.jpg)
A mai trecut o săptămînă în care Klaus Iohannis nu și-a dat demisia pentru a lăsa spațiu politic pentru rezolvarea crizei în care a dus țara prin deciziile luate în ultimii trei ani. Observația e valabilă și pentru partenerul său politic, premier și președinte al PSD, Marcel Ciolacu. Amîndoi se agață disperați de putere, iar societatea românească nu reușește să aibă o reacție suficient de puternică cît să îi convingă că a venit vremea pasului în spate.
Aflată undeva între logica lui „merge și așa” și calcule de tip „răul cel mai mic”, România se clatină confuz pe sîrma istoriei cu o credință, nejustificată de nimic, că o să fie bine pînă la urmă. Speranța, ca de atîtea ori, stă într-un fel de intervenție externă, o plasă de siguranță care va proteja cumva progresul din ultimii 35 de ani. Atît cît e.
Sondajele ne arată că românii nu vor să părăsească Vestul colectiv. Ne mai arată și că antipatia față de Rusia e gigantică. Însă cred că intepretarea realității pe axa Est-Vest e nefolositoare. Sau, dacă vreți, are doar o utilitate marginală. Tocînd la nesfîrșit interpretarea asta, nu facem decît să pretindem că nu vedem elefantul din încăpere. Și anume că, dincolo de orice jurămînt pe valori occidentale mărturisit în fața operatorului de la institutul de sondare a opiniei publice, românii încep să tolereze tot mai greu aranjamentul actual.
Iar aranjamentul actual seamănă cumva cu cel propus de Putin rușilor. „Ne îmbogățim împreună, dar unii mai mult decît alții. Și adăugăm la asta stabilitate.” Că aranjamentul lui Putin nu prea funcționează, e o discuție separată. Vă propun să rămînem la ai noștri. Și să ne închipuim că va fi nevoie ca statul român să fie protejat în fața unei amenințări, fie ea internă sau externă. N-am să o definesc aici. Gîndiți-vă la orice ar putea să îl pună în pericol suficient de mult cît să fie nevoie ca cetățenii români să facă sacrificii pentru a-l proteja. Ce ar avea ei de protejat?
Primul lucru la care se gîndesc mulți dintre concetățenii noștri sînt pensiile speciale. Sondajele amintite mai sus arată constant de ani de zile că sfidarea asta scoate din sărite pe orice posesor de buletin românesc, indiferent dacă locuiește la Oradea, Constanța sau Lyon. Dar nu e nevoie de sondaje. Întrebați în jur, întrebați orice om, fie el angajat la stat, la privat sau antreprenor. Vrea cineva să moară pentru pensia specială a judecătorului de la Curtea Constituțională? Dar a securistului pensionat la 40 de ani? Ce ziceți de sinecuristul pe care îl găsiți azi în șapte consilii de administrație ale unor companii de stat? Sînteți gata de sacrificiu?
Mai departe, avem voluntari dispuși să piardă un membru sau un organ pentru sistemul de sănătate cu circuit închis al instituțiilor de forță ale României? Mai țineți minte că la începutul pandemiei existau centre de vaccinare speciale pentru plutonieri și magistrați? Probabil nu, că nu s-a discutat prea mult despre ele, dar elita de forță a României decisese că unii pot muri, iar alții nu. Iar ei alegeau cine vor fi aceia.
Dar poate vrem să ne sacrificăm, așa generic, pentru proiectul pro-occidental al României. Nu știu cîți dintre cei care iau azi decizii în numele nostru realizează că proiectul pro-occidental al României are printre realizările de frunte cursele cu avion privat ale premierului Ciolacu, posturile de profesori blocate zeci de ani ale lui Crin Antonescu și Klaus Iohannis și limuzinele nesimțite în care își plimbă competent fundul orice președinte de Consiliu Județean din România. Asta e fața Occidentului în România pentru că discursul pro-occidental e confiscat de acești oameni. Sînteți gata să apărați asta?
Singurii care mai cred cu pasiune în ceva în România sînt votanții partidelor populiste. Pentru ei*, frustrarea a atins deja cote maxime și nu mai sînt dispuși să accepte „deal-ul”. Scriam în acest spațiu că deal-ul lor e ceva de tip „mai vedem noi ce-o fi”. Și acest tip de raționament riscă să devină foarte curînd majoritar, indiferent de grila pe care o aplicăm sau cum preferăm să ne mai mințim pe noi înșine zilele astea. A pune pe seama elucubrațiilor stranii ale lui Călin Georgescu toate lucrurile astea e doar o formă de escapism. La fel cum e și pretenția că aproape jumătate de Românie și-a pierdut mințile. Las la o parte faptul că asta e și o dovadă de aroganță, niciodată binevenită.
Sîntem cumva în faza nihilistă a României modern, iar cei care ne-au adus aici continuă să pretindă că știu cum să iasă din criză. Nu știu și asta e evident cu fiecare zi cu care ne apropiem de alegerile prezidențiale. România de azi nu mai crede în nimic în afară și vrea plata facturilor restante pentru promisiuni și jurăminte nerespectate.
* Dar nu numai pentru ei. Un apropiat al conducerii PSD îmi povestea după alegerile din iarnă despre stupefacția conducerii partidului care, în ziua primului tur al prezidențialelor, primea rapoarte din țară de la primari de mici localități care spuneau clar că electoratul altminteri disciplinat al PSD nu mai asculta sugestiile venite de la partid. Pînă la ora asta, PSD nu pare să fi înțeles semnalul.
Teodor Tiță este gazda podcast‑ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ
