Adeseori, politica este asociată cu minciuna. Dar și în politică sînt minciuni și minciunele. O scuză pe care o găsesc politicienii pentru a spune publicului adevărul doar pe jumătate este „complexitatea situației”. Dacă ați ști tot adevărul ar fi ca o povară imensă care v-ar duce către anxietate, le spun politicienii cetățenilor. Cu alte cuvinte, politicienii responsabili vor să protejeze publicul larg de mulțimea de informații negative.
Cele mai mari minciuni din politica românească sînt de obicei în programele de guvernare. În cele mai multe cazuri, programele de guvernare sînt o colecție de promisiuni în care se amestecă obiective nerealiste cu idei banale. Din dorința de a-i convinge pe alegători, politicienii prezintă în campaniile electorale tot felul de cifre cosmetizate referitoare la salarii, la nivel de trai, locuri de muncă sau indicatori macroeconomici care, bineînțeles, vor fi atinse peste patru ani. O parte a publicului este tentată să creadă.
De-a lungul timpului, în România, s-au făcut multe promisiuni. Un candidat a spus că statul va oferi 20.000 de euro fiecărui român care vine din diaspora și începe o afacere. Recent, un alt candidat a promis construirea de case cu 35.000 de euro. În toate cazurile, însă, nimeni nu monitorizează realizarea programului de guvernare. Politicienii nu au interesul să facă o evaluare anuală, de exemplu, iar societatea civilă nu a reușit pînă acum să urmărească un astfel de obiectiv. Este adevărat că, odată cu Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), România are un program cu obiective (jaloane) concrete, cuantificabile și care în funcție de realizarea lor permit obținerea finanțării. PNRR este pentru cîțiva ani un adevărat program de guvernare, indiferent de partidele aflate la putere.
A rămas în memoria publică talentul cu care fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea, reușea în anul 2016 să convingă publicul, mergînd din televiziuni în televiziuni, cu un program de guvernare care includea mulți indicatori fanteziști. Și totuși, o parte a electoratului l-a crezut și chiar a votat un program „prea frumos pentru a fi adevărat”. De altfel, programul de guvernare aplicat începînd cu anul 2017 s-a axat pe două componente care nu aveau mare legătură cu promisiunile din campanie; pe de o parte, Justiția, pe de altă parte, aplicarea unui așa-numit program numit „wageledgrowth”. Sub denumirea sofisticată s-a aflat de fapt ideea creșterii salariilor din sectorul bugetar cu scopul declarat de a crește calitatea serviciilor publice și cel nedeclarat de a obține votul personalului bugetar la alegerile următoare. De altfel, datele bugetare arată că, în perioada 2017-2019 (atît cît a durat guvernarea PSD-ALDE), cheltuielile cu salariile în sectorul de stat au crescut cu aproape 50%, de la 69 la 103 miliarde de lei, a avut loc o dublare a deficitului bugetar de la 24 la 48 de miliarde de lei și o creștere a datoriei publice.
Anul 2019, a fost primul dintr-un șir lung în care România depășește cu mult nivelul de 3% din PIB în materie de deficit bugetar. De fapt, angajamentele asumate de România față de Comisia Europeană, în materie de deficit bugetar, arată că revenirea la cota de 3% din PIB se va face în anul 2031, ceea ce înseamnă că, timp de 12 ani, România va depăși soldul considerat la nivel european ca fiind optim, de 3% din PIB.
Este interesant că în anul 2024, cînd deficitul bugetar a atins nivelul neverosimil de 9,3% din PIB, tot PSD s-a aflat la guvernare (de data aceasta într-o colaborare pe măsură cu PNL) și tot după ideile aceluiași strateg economic, dl Cristian Socol. Anul trecut, guvernarea a apăsat pe două pedale, creșteri de salarii bugetare și mărirea alocărilor pentru investiții din fonduri naționale, iar rezultatul a fost pe măsură: un deficit bugetar de 9,3% din PIB, după metoda ESA, care ia în calcul obligațiile de plată asumate de administrația locală și centrală și neachitate. Ceea ce arată că este nevoie de „fețe noi” în politica și economia românească.
Negocierile pentru un nou guvern și pentru un plan economic de ajustare bugetară au adus și o dilemă morală. Este vorba despre insistența președintelui țării ca TVA să nu crească (o știre aflată pe surse de mass-media, dar care este confirmată de evoluțiile din realitate). Cu siguranță, refuzul lui Nicușor Dan de creștere a TVA vine din campania electorală, atunci cînd, în cadrul unei dezbateri televizate, a fost convins să semneze un text prin care se angaja să nu crească TVA. A fost, fără îndoială, o eroare politică și de gîndire strategică economică. A fost o cedare electorală. Președintele țării, Nicușor Dan, vrea să nu își înceapă mandatul cu o minciună, adică vrea ca Guvernul să nu crească TVA. La ora redactării acestui material, programul de ajustare bugetară nu era prezentat oficial, dar este sigur că nu va exista, în primă fază, o creștere a cotei standard de TVA. Mai tîrziu, vom vedea.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan au găsit varianta de a evita o minciună și de a începe cu o minciunică. Adică cresc cotele reduse și rămîne neschimbată cota standard. Vestea bună este că președintele Nicușor Dan s-a cramponat de o promisiune electorală. Mulți alți politicieni ar fi trecut peste acest amănunt fără să clipească. Vestea mai puțin bună este că președintele țării începe să vadă compromisul din politica mare. Va trebui să vedem pînă unde va merge.
Constantin Rudnițchi este analist economic.
Credit foto: Wikimedia Commons
