)social: căutat de muncă, apropieri și depărtări în relația cu Dani, reparații prin gospodărie, uitat la televizor, cîte un grătar la ocazii speciale. Tonul expunerii este aluziv și dedramatiza(n)t. Evenimentele par nu atît piese în construcția unui conflict, cît întîmplări care vin, stau și pleacă, și lasă în urmă mici furtuni.
În termeni de sensibilitate vizuală, compozițiile gîndite de Andreea Borțun împreună cu directorul de imagine Laurențiu Răducanu au mai mereu ceva insolit în încadratură, textură sau culoare. Un gros-plan aproape expresionist cu obrazul brăzdat al lui Vasile Pavel în lumina albăstruie a unui microbuz de noapte. Un plan general cu Lavinia și Dani traversînd spre noi pajiștea din fața casei, deconspirat în timp real ca privire din interiorul unei mașini care acum pleacă cu ei cu tot. Vederi mai largi sau mai strînse, în care lumea rurală e (re)descoperită cumva ca pentru prima dată. O mișcare paralelă a locului, care adaugă mișcării oamenilor un soi de punctuație cosmică: păsări care alunecă pe cerul crepuscular, silueta unei macarale aplecate asupra șantierului, vîntul care trîntește brusc ușa metalică a cîrciumii, marșul filmat de la nivel al unui cîrd de gîște prin ogradă, o Dacie galbenă demarînd prin vijelie pe drumul de țară, lăsînd tot mai în urmă fîșia roșiatică a unui apus secerat de nori.
Sentimentul e că existența își urmează cursul natural, social și industrial după legi proprii, de o duritate și (uneori) poezie pe care filmul știe să le comunice fără alunecări mizerabiliste sau calofile. În spirit realist, pentru fiecare secvență în care se întîmplă ceva relevant pentru poveste în sens strict, există, probabil, cel puțin o alta în care nu se întîmplă decît „nimicurile” (universul) din jur. Spre deosebire de (neo)realismul clasic, însă, aici felia de viață nu se mai compune din cadre necosmetizate și durate lungi (o percepție analogă vieții), ci din aceste viniete scurte și dense, uneori aproape meditative, care combină autenticismul de fond cu puterea de defamiliarizare a formei (ca stil și dramaturgie). Viața transpare sintetic, ca intersecție credibilă de familiaritate, stranietate, tristețe și luminozitate.
Opțiunea pentru o narațiune (atît de) fragmentată, care enumeră pe sărite mai curînd decît înlănțuie cauzal, vine, ce-i drept, și cu o mică senzație de dezlînare și incompletitudine. Personal, mi-ar fi plăcut să văd unele personaje desfășurîndu-se și interacționînd mai mult. În cazul Laviniei, de exemplu, portretistica filmului e foarte abilă: cîteva gesturi și replici în treacăt, eventual reluate ulterior într-un alt fel care cumva e la fel, ne sînt de ajuns pentru a-i înțelege determinările, frustrările și strategiile de adaptare. Are tot sensul ca Lavinia să fie persoana contradictorie – aspră și iubitoare, înfiptă și temătoare, devotată și delăsătoare – pe care o descoperim în schimburile cu Dani, cu primarul, cu diverși oameni de pe la cîrciumă sau cu măicuțele de la mănăstirea unde și-a găsit de lucru. Poate ar fi mers, în schimb, s-o observăm ceva mai mult și alături de prietena cea mai bună (dincolo de momentul superb pe care îl au deja pe piesa Ochii tăi de la LA) – să aflăm/intuim ceva despre originile și poate limitele acestei prietenii, să vedem în ce măsură se aseamănă sau diferă experiențele lor de mame (într-un același context de precaritate). La fel, poate ar fi meritat să-l „accesăm” mai mult pe Dani prin Bobi, care, față de restul, pare să-i poată suspenda din cînd în cînd melancolia precoce omniprezentă în tăceri și priviri.
Ca ansamblu, poate că filmul lasă un pic impresia de parte (bine aleasă) dintr-un întreg căruia nu apucă să-i realizeze tot potențialul, dar asta și pentru că potențialul e realmente mare. Din cîte înțeleg, e posibil să existe și un director’s cut extins la un moment dat. Pînă atunci, Malul vînăt rămîne oricum un precedent important în termeni de temă, sensibilitate și mijloace, pe care tare m-aș bucura să îl văd ramificîndu-se de acum încolo. E un exemplu de world-building reușit pe sol foarte sensibil, unde se gǎsesc, între altele, şi cîteva momente foarte drăguțe de candoare cinematograficǎ. Preferatul meu rămîne probabil cel în care, de nicăieri, Dani, personajul lui Vasile Pavel și Lavinia încep să se stropească prin baie ca trei copii fericiți.
Vlad Marina este critic de film.
