Un coiot acuză

● Coyote vs. Acme (SUA, 2026), de Dave Green.

Într-un număr din The New Yorker, datat februarie 1990, se putea citi următorul paragraf: „În afara zădărnicirii pregătirilor minuțioase ale domnului Coyote, faptul detonării premature a produsului manufacturat și comercializat de către pîrît [corporația Acme, n.r.] a provocat reclamantului următoarele leziuni: 1) Arsuri severe ale blănii de pe cap, gît și bot. 2) Depigmentare cauzată de funingine. 3) Fractură la baza urechii stîngi, rămasă într-o stare vizibil pendulantă și audibil scîrțîitoare în urma deflagrației. 4) Arderea totală sau parțială a mustăților, cu efectul îndoirii, deșirării și dezintegrării lor sub formă de cenușă. 5) Elongarea nenaturală a ochilor, pe fondul carbonizării sprîncenelor și a pleoapelor” (Ian Frazier – Coyote v. Acme; trad. mea). Speța nu era nouă. Cu opt ani în urmă, avocatul reclamantului o rezuma deja pentru publicația National Lampoon: „Poate că domnul Coyote nu poate să-l prindă pe Roadrunner [Cucul Alergător, n.r.] cu ajutorul companiei Acme, dar s-ar putea să prindă compania Acme cu ajutorul lui Roadrunner” (Joey Green – Cliffhanger Justice; trad. mea).

Întemeiatǎ în motivele sale şi dispunînd de un probatoriu extins (circa 50 de episoade în perioada 1949-2014), acțiunea ar fi trebuit să fie soluționată în 2023, la finalizarea post-producției filmului inspirat de susmenționatele înfățișări. Urmare însă a comportamentului mercantil al Warner Bros. Entertainment Inc., terț intervenient, deținǎtor al drepturilor de autor privind opera, instanța s-a aflat în incapacitatea de a se pronunța. Notele de ședință arată, în acest sens, că WB a trecut filmul pe linie moartă, declarîndu-l „pierdere comercială” în scopul sustragerii de la plata unei părți din cuantumul impozitului pe profit datorat (tax write-off prin reducerea bazei impozabile). Deși permisă de legea fiscală federală relevantă în materie, purtarea terțului a fost aspru criticată de comunitatea cinefilă. „Nu doar o tentativă de tergiversare a procesului pînă la împlinirea termenului de prescripție, ci și un act de rea-credință și profundă indiferență față de așteptările milioanelor de urmăritori ai urmăririlor Coiotului”, ar fi declarat aceasta. Presiunea, în orice caz, a funcționat: WB a înstrăinat drepturile de exploatare a operei către studioul independent Ketchup Entertainment și, anul acesta, Coyote vs. Acme a putut ieși, în final, în lume.

Revenind așadar la speță. Cine îl apără Wile E. Coyote (care, după cum se știe, nu vorbește)? În filmul lui Dave Green, un oarecare Kevin Avery (Will Forte), avocat de duzină, subiect al unei reclame văzute de coiot la televizorul din peștera sa din New Mexico. (Context: se afla la capătul unui șir literalmente sfîșietor de înfrîngeri împotriva prăzii sale mereu mai iute la picior, iar viciile ascunse ale produselor Acme, testate de Wile E. pe propria blană de-a lungul unor decenii de urmăriri, contribuiseră în mod sigur; coiotul, care are totuși demnitatea lui, ciulea urechile și afla astfel că are inclusiv dreptul la repararea prejudiciului material și moral). Dar pe pîrît, cine îl reprezintă? Vestitul Buddy Crane (ex-wrestler-ul John Cena), expert în damage control procedural în beneficiul corporației, turbo-republican amator de discursuri și sofisme adresate corzii patriotice, posesor de mușchi care par mereu neîncăpători în costumul navy blue.

Cum poate să coexiste coiotul animat Wile E. cu oameni în carne și oase? Ca în Who Framed Roger Rabbit (r. Robert Zemeckis, 1988), principalul titlu de referință în materie: ca un făcut. Ființele desenate ocupă același plan al realității ca acelea nedesenate. Personajele 2D ale universului Looney Tunes se mișcă liber pe teritoriului Albuquerque-ului real de astăzi, au personalitate fizică și juridică, ocupă funcții. Vedem, între altele: un Bugs Bunny-whistleblower în trenci; un Daffy Duck cu psihicul vizibil zdruncinat; un Tweety-săgeată-Acme de nevoie; un Foghorn Leghorn-CEO-cocoș al mega-corporației. La rîndul lor, situațiile narative și imaginea sînt cartoonish în pofida originilor fotografice. Coiotul reușește să treacă de filtrul de securitate de la tribunal abia după ce abandonează, obiect cu obiect, un număr neverosimil de unelte și arme pe care se dovedește că le avea asupra sa în tot acest timp, fără ca blana să descrie vreo denivelare suspectă. Avocatul este filmat în fața aceluiași tribunal dintr-un plonjeu drastic, care îl face să pară extrem-extrem de mic (și deci nepregătit de confruntare).

Există vreo șansă pentru coiot? Teoretic, da. Acme nu numai că are monopol și își permite să vîndă cizme cu propulsie stricăcioasă, catapulte imprecise pentru nicovale, vopseluri trompe-l’œil cu rezultate de ontologii variabile și alte asemenea, ci pare să desfășoare un întreg proiect secret de cobaizare a celor ca Wile E. (Încadrare juridică: infracțiune cu intenție contra ființelor desenate versus „banala” vătămare corporală din culpă.) Practic, perspectivele nu sînt prea bune. Echipa lui Avery e mică și subfinanțată, apărarea are abilități demagogice superioare și stă pe bani, Justiția e coruptă, speciismul e la tot pasul. (Exemplu regretabil: un semn cu fără animale de companie, invocat de recepționera unui motel ca motiv să nu-l cazeze pe cetățeanul Coyote.) După cum se știe, însă, speranța nu moare pînă la ultima lovitură de ciocan judecătoresc supradimensionat și chițăitor. 

Dar oare e etic să lezezi ființe desenate doar pentru că suferă îndeobște mai puțin? S-ar putea crede că filmul e bandit punînd el însuși întrebarea, ca pentru a scăpa basma curată din propriile fapte de violență animată. În apărarea lui, interpretările funcționează, gagurile vizuale sînt amuzante, basmul e de actualitate (def/eat the rich), relația dintre Coyote și Cucul Alergător înregistrează o evoluție istorică. Și da, poate că alergăm un pic prea tare spre deznodămînt (bip-bip), dar, una peste alta, Coyote vs. Acme chiar este un film la care se poate rîde indiferent de vîrstă, o sursă de duioșie fresh într-un Looneyvers dependent de perfuziile nostalgiei. Aș invoca, în acest sens, precedentul unui Tweety spărgînd semințe într-o mașină de filaj dotată cu mijloace operative 5G.

Vlad Marina este critic de film.