Cu ochii‑n 3,14

Mergînd pe stradă, numai ce depășesc un domn în vîrstă că îl și aud în spatele meu: „Pisi, ce faci, măi, pisi?”. Ignor, dar individul continuă: „Hai, pisi, hai la tata”. Mă întorc, într-un avînt feminist, cu privire dură și replică acidă.

UNEORI O ÎNTÎRZIERE DE URGENȚĂ, DUPĂ O ZI ACIDĂ, PARE UN SIMBOL AL ELEGANȚEI

 

● O doamnă pe nume Keisha Lance Bottoms, stră-stră-strănepoata unui bărbat pe nume Spepperd Peek, înregistrat ca sclav în 1860 în statul american Georgia, tocmai a devenit noua guvernatoare a aceluiași stat. Uneori realitatea pare un basm cu morală. (M. C.)

● Un tren german nu a fost lăsat să intre în Elveția din cauza unei întîrzieri de 13 minute. Sună bizar, dar e, totuși, adevărat. Explicația se află în statistici: în 2025, aproape 94 de trenuri elvețiene din 100 au ajuns la timp, iar un tren e considerat întîrziat în Elveția de la trei minute. În Germania, în septembrie 2026, doar jumătate dintre trenurile pe distanțe lungi au ajuns la timp, deși acolo un tren e considerat punctual chiar și cu o întîrziere de pînă la șase minute. Vă imaginați cum ar fi fost să avem noi graniță cu Elveția, în condițiile în care e o excepție absolută ca un tren să ajungă la destinație fără întîrziere? (A. M. S.)

● Fotbalistul spaniol Jesús de Miguel a murit de infarct la spital, după ce a fost transportat de urgență în urma unei coliziuni pe terenul de fotbal. Inima americancei Christa Pike, condamnată la moarte, a continuat să bată și după administrarea în închisoare a celor două injecții letale, fiind transferată ulterior la spital. Misterioasele căi ale inimii! (M. C.)

● Filipine, Myanmar, Laos și Cambodgia se numără printre țările cel mai grav afectate de rețelele de crimă organizată care administrează adevărate fabrici și făbricuțe de escrocherii online. Nu de mult, autoritățile au descins într-un astfel de complex din Bamban, la nord de Manila, și au eliberat aproape 700 de persoane ținute captive și obligate să lucreze pe post de escroci. Șefii lor, în schimb, se relaxau la piscina de alături, pesemne după o zi solicitantă de management potlogăresc. (C. Ș.)

● Mergînd pe stradă, numai ce depășesc un domn în vîrstă că îl și aud în spatele meu: „Pisi, ce faci, măi, pisi?”. Ignor, dar individul continuă: „Hai, pisi, hai la tata”. Mă întorc, într-un avînt feminist, cu privire dură și replică acidă, doar ca să-l văd pe „hărțuitor” aplecat și mîngîind o pisică. Mi-am văzut de drum cu replica nerostită. Nu eu eram Pisi. (S. G.)

● Coco Chanel a promovat și a popularizat purtarea pantalonilor de către femei, contribuind la transformarea lor într-un simbol al eleganței. Privind însă la ce a urmat, i-am putea reproșa că a creat un monstru. Pe lîngă „pantaloni termici cu blană”, au apărut pantalonii „jogger barrel cu betelie întoarsă”, pantalonii „eleganți cu talie răsfrîntă” sau chiar bermudele „elegante” cu „talie încrucișată”. Totuși, lovitura de grație pentru celebra creatoare de modă este apariția pantalonilor „jogger barrel din felpa cu opritor”. (S. G.)

 

TOT AȘA, CINE ÎNDRĂZNEȘTE SĂ SUFLE ÎN IAURT LA ORELE DE VÎRF TAIE SIMBOLIC ÎNTREAGA CANTITATE DE AER URBAN

 

● Proprietarul unui magazin de covrigi din Carolina de Nord a dat nas în nas cu un aligator care probabil căuta să-și astîmpere foamea. Camerele de supraveghere au înregistrat intrarea reptilei prin bucătărie și apoi periplul său prin interiorul magazinului, închis pentru public în acel moment. După ce a tras o sperietură zdravănă, proprietarul a sunat la poliție și a declarat că numai la o asemenea întîlnire nu s-ar fi așteptat în magazinul său. Poate că, tot așa, nu era de așteptat nici ca un democrat să intre în Senat din partea Carolinei de Nord. (A. M.)

● Pudoarea și bunul-simț englezesc au atins noi cote. Se pare că autoritățile din Londra vor să introducă așa-zisul „snogging ban” – cu alte cuvinte, să interzică sărutul în anumite intervale orare. De exemplu, cine îndrăznește să fie tandru și pupăcios la orele de vîrf, în metrou, riscă să ia o amendă usturătoare. Așa că oamenii trebuie să se abțină pînă cînd ajung acasă. Toleranța la grosolănii mi se pare că spune multe despre cultura unui loc, dar mă gîndesc totuși că englezii aplică amenzi pentru un sărut în metrou, pe cînd, la noi, studenții de la BCU practică o tandrețe molfăitoare, se aud numai sunete de ventuze asupra cărora nimeni nu ar îndrăzni să atragă atenția. Așa mi-am dat seama care e diferența dintre englezi și români: săruturi sancționabile, discrete și clandestine versus mozoleală publică. (I. M.)

● În timp ce juriile marilor premii literare încearcă să sufle și în iaurt, în Franța s-a anunțat un nou premiu literar, Prix Blaise Pascal, dedicat chiar operelor realizate cu ajutorul Inteligenței Artificiale (AI). Candidații trebuie să scrie în limba franceză și nu e nevoie să fi publicat anterior. „Juriul caută o operă inedită, utilă sau care să atragă atenția”, au transmis organizatorii. Să mai zică cineva că nu e loc sub soare pentru toate textele din lume, indiferent de cum sînt scrise. (A. M. S.)

● La recenta ceremonie de inaugurare a Centrului de Tineret din Teiuș, județul Alba, organizatorii au pregătit doar cinci foarfeci, deși șase persoane se pregăteau să taie simbolic panglica tricoloră. Dani Marcu, administratorul public al orașului, a rămas pe dinafară și s-a văzut nevoit să mimeze tăierea panglicii folosindu-și degetele. Cam la fel cum fac și alți politicieni de la noi, doar mimează că guvernează. (C. Ș.)

● Whiskey-ul este unul dintre cele mai performante articole de export ale Marii Britanii – numai în 2025 a adus în economia britanică, de peste tot din lume, 5,5 miliarde de lire. Producători de whiskey, desigur, se găsesc în toate țările care alcătuiesc Regatul Unit, dar Scoția singură are supremația: produce cam 90% din întreaga cantitate și deține de departe cele mai importante brand-uri, cei mai importanți producători, dar și ceea ce e lucrul cel mai important: tradiția. Sigur că whiskey se face și în Țara Galilor și în Irlanda, ba chiar și în Anglia, dar Scoția este epicentrul faimoasei băuturi. Poate că de aceea producătorii de whiskey scoțian (scotch whiskey) s-au revoltat recent cînd agenția guvernamentală competentă de la Londra a acordat „indicația geografică protejată” whiskey-ului englezesc și a definit legal faimosul single malt într-un fel care permite fabricarea acestuia și în afara Scoției, în celelalte țări ale Regatului. Mucaliți, unii experți englezi spun că e doar o furtună într-un pahar cu apă (mai exact, într-o ceașcă de ceai), chiar dacă unele asociații scoțiene par decise să facă mare scandal. Eu sînt curios să aflu reacția distileriilor britanice cînd vor afla că se face whiskey și în România. (S. V.)

● A se evita: „MODA – Pulbere pentru față“ (praf în ochi), „FH10 and FH20 Fire Hoods – Cambridge Audio – Plafonul hotei de incendiu“, „Set de jucărie cu arc, cu proiectile cu bile din spumă de diferite culori și șase ținte roșii în formă de butoi”, „Only the brave – DIESEL – Apă de toaletă“ (culmea scumpirii combustibililor: dieselul, se vinde ca parfum), „Unealtă de șlefuit în formă de stilou pentru unghii”, „Scaun de înot gonflabil albastru în formă de avion cu volan”, „Cloșca – Cască de bicicletă“ (în cazul unui impact, cloșca s-ar putea să cedeze), „Cameră roz destinată copiilor cu USB alb“ (pentru copiii cu USB negru sau colorat, se va alege o altă cameră), „Minge de grădină cu LED-uri în aer liber cu telecomandă”, „Costum ninja format dintr-un costum cu mînecă lungă, o centură de tip velcro, două shurikens din pîslă, mănuși, o glugă și patru panglici roșii pentru fixare“ (panglicile care trebuie fixate în zona antebrațelor și a vițeilor sînt prea lungi). (M. P.)

● Cîteva nume de firme culese din Bradu, Argeșelu, Albota și Mărăcineni, județul Argeș: Blondy Revolution SRL, Grîuleț SRL, Agroconcret Factory SRL, Bunătăți De La Bădița SRL, Individual BR DSK SRL, Prelate Și Design SRL, Atelier Practic Și Eficient SRL, Atelierul Cu Sfârleze SRL, La John Meșterul SRL, Tiger Principal SRL, Othua Industrial SRL, Supremo Onix SRL, Cori Covri Center SRL, Aluneea SRL, Gustul La Pachet SRL, Afacerea La Minut SRL, Doralex Mobdivers SRL, Ideal Construct Activ SRL, Scule Și Unelte Pro SRL, Adi Paf Logistic SRL, Emi Bismark Puf SRL, Investește În Tine SRL, Civilus Concept SRL, La 1907 Urban SRL, Goguci Media SRL, Stingătorul Levitim SRL, Perfect Art Vertical SRL, Baiazid SRL, Verde Bun SRL, Cristalul Verde SRL, Master Lemn Masiv SRL, Scorilo Chic SRL, Trainic SRL, DSGF Liniște Și Zâmbete SRL, Adrenaline Credit SRL, Mokum Divers SRL, Amo Zece Fix SRL, Balzac SRL, Radical Zero SRL, Marian Valorosu SRL, Astropoteca SRL, Băiatu’ Cu Gazonul SRL. (D. S.)

 

Credit foto: M. Pleşu

Share