Teoretic, un dictator poate avea aproape tot ce-şi doreşte. O gîndire simplă, a omului de rînd, ar fi că dictatorul devine dictator tocmai pentru a nu-i mai lipsi nimic: putere, bogăție, oameni supuși în jur. Există însă ceva la care, oricît ar visa, nici dictatorii nu au acces. E vorba, bineînțeles, de nemurire. Poate chiar de aceea mulți dintre ei ajung să și-o dorească. Adică unii nu doar că speră ca numele lor să rămînă veșnic în istorie, ci vor chiar nemurirea în sens propriu.
În urmă cu cîteva luni, la o paradă militară organizată de China pentru a marca 80 de ani de la înfrîngerea Japoniei în cel de-al Doilea Război Mondial, președintele Chinei și cel al Rusiei ar fi fost surprinși (conform înregistrărilor de pe niște camere de supraveghere ajunse în posesia publicației Politico) discutînd chiar despre ceea ce, deocamdată, le lipsește chiar și lor, și anume mijloacele de prelungire foarte mare a vieții, bazate pe proceduri medicale avansate, transplanturi de organe și biotehnologie. Xi i-ar fi spus lui Putin că în trecut oamenii ajungeau rareori la vîrsta de 70 de ani, dar că astăzi „la 70 de ani ești încă copil”. Președintele Rusiei i-ar fi răspuns că „odată cu dezvoltarea biotehnologiei, organele umane pot fi transplantate continuu, iar oamenii pot rămîne tineri și chiar nemuritori”. „Previziunile arată că în secolul acesta există șansa de a ajunge să trăiești și pînă la 150 de ani”, ar fi continuat Xi.
Tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte de Petre Ispirescu sau – cum ar zice mucaliții – vrabia Mălai Viteazu. Sîntem împărații acestei lumi i-ar fi declarat Mao lui Nixon în timpul celebrei lor întîlniri din 1972. Iar împărații, de atunci sau de acum, ar dori să trăiască veșnic. E greu să te obișnuiești cu gîndul morții ca om obișnuit, darămite ca împărat, cînd ai mult mai multe de pierdut. Poate nu întîmplător, în cultura populară de pretutindeni circulă și o mulțime de legende despre tirani, împărătese și alți indivizi de neam mare care și-ar fi menținut tinerețea scăldîndu-se în sînge de fecioare și tot felul de asemenea grozăvii. În sfîrșit, chiar dacă de multe ori e singura dorință care nu li se poate împlini, conducătorii absoluți își pot crea adesea lor înșiși iluzia că sînt veșnici, o impresie care, de multe ori, se transmite cumva și supușilor. Foarte de curînd, secretarul general al NATO Mark Rutte, născut în 1967, spunea că a crescut cu ideea că „Nicolae Ceaușescu va conduce România pentru totdeauna”. Și mulți dintre români aveau aceeași senzație.
Revenind la discuția dintre Putin și Xi, la data la care a avut loc amîndoi aveau aceeași vîrstă – 72 de ani. Potrivit unor relatări din presa britanică, în 2024 conducerea Rusiei a cerut oamenilor de știință să se preocupe mai intens de cercetarea proceselor anti-îmbătrînire. În China a existat o lungă practică a prelevării de organe pentru transplant, de la cei executați. Interzis în urmă cu vreo zece ani, se pare că procedeul încă n-a fost complet stopat.
În orice caz, auzite de la un președinte chinez, poveștile despre prelungirea vieții duc cu gîndul la o anumită tradiție. Cel care a fost considerat primul împărat al Chinei, care a condus pentru prima oară centralizat țara reunificată într-o formă apropiată de cea actuală, în secolul III î.Hr., pe numele său Qin Shi Huang, a avut o viață și o domnie destul de agitate. E cel dintîi conducător chinez care s-a numit împărat (predecesorii se numeau regi). A supus toate provinciile chineze, a unificat moneda, scrierea și legislația. Sub domnia sa a căpătat contur Marele Zid Chinezesc. Tot el e cel care a ordonat fabricarea celebrei armate de teracotă ce urma să-i păzească mormîntul. Qin Shi Huang a trebuit să facă față unor comploturi și încercări de asasinat, chiar dinainte de a deveni împărat cu atribuții depline. A simțit că pînă și în lumea de dincolo ar fi trebuit să fie păzit de o armată simbolică, dar, pînă atunci, poate că perspectiva morții, cu care s-a confruntat de tînăr, l-a făcut să-și dorească nemurirea, pur și simplu. A căpătat o adevărată obsesie pentru asta, iar uneori se referea la el însuși chiar cu numele de Nemuritorul. În ultimii ani ai domniei nu a mai făcut altceva decît să călătorească într-o caleașcă de aur prin toate regiunile Chinei, avînd o suită foarte numeroasă, în căutarea elixirului nemuririi.
Dar cum moartea nu iartă pe nimeni, procedînd întotdeauna egalitarist și fără greș, nu l-a iertat nici pe Qin Shi Huang. Ba l-a luat încă de la vîrsta de 49 de ani, chiar din caleașca lui de aur în care umbla după nemurire. Potrivit unei ipoteze, împăratul s-ar fi intoxicat chiar cu un elixir prezentat de alchimiștii curții ca fiind cel căutat, dar care conținea mercur. Ironia sorții a făcut ca el să mai fi fost transportat o vreme ca și cum ar fi fost viu, prim-ministrul său Li Si încercînd să-i ascundă moartea de frica unei revolte. Dinastia fondată de Qin Shi Huang s-a destrămat la doi ani după moartea sa, iar unii comentatori (printre care și Bill Fawcett în cartea lui Alte 100 de greșeli care au schimbat istoria, Editura Litera, 2022) atrag atenția că neocupîndu-se deloc de succesiune, ci doar de găsirea propriei nemuriri, Qin Shi Huang a compromis continuitatea dinastiei.
