Ceea ce se întîmplă la Bruxelles nu trebuie să rămînă doar acolo

Un program care, în materie de investiții, întîrzie parcă prea mult în România.

Dacă de multe ori vorbim despre produs intern brut și, în general, despre indicatori macroeconomici, o vizită recentă la Bruxelles mă îndeamnă să cobor la nivel micro și să privesc, subiectiv, economia prin prisma a ceea ce se vede din stradă.

Așadar, mai întîi, tirania flexului. Flexul este instrumentul acela care taie materiale tari de construcții. În multe zone de centru din Bruxelles te însoțește zgomotul flexului. Aproape că m-am simțit la fel ca în locuința de la bloc, atunci cînd ani de zile, pe rînd, vecinii făceau tot felul de lucrări în apartamentele lor. 

Se construiește și se reconstruiește mult în Bruxelles, la tot pasul poți vedea zone împrejmuite (destul de aproximativ) cu niște panouri din plastic, de multe ori fără protecția specială a plaselor, astfel că praful stîrnit de flex ajunge ușor pe străduțe și poți să îi vezi pe trecători cum grăbesc pasul pentru a scăpa de micul nor „poluant”. 

Nu doar în zona centrală am văzut o mulțime de șantiere, mai mici sau mai mari, ci și în nord, acolo unde s-au construit deja o mulțime de clădiri noi, din fier și sticlă, aproape niște zgîrie-nori, și unde se demola o construcție ce părea din anii ’60, pentru a face loc alteia din acest secol. 

Am văzut la Bruxelles, spre deosebire de București, investiții aflate în construcție pe care scrie că finanțarea vine prin programul RePowerEU, programul acela național de redresare și reziliență, derulat în toate statele Uniunii Europene. Un program care, în materie de investiții, întîrzie parcă prea mult în România. 

Dar, pentru că fără macroeconomic nu se poate, am vrut să văd dacă percepția mea din stradă se potrivește cît de cît cu datele statistice. Ele arată că, anul trecut, Belgia a avut o cifră de creștere economică de 1,5% (ceea ce este mai mult decît rezonabil pentru o economie aflată în zona euro), investițiile publice în sectorul de construcții au crescut, dar cele private au încetinit, pentru că nivelul costurilor de finanțare este considerat prea mare. 

Deci investitorii privați așteaptă ca Banca Centrală Europeană să scadă dobînzile, fapt care este foarte posibil să se întîmple chiar în această vară. Nici nu vreau să mă gîndesc ce vor suporta bruxellezii spre toamnă, atunci cînd flexurile private vor intra și mai tare în jocul investițiilor. 

Bruxelles nu seamănă cu București cel puțin dintr-un punct de vedere. Și anume, acela că în multe zone ale orașului structura economiei stradale este mult diferită. La București poți vedea, în continuare, la tot pasul, sedii de bănci, farmacii și săli de jocuri de noroc. Toate acestea la Bruxelles sînt aproape inexistente sau în orice caz mult mai rare. 

Băncile au trecut probabil în digital deja, astfel că destul de rar poți găsi un sediu fizic de bancă. Farmaciile aproape că nu le zărești în capitala europeană sau poate că am avut norocul să nu am nevoie de vreuna și nu am fost mai atent la ele. În ceea ce privește sălile de jocuri sau micile cazinouri, ele sînt mai degrabă ascunse la Bruxelles și în orice caz foarte rare.

Ce găsești, în schimb, la Bruxelles? Multe hoteluri, mai mari sau mai mici, cu brand sau fără, micile restaurante care își întind terasele, unele cu cîteva scaune și mese pe trotuar, mici băcănii (care, o parte dintre ele, funcționează sub brand-ul unor mari retailer-i francezi sau belgieni), mici sedii de firmă care nu poți înțelege la o primă vedere în ce zonă activează și am văzut chiar și un atelier de remaiat și reparat haine folosite. Acestea au dispărut complet din București, dar noul trend ecologist și care promovează reutilizarea și refolosirea bunurilor ar putea să le readucă, poate sub o formă mai modernă, atît la Bruxelles, cît și în București. 

Întorcîndu-ne din nou la macroeconomie, industria ospitalității este importantă în economia belgiană și în cea a Capitalei, cu precădere, iar statistica națională arată că sectorul de hoteluri și restaurante a contribuit cu 0,45 puncte procentuale la o inflație, în martie a.c., de 3,2%. 

Consumul este un motor al economiei Bruxelles-ului. Am petrecut un week-end în oraș și am văzut la fața locului euforia consumului. Nu îmi este clar dacă această efervescență se păstrează de la pandemie pînă acum sau se datorează faptului că în Belgia, ca și în România, salariile și prestațiile sociale au crescut chiar mai mult decît rata inflației. 

Cert este că sîmbătă după-amiază cea mai importantă arteră comercială din centrul orașului era, la propriu, un furnicar de oameni. Pe stradă nu era o plimbare, ci doar chinul de a nu te lovi de persoanele care treceau pe lîngă tine. Magazinele nu erau la fel de pline, dar oriunde intrai găseai, totuși, o mulțime de cumpărători. 

Iar seara, restaurantele erau luate cu asalt, nu doar cele din centru, ci și terasele din întreaga zonă. Cu siguranță, nu doar locuitorii orașului sînt cei care consumă, ci și turiștii, cei veniți cu afaceri sau cu lobby, funcționarii europeni sau parlamentarii. 

Să încheiem critic. Marea problemă a orașului sau mai precis a zonei centrale rămîne curățenia. Se poate înțelege că este o capitală care consumă, trăiește, murdărește și aruncă de toate pe caldarîm, dar ceva ar trebui făcut pentru ca în plină zi să nu se mai vadă atît de des imaginea dezolantă a hîrtiilor, ambalajelor și deșeurilor împrăștiate pe trotuare. Aceasta este „frugala” călătorie microeconomică prin Bruxelles, care ne spune, din nou, că dacă dinamicele centre europene o vor duce bine, și periferia satelită va putea prospera. 

 

Constantin Rudnițchi este analist economic.

Foto: Profimedia Images

 

Share


Fantezii

Fantezii