„Cînd ai senzația că totul e prea ușor, atunci trebuie să începi să-ți spui că e ceva în neregulă.“ Lindsey Vonn schiază pe suprafața vieții. Cîteodată cade și își rupe ligamentele. Ca să nu fie prea ușor. A fost un timp în care zbura peste zăpadă în vreme ce alții doar coborau, așa cum puteau. Palmaresul ei e cît Scrisoarea III, doar că Lindsey nu e poezie, e proză pură, care trosnește ca o cantare la 140 la oră. Are 41 de ani pe care i-a trăit zi de zi, cu o poftă de viață care pare ficțională. A mușcat din tot și toate. A adunat grămezi de globuri de cristal și, cînd a ieșit de pe pîrtie, cum ar zice ’ricanii, she went straight into the Woods. Relația cu Tiger, regele junglei golfului, a fost un fel de coborîre în plină viteză, așa cum obișnuia să facă. N-a durat. Dar cu Lindsey nimic nu durează. Nici măcar moartea. Moartea sportivă. La șase ani după ce a fost retrasă în cimitirul cu elefanți a revenit în trombă la o vîrstă care ar trebui să fie o pedeapsă. Lindsey chiuie. Două succese în Cupa Mondială la coborîre și alte locuri pe podium. A pogorît din ceruri cu un apetit de speriat. Schiffrin, compatrioata și rivala, record de victorii, e trimisă în statistici. Scena e a acestei baronese a sportului, această Von Vonn cu privirea ei care poate topi Alpii. E frumoasă de pică, dar pică în picioare, are un centru de greutate metafizic care face ca anumiți oameni să fie, de fapt, fantastice universuri. Vrei să le explorezi, să le înțelegi secretul, acest echilibru în nebunie, calmul din mijlocul uraganului. „Iubesc cînd picioarele mă ard în timpul cursei.“ Cine practică schiul știe cum e. Trebuie să fii un pic nebun ca să-ți placă asta, să jubilezi cînd te ia cu leșin și spaima ți se împlîntă în corpul torturat. Dar așa e, de fapt. Campionii sînt fachiri. Iar marii campioni stau în mijlocul focului și rîd. Lindsey va arde, sigur. A venit pentru asta. Nu vrea să stea mult, are alte treburi. A venit pentru Jocurile Olimpice, pentru că știe că poate să mai ia un aur, să mai pună un soare în galaxia sa. Apoi va pleca. Și multă culoare va dispărea din această lume. Nici un regret. Lindsey e desertul vieții noastre.
