Mă simt dator să scriu acest articol. Pentru că în prima etapă a dezbaterii planurilor-cadru pentru liceu am susținut că acestea sînt inovatoare, că aduc o viziune modernă, proaspătă și deschideri noi, necesare, mai ales în privința diversificării opțiunilor de studiu. Acum, că au fost aprobate noile planuri-cadru, mă simt dator față de colegii mei profesori de limba și literatura română, dar și față de viitoarele generații care vor învăța conform acestor planuri-cadru, să-mi exprim rezeva față de ele.
Nu este o disonanță cognitivă între prima mea poziție și cea de acum. Ci este o disonanță pe care trebuie să o remarc între primele planuri puse în dezbatere și cele aprobate acum, care fac un deserviciu important literaturii naționale, literaturii, în general, și formării culturale a viitoarelor generații.
Să explic. În primele planuri-cadru puse în dezbatere, la profilurile teoretice real matematică-informatică și real științe ale naturii, la clasele a XI-a și a XII-a se pierduse cîte o oră la limba și literatura română, față de planurile-cadru aflate în vigoare. Am considerat că nu este o problemă, întrucît exista deschiderea suplimentării prin CDOȘ (curriculum-ul la decizia elevului din oferta școlii). Concret, la aceste profiluri, numărul total de ore alocate CDOȘ era de opt, dintre care două-trei ore se alocau pentru Opționale care sprijină filiera, complementare profilului, iar una-patru ore se alocau pentru Alte discipline stabilite prin oferta anuală a unității de învățămînt. În varianta aprobată, numărul de ore din trunchiul comun a rămas redus la două, iar numărul total de ore alocat CDOȘ a scăzut la una-trei ore, dintre care 0-una ore pentru Opționale care sprijină filiera, complementare profilului, iar una-două ore pentru Alte discipline stabilite prin oferta anuală a unității de învățămînt. De la opt ore în total la trei ore în total este o scădere enormă. Este o scădere dramatică, prin care viziunea de ansamblu a planurilor-cadru este afectată, iar disciplina limba și literatura română este efectiv amenințată de intrarea într-o zonă a semnificației secundare, periferice. Pentru aceste profiluri, există pericolul (ca să nu spun certitudinea) ca aceste foarte puține ore să se ducă strict înspre disciplinele din specializarea profilului, cu zero posibilități pentru limba și literatura română.
În fapt, ce este îngrijorător e faptul că pentru literatură rămîne foarte puțin spațiu. Or, literatura este domeniul de importanță vitală pentru dezvoltarea unor competențe de înțelegere critică a lumii, dar și a identității naționale în context universal. Multe dezbateri din ultimii ani au evidențiat și nevoia ca studiul literaturii în liceu să fie actualizat, să fie deschis și înspre litaratura mai nouă, inclusiv contemporană, dar acest lucru nu ar trebui făcut, firește, prin anularea fundamentelor clasice. Îmi este greu să cred că prin reducerea numărului de ore și a opțiunilor de suplimentare a acestora se poate face așa ceva. Să păstrezi clasicii, dar și să faci loc contemporanilor. Este îngrijorător că aceste modificări afectează un număr mare de elevi, cei de la profilurile real teoretice, ca să nu mai zic de cei de la profilurile tehnologice, unde opțiunile sînt mai restrînse.
Într-o societate în care utilitarismul este dominant, literatura rămîne unul dintre puținele spații de reflecție, de nuanțare și de formare a unei gîndiri nu doar logice, ci și empatice. O fereastră către diversitatea umană, cu dilemele morale, cu nuanțele emoționale și cu complexitatea existenței, adică exact cu acele lucruri care nu pot fi cuantificate imediat, dar care construiesc maturitatea interioară.
Formarea intelectuală nu poate fi redusă doar la științe și matematici. Elevii au nevoie și de povești, de mituri, de poezie, de vocea autorilor care le arată că umanitatea se descoperă în sensuri multiple. Mă tem că studiul literaturii riscă să devină mai formal, mai superficial, mai marginal. Dar zarurile au fost aruncate, iar literatura pare a fi o opțiune periferică. Să nu ne mirăm, peste cîțiva ani, de efectele acestei marginalizări.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.
