A protesta în mod etic

Activiștii de mediu au perturbat meciurile de tenis de la Wimbledon, au aruncat cu supă de roșii pe geamurile care protejează picturi celebre, au pulverizat pudră portocalie pe megaliții de la Stonehenge și au blocat în repetate rînduri traficul. Ca răspuns, guvernele europene au luat măsuri drastice împotriva protestatarilor ecologiști: au făcut arestări, au dat amenzi și, într-un caz izolat, au dat o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru îndemn la nesupunere civilă, în cadrul unui apel Zoom.

În cazul protestelor, etic și legal sînt lucruri diferite. După cum spunea Martin Luther King Jr. în „Scrisoare de la o închisoare din Birmingham”, protestatarii care se implică în acte de nesupunere civilă își arată respectul față de lege prin faptul că se comportă nonviolent și acceptă pedeapsa impusă de lege.

Sîntem de acord că nonviolența este un element esențial al unui protest etic și că protestatarii, care trăiesc într-o democrație care protejează acțiunile politice nonviolente de sancțiuni excesive, ar trebui să fie dispuși să accepte sancțiunea impusă de lege. Dar ce anume înseamnă o sancțiune excesivă depinde de gradul de inconveniență pe care protestatarii o pot provoca, în mod etic, publicului.

Propunem o adaptare a principiului recunoscut internațional al proporționalității în război. Acest principiu interzice acțiunile militare atunci cînd vătămarea civililor este disproporționată față de avantajul militar obținut. A lua în vizor un singur comandant inamic, anticipînd totodată că metoda utilizată va ucide sute de civili nevinovați, este greșit.

Aplicarea acestei abordări la protestele nonviolente din democrațiile liberale are patru aspecte. În primul rînd, un „principiu al proporționalității protestelor” ar trebui să încerce să pună în balanță neplăcerile cauzate celorlalți cu numărul de cetățeni care protestează. Dacă un milion de persoane se alătură unui marș de protest, e inevitabil ca protestatarii să umple străzile, blocînd traficul.

Profesoara Zeynep Tufekci de la Universitatea Princeton are dreptate cînd afirmă că protestele în masă din ziua de azi și-au pierdut prestanța, deoarece platformele de socializare le-au făcut mult mai ușor de organizat. În loc să dedice ani de zile pentru crearea unor legături între oamenii care împărtășesc aceleași idei și să facă apoi ca aceste eforturi punctuale să culmineze cu un protest național, organizatorii pot trimite pur și simplu un tweet cu ora și locul întîlnirii.

Și totuși, această ușurință a comunicării nu anulează diferența dintre 5 și 500.000 de protestatari. Oamenii trebuie să fie în continuare dispuși să dedice timp și să facă efortul de a ieși în stradă. Un număr mare de protestatari semnalează într-o democrație că ceva ar putea fi fundamental greșit (deși e posibil și ca protestatarii să se înșele).

A doua componentă a principiului proporționalității protestelor este importanța problemei în raport cu inconvenientul cauzat. Doar pentru că protestatarii sînt puțini la număr nu înseamnă neapărat că acțiunile lor sînt greșite. Activiștii de mediu care protestează vizînd opere de artă încearcă să ne stimuleze să acționăm împotriva unei crize care evoluează lent și care a afectat deja milioane de oameni; în lipsa unor măsuri drastice, ea va modifica clima planetei noastre în moduri care vor afecta miliarde de oameni. Chiar și o șansă mică de a-i convinge pe oameni de necesitatea unei schimbări compensează dezamăgirea numeroșilor turiști care nu o vor putea privi, pentru moment, pe Mona Lisa.

Desigur, protestatarii tind să creadă despre cauza lor că este crucială. Dacă se înșală, protestul poate fi lipsit de etică, chiar dacă provoacă doar inconveniente minore.

Al treilea aspect stabilește dacă activiștii intenționează să provoace inconveniente semnificative sau caută să minimizeze perturbările. Protestatarii se simt prizonierii unei dileme a activistului: cel mai simplu mod de a obține atenția publicului este să protesteze într-un mod perturbator, ceea ce poate însă întoarce opinia publică împotriva cauzei lor. Pentru a răzbate prin ceața mediatică, ei cred că trebuie să provoace inconveniente masive.

Poate că e greu să găsești modalități creative de a-i informa pe ceilalți despre o nedreptate fără a le perturba viața, dar nu e imposibil. În loc să saboteze iluminarea unui brad de Crăciun pentru copii, protestatarii ar putea organiza un eveniment neautorizat de plantare de brazi într-un parc public. Originalitatea unui astfel de protest ar putea deveni virală și ar face totodată ca orice reacție a birocraților, cum ar fi îndepărtarea copacilor nou plantați, să amplifice o dată în plus acoperirea mediatică.

Provocarea intenționată a inconvenientelor nu e neapărat lipsită de etică; ea trebuie evaluată în raport cu ceilalți factori ai proporționalității protestului, care trebuie să-i includă și pe cei care suferă inconvenientele. Acesta este al patrulea factor. O duzină de protestatari împotriva schimbărilor climatice care împiedică mii de oameni să își ducă copiii la școală sau să meargă la serviciu este mai îngrijorătoare din punct de vedere etic decît perturbarea rutinei celor care au puterea de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră.

Este mai etic să inoportunezi politicieni și birocrați în calitatea lor oficială decît publicul. Pentru ca democrațiile să funcționeze, funcționarii publici trebuie să cunoască punctele de vedere ale cetățenilor. Cu toate acestea, protestatarii trebuie să ia în considerare importanța serviciilor care urmează să fie perturbate. Întreruperea întîlnirii unui politician cu lobbyiștii corporatiști e mai justificabilă decît întreruperea furnizării de servicii publice.

Indiferent dacă evaluăm conflicte internaționale sau proteste nonviolente, principiul proporționalității nu ne va oferi răspunsuri precise. Dar considerațiile etice rămîn esențiale. Activismul lipsit de etică, chiar și atunci cînd e nonviolent, poate provoca cu ușurință contraproteste care degenerează în violență. Principiul proporționalității poate servi ca un ghid util al factorilor pe care protestatarii ar trebui să îi ia în considerare, permițîndu-ne să apărăm dreptul de a protesta și să stabilim totodată responsabilitățile etice ale protestatarilor.

Peter Singer, fondator al organizației The Life You Can Save, este profesor emerit de bioetică la Universitatea Princeton. Este gazda, împreună cu Kasia de Lazari-Radek, a podcastului Lives Well Lived, e autorul cărților Animal Liberation, Practical Ethics, The Life You Can Save, The Most Good You Can Do și coautor (împreună cu Shih Chao-Hwei) al cărții The Buddhist and the Ethicist (Shambhala Publications, 2023). Martin Skladany este profesor de drept la Penn State.

Copyright: Project Syndicate, 2024

www.project-syndicate-org

traducere de Matei PLEŞU