În viață și în economie vine un moment în care regreți greșelile trecutului. În România, sîntem în acel moment. Pe neașteptate, din economia mondială a apărut o „lebădă neagră”, adică războiul din Orientul Mijlociu. Un conflict care în primele două săptămîni a dat peste cap întreaga economie mondială din cauza prețurilor materiilor prime energetice, în special țițeiul și gazele naturale. Creșterile de prețuri sînt fulminante și ele încep să se răspîndească în economie, așa cum se întîmplă de fiecare dată cînd prețul țițeiului și tariful gazului cresc.
Statele își pun problema atenuării efectelor creșterii prețurilor materiilor prime energetice asupra economiei și apelează la metode pe care le-au mai aplicat. Italia vrea să aplice sistemul „accizei mobile”, o variantă în care bugetul care cîștigă mai mulți bani din cauza creșterii prețurilor carburanților redistribuie sumele încasate în plus către consumatori. Ungaria și Croația au plafonat prețurile asumîndu-și, la fel ca în precedenta criză energetică din anul 2023, riscul de a se trezi în fața unei penurii de produse petroliere.
Franța are nostalgia soluției din urmă cu trei ani, atunci cînd prețurile la pompă au fost reduse cu 10-15 eurocenți pentru fiecare litru de carburant cumpărat. Metoda le-a plăcut consumatorilor, dar a fost foarte costisitoare pentru buget, respectiv nota de plată a fost de aproximativ opt miliarde de euro. O sumă pe care actuala situație bugetară a Franței nu o mai permite, astfel că Guvernul de la Paris se mulțumește să trimită controale la societățile din domeniul distribuției de carburanți sperînd că în felul acesta le va speria sau le va responsabiliza astfel încît să nu crească prețurile peste măsură. Este o abordare.
România așteaptă o soluție de sprijin pentru consumatorii afectați de creșterea prețurilor carburanților. Ideile sînt multe: de la reducerea TVA sau a accizelor pînă la ceva apropiat de modelul italian. Numai că toate bunele intenții se lovesc de o mare barieră, și anume situația bugetară.
Mai exact, „lebăda neagră” a venit pentru România într-un moment cît se poate de defavorabil. România are o serie de șapte ani (2019-2025) în care a înregistrat un deficit bugetar mai mare de 3% din PIB, pragul considerat optim la nivel european, și va continua să depășească acest nivel pînă în anul 2030. Ceea ce înseamnă că va avea un ciclu de 11 ani în care deficitul bugetar va depăși pragul de 3% din PIB. Într-un asemenea moment, o criză externă de anvergura celei din Orientul Mijlociu, cu efectele ei asupra piețelor de mărfuri, poate destabiliza o economie fragilă, precum cea românească.
Consumatorii români așteaptă soluții de la buget, dar ele sînt extrem de limitate, pentru că spațiul fiscal este redus. Guvernul are două obiective contradictorii, și anume reducerea deficitului bugetar și găsirea unor mecanisme care, utilizînd fonduri publice, să poată scădea presiunea care vine asupra consumatorilor de la creșterea prețurilor.
Doar că responsabilii guvernamentali îi atenționează pe cei care vor să audă că situația bugetului de stat este extrem de fragilă. Desigur, acum ne putem aduce aminte de greșelile trecutului. De exemplu, în anul 2024, cheltuielile bugetare au fost de 727,3 miliarde de lei față de 369 de miliarde de lei în 2019. Aceasta înseamnă aproape o dublare a cheltuielilor bugetare în cinci ani. Veniturile bugetare au crescut, în aceeași perioadă, de la 321 de miliarde la 574,5 miliarde de lei, într-un ritm mai scăzut decît cheltuielile.
România a avut în ultimii ani o politică prociclică, iar rezultatele se văd în acest moment. Ceea ce înseamnă că guvernele au acționat contrar prudenței economice, iar acum, cînd România are nevoie de măsuri de sprijin, bugetul de stat are resurse limitate pentru a oferi astfel de opțiuni.
După anul 2019, România a depășit în mod constant norma deficitului bugetar de 3% din PIB, culminînd cu anul 2024 pe care l-a încheiat cu un imens deficit de 9,3% din PIB (metoda cash). Oficialii români explică nivelul deficitului prin alocarea de fonduri bugetare mari către investiții, dar nici măcar aceasta nu poate fi o scuză. Atenția asupra deficitului ar fi trebuit să fie mare.
Alte state europene au putut să reducă deficitul. De exemplu, Portugalia, care în urmă cu cîțiva ani era oferită ca exemplu negativ al Uniunii Europene, în sensul că se vorbea despre capcana venitului mediu, în sensul că Portugalia nu putea trece spre un nivel de creștere economică rezonabil. Cu toate acestea, Portugalia a făcut progrese remarcabile în materie de disciplină bugetară.
Astfel, a reușit să ajungă de la un deficit de 2,8% din PIB, în anul 2021, la excedent bugetar de 1,3% din PIB, în 2023, și de 0,5% din PIB, în anul 2024. După cum se poate vedea, Portugalia a reușit o ajustare bugetară de aproximativ 4% din PIB, ceea ce arată că se poate. Sînt și alte state membre, alături de Portugalia, care au avut evoluții pozitive, dar și țări care au acționat în direcția opusă, adică au înregistrat creșteri ale procentajului deficitului bugetar.
Dacă guvernele din ultimii ani ar fi avut o atitudine responsabilă față de finanțele publice, România ar fi fost acum într-o altă situație bugetară. Dacă...
Constantin Rudnițchi este analist economic.
