Întreaga Europă vede în președintele american Donald Trump un propagator de haos înzestrat cu reversul „darului” lui Midas: tot ceea ce atinge sfîrșește mai rău decît fusese înainte. Cu toate acestea, în ciuda opiniilor sale anacronice cu privire la majoritatea problemelor, el e întruchiparea perfectă a vremurilor noastre.
În The Age of Unpeace (Epoca discordiei), cartea pe care am scris-o în 2021, consideram că trebuie să începem să reformulăm regulile relațiilor internaționale pentru o eră a hiperconectivității. Și remarcam că toate instituțiile și acordurile care ar fi trebuit să ne unească sînt, de fapt, utilizate ca arme. Politica globală de astăzi e ca o căsătorie nereușită. Într-o căsnicie eșuată, partenerul părăsit poate folosi elemente comune, precum o casă de vacanță, un cîine de companie sau copiii, pentru a-i face rău celuilalt. În mod similar, comerțul, Internetul, sursele de energie, lanțurile de aprovizionare, fluxurile migratorii, materiile prime esențiale și tehnologia de vîrf pot fi folosite pentru a exercita o influență geopolitică și a provoca suferință.
În această lume nouă, scriam, delimitarea dintre război și pace a fost erodată. Ne-am înșelat atunci cînd credeam, după încheierea Războiului Rece, că am intrat într-o epocă de aur a păcii. În realitate, violența exista pretutindeni, dar se manifesta sub formă de sancțiuni, de controale ale exporturilor, întreruperi ale aprovizionării cu energie, interferențe electorale și migrație folosită ca armă – atît cît să nu se ajungă la un război oficial.
La doar cîteva luni după apariția cărții mele, Vladimir Putin a lansat invadarea rusească la scară largă a Ucrainei. De atunci, o mare parte a lumii s-a concentrat pe elementele tradiționale ale războiului și pe necesitatea de a ne apăra împotriva tancurilor, avioanelor și rachetelor rusești. Analiștii și factorii de decizie politică s-au bazat pe lecțiile trecutului, în loc să se concentreze pe noutatea situației. Or, războiul din Ucraina a fost întotdeauna unic – un hibrid ciudat al secolelor al XIX-lea și al XXI-lea, cu soldați și tranșee, dar și cu sancțiuni, drone, Inteligență Artificială și competiție pentru influența pe rețelele sociale.
Președintele american Joe Biden, președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Olaf Scholz au răspuns la agresiunea Rusiei încercînd să recreeze vechea ordine. Dar, mai ales după realegerea lui Trump, a devenit clar că avem nevoie de un nou mod de a privi lumea. Administrația Trump a aruncat toate vechile certitudini într-un blender și le-a lichefiat. Orice distincție clară între război și pace, aliați și dușmani, interese naționale și interese private, stînga și dreapta a dispărut. În condițiile în care Trump lansează un război comercial împotriva întregii lumi, încearcă să extorcheze minerale din Ucraina și amenință integritatea teritorială a Groenlandei și a statului Panama, vechile reguli ale ordinii internaționale nu se mai aplică.
Din păcate, nu e vorba doar despre „dezordine” – care ar presupune că există o accepție de bază despre ce anume înseamnă „ordine”. Așa ceva nu există. Modul în care gîndim ordinea internațională a fost complet depășit de evenimente. Ani la rîndul, guvernele au trecut prin crize legate de hiperconectivitate și interdependență – de la prăbușirea pieței din 2008 la criza refugiaților sirieni și la pandemie –, ceea ce a dus la o pierdere a încrederii cetățenilor în factorii de decizie politică. S-a recurs adesea la măsuri de urgență și la stări de excepție, iar acum s-au făcut atît de multe excepții, încît regulile internaționale arată ca un șvaițer. Ordinea internațională a devenit o ordine bazată pe excepții, mai degrabă decît una bazată pe reguli.
Trump a înțeles acest lucru. El a exploatat frustrarea populară față de elitele care, pretinzînd că dețin toate răspunsurile, își încălcau constant promisiunile. La fel ca mulți alți oameni din întreaga lume, americanii au ajuns și ei să creadă că ordinea internațională liberală e o păcăleală – cum era și Sfîntul Imperiu Roman, care nu a fost nici sfînt, nici roman, nici imperiu. Ordinea internațională liberală nu mai putea fi numită liberală după atrocitățile de la Abu Ghraib sau Guantánamo Bay, nu mai putea fi numită internațională cînd multe părți ale lumii erau încă pustiite de războaie civile și, din cauza acestor eșecuri, nu mai putea fi numită „ordine”.
În timp ce se înarmează pentru a face față agresiunii rusești, europenii trebuie să găsească și o modalitate de supraviețuire în epoca „discordiei” pe care o vestesc Trump, Putin, președintele chinez Xi Jinping și alți mai-mari ai lumii. Una dintre cele mai mari provocări va fi aceea de a face ca interdependența să pară din nou sigură și dezirabilă. Sprijinirea Ucrainei și regîndirea modelelor noastre economice de gestionare a războaielor comerciale sînt probabil necesare, dar nu suficiente. Și trebuie să chibzuim bine politicile privind migrația, bunăstarea și sănătatea, dar și modul în care politicienii comunică cu alegătorii lor. Cu alte cuvinte, europenii au nevoie de un nou mod de a face politică – unul care să redea oamenilor sentimentul că dețin controlul.
Mark Leonard, director al Consiliului European pentru Relații Externe, este autorul cărții The Age of Unpeace: How Connectivity Causes Conflict (Bantam Press, 2021).
Copyright: Project Syndicate, 2025
traducere de Matei PLEŞU
Credit foto: Wikimedia Commons
