Avem în Evanghelia după Matei următoarea pildă: „Un om oarecare, plecînd departe, și-a chemat slugile și le-a dat pe mînă avuția sa. Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după puterea lui, și a plecat. Îndată, mergînd, cel ce luase cinci talanți a lucrat cu ei și a cîștigat alți cinci talanți. De asemenea, și cel cu doi a cîștigat alți doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pămînt și a ascuns argintul stăpînului său”. La întoarcere, stăpînul i-a felicitat pe cei doi care au înmulțit talanții și l-a certat pe cel care l-a îngropat, spunînd: „Luați, deci, de la el talantul și dați-l celui care are zece talanți. Căci tot celui ce are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel ce n-are și ce are i se va lua”. Exact același lucru se întîmplă cu noi astăzi în educație. Noi ne îngropăm singuri talantul, singurul talant pe care îl avem.
Într-un studiu realizat în 2021 de către World Vision România, în parteneriat cu Deloitte, se evidențiază impactul economic major al educației asupra bugetului de stat. Pe scurt, pentru fiecare leu pe care statul român îl investește într-un ciclu complet de educație (de la nivel preșcolar la postuniversitar) se generează opt lei sub formă de venit la buget din taxe, impozite, contribuții etc. Ce altă investiție sau afacere are profit de 700%? Da, acest profit apare după cicluri de 25-30 de ani, dar merită.
Că avem talantul e clar din rezultatele elevilor noștri la olimpiade și alte concursuri, în care demonstrează inteligență și creativitate. Că ni-l îngropăm singuri, o dovedesc cotele alarmante ale abandonului școlar și ale analfabetismului funcțional. Concluzia: dintr-o combinație fatidică de indolență, rea-voință și lipsă de viziune, ne îngropăm singuri viitorul. Ni-l îngropăm pentru că ne irosim această uriașă și fabuloasă resursă reprezentată de educație. Avem exemple celebre de state care s-au dezvoltat sustenabil și robust printr-o investiție strategică în educație: Coreea de Sud, Singapore, Finlanda, Irlanda sau Estonia. Investiție strategică nu înseamnă doar un buget mai mare, ci fonduri care să susțină politici publice coerente și constante.
Aceasta cred că este principala problemă sistemică a educației: lipsa unei planificări strategice și coerente pe termen lung. Dacă pe ici, pe colo se mai întîmplă acest lucru, coerența este secerată de desele schimbări în sistem, unde, se știe, media de „supraviețuire” a unui ministru al Educației este de în jur de un an. Deci, pe lîngă găsirea unui model adecvat de promovare a unei educații de calitate, incluzive și orientate către valori, o altă problemă majoră este și menținerea modelului în pofida turbulențelor și schimbărilor socio-politice. Aceste probleme sînt accentuate de însăși politizarea acestui sistem, făcîndu-l astfel și mai sensibil și dependent de schimbările și variațiile politice. Aici cred că e de bun-simț să avem o prevedere legală care să împiedice cumulul de funcții administrative în sistemul de educație cu cele de conducere în sistemul politic, care creează de cele mai multe ori conflicte de interese și deturnare de fonduri.
Dar, pe lîngă aceste probleme sistemice, mai avem multe alte probleme: discrepanțele între diverse școli și lipsa de echitate, subfinanțarea, birocrația, pierderea startului prin precaritatea sistemului de educație timpurie. Dincolo de toate, cred că trebuie o schimbare de paradigmă. Modelul și mentalitatea actuale sînt ale dascălului care crede că menirea lui este să livreze cunoaștere sub formă de informații, după care să certifice acele cunoștințe prin testarea informațiilor. De aici obsesia de a memora și de aceea școala noastră este, în mare parte, inadecvată și lipsită de atractivitate. Deja, politicile europene au susținut în mod coerent și programatic, de aproape douăzeci de ani, trecerea focalizării sistemelor educaționale dinspre conținuturi către competențe.
Acum, în epoca manipulării și a impactului major al Inteligenței Artificiale asupra societății, este – și cred cu tărie acest lucru – o mare nevoie de orientare a educației către valori. Competențele sînt oarbe dacă nu sînt direcționate și ancorate în valori, după cum și valorile sînt lipsite de conținut dacă nu sînt susținute de competențe reale. Degeaba scoatem un mare economist sau IT-ist dacă ei vor devaloriza bursele naționale și vor deveni hackeri. Degeaba predăm discipline STEM dacă, odată cu ele, nu sădim și încrederea în adevăr, fapte și știință. Și, mai ales, degeaba implementăm toate descoperirile științifice și tehnologice dacă ne robotizăm și nu ne potențăm și dezvoltăm umanitatea noastră. Acestea sînt pericole majore, iar marele pericol este să nu facem nimic, să ne îngropăm talantul (și talentul) și să ne irosim imensul capital național pe care îl avem printr-o educație precară și inadecvată.
Într-o epocă tulbure și în continuă schimbare, ancorele noastre rămîn principiile și valorile. Valorile ne dau catargul lui Ulise, de care acesta s-a legat ca să nu cadă în plasa cîntecului sirenelor. Valorile ne mențin atît direcția neschimbată, în pofida atracțiilor și distragerilor, cît și verticalitatea noastră morală, cu atît mai importantă în vremuri tulburi și imprevizibile. Deci o educație bazată pe valori, dublată de un model reflexiv de predare, ar fi exact dezgroparea talantului și investirea lui într-un viitor sigur și prosper.
Sorin Costreie este profesor la Facultatea de Filosofie a Universității din București și consilier prezidențial pentru educație și cercetare. Cea mai recentă carte publicată: Leibniz și infinitul. Studii de filosofia matematicii, Editura Universității din București, 2025.
Credit foto: Wikimedia Commons
