Numărătorile ludice ale copiilor, folosite pentru a decide rolurile și excluderile dintr-un joc, există în multe limbi și au structuri asemănătoare, fiind adesea chiar înrudite. Formulele dintr-o limbă pot trece în alta, mai ales prin intermediul jocului între copii de etnii sau culturi diferite; textul este însă modificat, deformat, pentru că se transmite pe cale orală, de multe ori fără înțelegerea sensului. O asemenea circulație folclorică a făcut ca mesaje coerente și motivate dintr-o limbă să devină în altă limbă formule obscure, aparent simple înlănțuiri de silabe fără sens. De curînd, profesorul Dan Octavian Cepraga, de la Universitatea din Padova, a descoperit originea grecească a unei formule românești obscure (opi secna secna pi). Originea unei numărători asemănătoare, care începe cu secvența pumnareta pumna pi, a fost explicată de Alexandru Graur, într-o recenzie publicată în 1966 în Revue Roumaine de linguistique. Prezentînd o carte despre numărătorile (comptines) din franceză, Graur observa că la originea formulei românești trebuie să fi stat o foarte cunoscută numărătoare a cărei primă secvență este pomme de reinette et pomme d’api. Este vorba de o scurtă poezie cîntată, care poate deveni și numărătoare; bine cunoscută, se pare, copiilor din Franța, aceasta se găsește acum în mai multe versiuni pe YouTube și i s-a consacrat chiar un articol în Wikipedia. Segmentul inițial al cîntecelului asociază denumirile a două tipuri de mere; continuarea sa le reia parțial, adăugîndu-le culorile roșu și gri: d’api, d’api rouge și d’api, d’api gris. Circulația orală a făcut ca mai puțin frecventa denumire pomicolă (d’api) să fie uneori înlocuită chiar în franceză cu un cuvînt foarte asemănător fonetic: tapis („covor”): tapis, tapis rouge; tapis, tapis gris.
Numărătoarea a fost înregistrată de Alexandru Bogdan, în amplul său studiu Ritmica cîntecelor de copii, publicat în Analele Academiei Române, Memoriile secțiunii literare (1905-1906, pp. 1-98). Despre originea franceză a textului au mai scris Emilia Comișel (în volumul colectiv Istoria literaturii române, I, 1964) și Henri H. Stahl (Eseuri critice despre cultura populară românească, 1983, p. 265). În română există numeroase variante ale textului, explicabile prin circulația orală a formei lingvistice neasociate cu un sens, percepute imperfect și reproduse cu oarecare aproximație; la aceste condiții se adaugă și incertitudinile transcrierii. Alexandru Bogdan cita, în 1906, varianta Pumna reta, pumna pi / Tapi, tapi, rugi. / Pumna reta, pumna pi / Tapi, tapi, gri. Varianta pe care o reproducea Al. Graur în 1966 era pumnareta pumnapi, tapi-tapi luizac, pumnareta pumnapi, tapi-tapi gri. Primul component al formulei este de obicei stabil, cu diferențe în legarea silabelor: pumnareta sau pumna reta, pumnapi sau pumna pi. La al doilea component apar diferențe mai mari, în parte și pentru că se poate ca textul să fi urmat diferite versiuni franceze (d’api/tapis rouge, d’api/tapis gris, d’api/tapis rouge et gris...). Găsim deci Tapi, tapi / Re-un-ji... (Universul copiilor, 1930), tàpi-tàpi, reunjì-gri (România literară, 1975), Tapi, tapi, reungi (Cinema, 1980). După elementul stabil tapi, tapi mai pot urma secvențele gre urgi, rozoro, rozom gri sau reurgi gri (Emilia Comișel, Folclorul copiilor, 1982, p. 179).
E interesant că numărătoarea-cîntecel din franceză a pătruns și în alte limbi, cu modificări similare: Paolo Canettieri a scris despre rezultatul ei în italiană – Ponte ponente ponte pì; Wikipedia amintește și de o versiune spaniolă: Pompanate putapí.
Formula de numărătoare din română a fost preluată de mai mulți poeți, care i-au exploatat literar aspectul straniu și în același timp familiar – în măsura în care evocă jocurile copilăriei –, cu dublu efect: magic și ludic. O găsim, de exemplu, la Maria Banuș – „Pumnareta pumnapi, / Nu știm cine va fugi. [...] / Măduvă de albă zi, / Tapi-tapi-reunji, / Numai ea te va găsi, / Tapi-tapi-gri” (Numărătoarea fetițelor), la Emil Botta – „Pumnareta, Victoria! / O lamă cădea, o coamă de leu flutura. / Pumnareta, Pumna, Pi, / strigătul nostru era” (Potestas clavium) – și la Gabriela Melinescu: „cîntase într-o zi cu trei copii / pentru nimeni / pumnareta, pumna pi” (Cu flori la brîu). Sursa franceză e cu totul mascată de adaptările și transformările fonetice; oricum, formula și-a găsit, cu sonoritatea ei repetitivă, un dublu loc: în joc și în literatură.
