Nu sînt de acord cu cei care spun că nu ar trebui să fim foarte interesați de ceea ce se întîmplă în SUA pe motiv că americanii sînt prea departe și oricum nu pot fi influențați de către noi în evoluțiile lor. Da, așa este, nu putem influența America, dar putem să ne gestionăm mai bine treburile interne și externe dacă vom ști mai multe despre fenomenele sociale de acolo. Pentru că America a însemnat mult pentru noi de-a lungul timpului. Dacă ar fi să invocăm numai intervenția sa decisivă, de partea bună a istoriei, în cele două războaie mondiale pornite din Europa și ar fi de ajuns. Deci, iată, vom scrie din nou despre această țară care era, pînă acum ceva timp, mîndria noastră a tuturor. Și cînd spun „tuturor” mă gîndesc în primul rînd la liberali. Aceasta a fost patria liberalilor și a libertăților. A strălucit asemenea unei lumini călăuzitoare pe cerul politicii internaționale. A promovat pentru mult timp omul și drepturile sale. S-a bătut și s-a zbătut pentru afirmarea și respectarea Declarației Universale a Drepturilor Omului semnată de către statele lumii după al Doilea Război Mondial. America a fost mama bună a tuturor celor condamnați și urmăriți de către tiranii planetei. A oferit cămin și carieră tuturor luptătorilor împotriva tuturor dictaturilor. I-a înțeles pe toți pentru că însăși această țară a fost construită de către emigranți. O țară pe care nu paria nimeni s-a impus în secolul XX și a devenit puterea numărul unu a planetei. Nimeni nu ar fi putut crede asta. Acolo s-a întîmplat o minune. America este un experiment social. Acolo oamenii au trecut, prin cooperare și altruism, toate pragurile date de trecut. Ultimul dintre aceste praguri fiind rasismul. După anii ’90 ai secolului trecut, atunci cînd comunismul și-a recunoscut înfrîngerea, America părea a rămîne, spre bucuria noastră a liberalilor, singura mare putere a lumii. O mare putere liberală care domină lumea prin strălucirea sa. Ce să-ți dorești mai mult ca liberal?
Dar iată că lucrurile nu a fost să fie spre bine. Brusc, odată cu ascensiunea noilor tehnologii, America pare să intre în schimbări pe care noi nu le-am anticipat. Și care confirmă vorba veche conform căreia democrația și libertățile sînt ceva de apărat în mod permanent. Acum, la începutul secolului XXI, o nouă elită începe să se afirme în America, este vorba despre plutocrați. Ei sînt cei care visează să instaureze plutocrația. Și vor să aducă acest tip de nouă ordine la nivel planetar, nu numai în America. Se vorbește în fel și chip despre ei, despre plutocrați: că sînt proști, că au eliminat meritul de la baza construcției sociale, că sînt primitiv, că sînt drogați, că nu vor rezista prea mult la conducerea Americii și că vor pierde alegerile următoare. De fapt, lucrurile sînt mult mai grave decît par și fenomenul pe care îl reprezintă ei este mult mai profund, din păcate. Ce este plutocrația? Dicționarul Explicativ al Limbii Române ne ajută să înțelegem conceptul. Plutocrația este o „formă de guvernare în care puterea de stat este concentrată în mîinile celor mai bogați” (https://dexonline.ro/definitie/plutocra%C8%9Bie).
De unde vine acest regim politic? Care-i sînt cauzele? Plutocrația este o formă de organizare și conducere a societății care nu împărtășește idealurile democratice și are următoarele rădăcini: apare de regulă în vremurile în care inovarea explodează și randamentele părții inovatoare din economie sînt foarte mari; asta permite o acumulare uriașă de bogăție în favoarea celor care sînt purtătorii și promotorii noilor tehnologii; volumul de capitaluri din economie crește, crescînd și nivelul lor de concentrare în favoarea celor foarte bogați; plutocrații au legătură cu statul și parazitează statul; atrag de partea lor o parte din resursele statului pe care-l parazitează; tentația lor este aceea de a prelua puterea politică și de a drena în favoarea lor resursele bugetare; pe acest fond, asimetriile și diferențele de avere din societate devin spectaculoase. Plutocrația este un mare dușman al democrației. Tendința de a acapara puterea politică intervine ca urmare a unei forțe economice teribile. Plutocrații sînt oamenii bogați ai zilei. Și cum banul aduce putere, atunci de ce nu ar aduce și putere politică?
Pare incredibil, dar acești „nebuni”, așa cum ne place nouă să-i considerăm, încearcă o acoperire ideologică, o încărcătură doctrinară. Deci nu sînt total haotici și nu vin de nicăieri. Nu sînt o întîmplare pe marginea căreia să zîmbim crezînd că totul va trece ca un vis urît. Este posibil ca, după democrație, lumea occidentală să pășească, dacă nu a făcut-o deja, în epoca plutocrației. Iar unul dintre prietenii mei din viață și de pe Facebook m-a ajutat să înțeleg mai mult. Prietenul și colegul meu, prof. Vasile Lupulescu, îmi scrie pe Facebook: „Administrația Trump este formată dintr-un grup de persoane care au aderat la o nouă ideologie, clocită de către Curtis Yarvin și Peter Thiel. Conform acestei ideologii, democrația liberală este un concept ineficient și perimat. Ideea este că această nouă ideologie concepe statul ca pe o companie și trebuie condus ca o companie. Democrațiile liberale incomodează și trebuie lichidate. Ne-am ferit de neomarxiști, wokiști sau sorosiști, dar ne așteaptă o dictatură comunist-oligarhică”. La textul de mai sus aș avea o singură corectură: colegul meu crede că ne așteaptă o dictatură de stînga. Nu despre asta este vorba. Dimpotrivă, plutocrația imaginează o dictatură de dreapta. Diferența dintre o dictatură de stînga și una de dreapta constă în modul în care elitele care o instaurează se poziționează în raport cu unealta. Cele de dreapta, sau fasciste, nu naționalizează unealta, cele de stînga, sau comuniste, naționalizează mijloacele de producție. Dar nu detaliem aici.
Ideologii despre care vorbește colegul meu nu au carte multă. Ei nu sînt niște filosofi ai socialului în sensul clasic al cuvîntului. Adică nu sînt niște învățați al căror cuvînt poate avea mare greutate. Nu știu carte și nu scriu cărți. Sînt doar niște falși profeți ai unor vremuri tulburi. În Evul Mediu, dar și în perioada de după aceea, în orașele occidentale exista instituția celui care vorbește în public. În centrele orașelor existau niște mici scene pe care se urcau tot felul de inși care credeau că au ceva de spus semenilor lor.
Nimeni nu-i oprea să vorbească. Se urcau pe scena respectivă și vorbeau singuri sau ascultați de cîțiva curioși. Gesticulau și se agitau în văzul lumii, crezînd în sufletul lor că au mari adevăruri de rostit și mari proiecții de transmis. De fapt, ei nu însemnau nimic. Cuvîntul lor se pierdea în neantul zilei. Acum, acești nebuni s-au mutat pe Internet. Vremurile s-au schimbat. Acum nu mai stau în piața publică, ci în fața calculatorului. Și vorbesc și aici. Spun tot felul de lucruri trăsnite. Numai că audiența lor este mult mai mare. Așa se face că acești ignoranți ajung să dea curente de gîndire sau ajung să influențeze mersul lucrurilor pînă la cel mai înalt nivel. Curtis Yarvin este un exemplu clasic de ratat al Internetului a cărui nebunie este luată în serios de către alți nebuni. Iată cum este descrisă de către presa de la noi contribuția sa: „Acest concept (de „iluminism întunecat”, promovat de către Yarvin, n.n.) și cel de neo-reacționarism sînt, în mare parte, sinonime. Ambele definesc o doctrină antidemocratică și antiprogresistă, care propune eliminarea democrației și gestionarea statului ca pe o companie, cu un CEO la conducere, care să aibă aceeași autoritate ca un monarh absolut (...), prevede, de asemenea, ca inovația tehnologică să fie lăsată să se dezvolte pe cont propriu, fără supraveghere sau reglementare democratică (...), este o ideologie foarte tehno-libertariană, influentă în Silicon Valley” (Curtis Yarvin, ideologul „Iluminismului întunecat” și impactul său în era Trump). Așa cum spuneam, nu este vorba despre o ideologie în sensul clasic al cuvîntului pentru că acești oameni nu știu atît de multe despre om și mersul său în istorie încît să emită pretenții de filosofi. Ei bolborosesc doar niște lucruri pe rețelele de socializare unde devin vedete. Afirmarea lor ca formatori de opinie nu se bazează pe substanță, ci pe circ.
Într-o plutocrație nu mai este vorba despre merit sau despre alte criterii de evaluare și validare socială. Nu există o scară a valorilor și nu mai există preocuparea pentru a folosi știința de carte atunci cînd poziționezi pe cineva în societate. Plutocratul este omul cu bani, adică cel care crede că este mai deștept decît toată lumea. De aceea, el cere respect și încearcă să impună respect. Lumea plutocraților este inacceptabilă din punctul de vedere al liberalismului și societăților liberale. Liberalii sînt mari adversari ai plutocraților. Războiul de azi se poartă deja sub ochii noștri. Oamenii cu bani care conduc azi America sînt de neprivit pentru un specialist în economie și societate. Ei alcătuiesc o lume a bufonilor care crede că poate conduce ceva ce nu înțelege. Și există un fel de alianță a lor la nivel planetar. Nu este o întîmplare că plutocrații ruși sînt azi buni prieteni cu cei americani. Aceștia nu se vor da înapoi de la a încerca să lichideze baza democratică a statelor în fruntea cărora ajung. Dominația totală a omului bogat poate fi blestemul nostru viitor. Este greu astăzi să ne imaginăm o lume condusă doar de către bani, dar ea este posibilă. Primele semne sînt deja lîngă noi. Dacă altădată zîmbeam atunci cînd vedeam stîngăciile bogatului în politică, azi acest fenomen este normal și la noi, românii. Deja se încetățenește o vorbă periculoasă conform căreia trebuie să promovăm oamenii bogați pentru că măcar ei au demonstrat ceva. Este o capcană în care pășim cu voioșie și chiar cu inconștiență.
Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă lucrare a sa este Lumea de dincolo de istorie. Despre fragilitatea construcției sociale românești (Editura Pro Universitaria 2025)
