Nu, n-am jucat cu toții. Am jucat 65%. Poate că e mai mare procentul, pentru că, poate, sîntem mai puțini. 70%? Haideți să zicem așa. E ca și cum trei-patru din echipă ar fi blat. Ar face non-combat. Nu îi interesează, dar se enervează cînd plătesc taxe, cînd crește euro, cînd trebuie să dea șpagă, cînd copilul le e educat prost sau cînd un funcționar își bate joc de ei. Atunci li se umflă vena, oho! E o chestiune atît de simplă, că e de rîs. Noi ne facem țara. Și dacă nu ne-o facem, ne-o fac alții. Blatiștii României au senzația că în democrație trebuie să fie serviți ca la restaurant. Și dacă nu le vine mîncarea la gură, dacă nu le pică pară mălăiață, se scîrbesc, li se face silă, le pute politica. Politicianul e un individ care le pute, dar care stă cu mîna în buzunarul lor. Iar ei se țin de nas și se uită în altă parte. Și politicianul se străduiește să pută și mai tare ca să li se facă și mai silă și să întoarcă și mai mult capul de la propriul buzunar. De data asta, oricum, mai mulți ca de obicei au ales să se uite în ochii celor care le cereau buzunarul la control. Pentru că nu era un meci oarecare, era un meci la retrogradare. E dovada că destui încă mai au instincte de conservare, adică ceea ce diferențiază o ființă de o piatră, care se lasă spartă fără să fugă sau să protesteze. A fost un meci la retrogradare cu desfășurare de finală Champions League. A fost ca în 2005, Milan-Liverpool. 3-0 la pauză, cum a fost și în prima repriză a alegerilor prezidențiale de la noi. Partida e jucată, au spus cei mai mulți. Steagurile în bernă. Cum să mai revii după o asemenea diferență?! Să fim serioși!... Dar am fost neserioși, ca băieții de la Liverpool. Istoria e făcută de oameni neserioși, care nu cred că le e scris ceva, ci că își scriu singuri povestea. Liverpool a egalat repede și a cîștigat la loviturile de departajare. Cei care l-au urcat pe umerii și speranțele lor pe Nicușor Dan au făcut și mai bine. Au cîștigat în timpul regulamentar. De la 0-3 au bătut cu 4-3, n-au mai așteptat prelungirile. Nu e timp de prelungiri. Nu ne mai ține inima. Un meci a fost cîștigat, dar, ca în fotbal, important e cel care urmează. Și, ca în sport, trebuie să te duci la cel căzut, prăbușit în disperarea înfrîngerii, să-l ridici și să-l îmbrățișezi. Mîine ar putea juca în aceeași echipă cu tine.
