Vedem din nou pusă în aplicare celebra sintagmă „rezistența la schimbare”. Acum, Guvernul încearcă să reducă cheltuielile bugetare și a inițiat un act normativ prin care reduce cu 10% anvelopa salarială, atît în administrația centrală, cît și la nivel local. Proiectul de lege oferă instituțiilor publice mai multe variante de acțiune, precum reducerea sporurilor salariale, eliminarea posturilor bugetate, dar neocupate, reducerea personalului și, ca de obicei, există și alineatul „alte modalități de reducere a cheltuielilor de personal”. Directorii și angajații din sectorul public au intrat în alertă odată cu apariția proiectului de lege, astfel că mulți dintre ei caută „alte modalități”, adică soluțiile cele mai puțin dureroase pentru a reduce cheltuielile salariale cu 10%.
Există, însă, o puternică rezistență la schimbare. Pînă la un punct poate fi înțeleasă, pentru că fiecare angajat simte nevoia să își apere locul de muncă. Doar că uneori rezistența capătă accente care întrec imaginația specialiștilor.
Pentru sectorul privat disponibilizarea unor angajați a devenit o normalitate. Salariații din mediul privat știu că din diverse motive, într-un anumit moment, pot fi concediați. În acest caz, singura preocupare a salariaților din mediul economic este ca angajatorul să respecte regulile Codului Muncii și, eventual, în unele situații să ofere o sumă de bani ca plăți compensatorii. Angajații la firmele private nu își pun niciodată problema cum să scape de concediere, ci doar pe aceea a respectării legalității procesului și contractului de muncă.
La stat, fiecare angajat încearcă să tragă de timp și să găsească variante pentru ca nimeni să nu plece. De exemplu, acum, în unele instituții de stat, funcționarii și șefii lor au găsit soluția care ar trebui să mulțumească pe toată lumea: nu pleacă nimeni, nu se taie nici un spor salarial, ci toată lumea va avea două sau trei zile pe lună în care lucrează fără plată. Adică rămîn la lucru toți angajații și muncesc cîteva zile pe lună fără bani. Practic, poate fi o soluție care să rezolve problema reducerii anvelopei salariale cu 10%. Doar că această variantă vine la pachet cu o capcană. Angajații bugetari au început să se gîndească la următorul an și în multe instituții publice se aude deja refrenul „pleacă ăla care taie, vine ăla care dă”.
Mai clar, salariații din sectorul public își construiesc o tactică pentru a mai rezista un an de zile, atunci cînd va pleca „ăla care taie” (Ilie Bolojan) și va veni „ăla care dă” (Sorin Grindeanu). Este o „șmecherie” pe care bugetarii au mai aplicat-o și în criza din 2008-2010. Adică Guvernul de atunci a vrut să îndulcească pastila amară a tăierii cheltuielilor bugetare și nu a dat afară nici un angajat din sectorul public, ci a redus anvelopa salarială cu 25%. Reacția instituțiilor statului a fost ultraconservatoare. Adică nu a fost nimeni concediat (spunîndu-se că nu poți lăsa oameni fără job în plină criză) și, după trei-patru ani, a venit un nou guvern care a refăcut drepturile salariale ale tuturor angajaților bugetari, adică le-a crescut salariile cu 25%. Ca bonus, unii dintre bugetari au cîștigat în instanță, pentru ani de zile în urmă, diferențele de salariu plus creșterile stipulate în diverse legi.
Mulți bugetari speră că vechiul scenariu se va repeta, în sensul că anul viitor va veni un nou premier care va aduce salariile la nivelul din anul 2024 și mai mult decît atît. Și astfel, procesul de restructurare va fi egal cu zero, în sensul că ne vom întoarce la același număr de angajați bugetari, cu salariile și sporurile restaurate și cu pretenții de creștere. Dacă lucrurile vor sta în felul acesta vom constata că în majoritatea instituțiilor publice nu s-a întîmplat nimic în materie de reduceri de personal bugetar și de reduceri de cheltuieli de personal.
Calculul făcut de bugetari pierde, însă, din vedere un singur lucru, și anume că „ăla care vine să dea” nu va avea de unde. România este și va rămîne sub procedura de deficit excesiv. În cel mai bun caz, deficitul bugetar va coborî anul acesta la 6-6,5%. În perioada 2027-2030, deficitul bugetar va trebui să scadă în continuare, pentru a atinge cota de sub 3% din PIB în 2031. Așadar, urmează alți cinci ani cu reduceri ale deficitului bugetar, în care guvernele nu vor putea fi darnice cu angajații din sectorul public (dacă vor fi responsabile), ci, dimpotrivă, vor fi obligate să țină sub control cheltuielile bugetare.
Instinctul de conservare al bugetarilor (nimeni nu pleacă, își asumă cîteva zile de lucru pe lună fără plată) poate fi înțeles pînă la un punct. Dar, ca de obicei, șmecheriile angajaților și ale sindicatelor au șanse să anuleze orice variantă de restructurare a administrației centrale și locale. Dacă așa vor sta lucrurile, în materie de sector bugetar nu va mai fi decît o soluție, și anume aceea a unei legi care să stipuleze imperativ ca numărul de funcționari din administrație să rămînă același în următorii zece ani. Adică să existe angajări doar în măsura în care au loc ieșiri din sistem. Dacă nu poți să îi dai afară, măcar să nu crească numărul lor. Aceasta este soluția pentru salariații din administrația centrală și locală. Altfel, vor deveni atît de mulți încît vor „roade” banii statului pînă la ultimul leuț.
Constantin Rudnițchi este analist economic.
Credit foto: Wikimedia Commons
