Dacă este adevărat că arta imită viața, operele imaginare pot reflecta adevăruri fundamentale despre propria noastră experiență. Artistul englez David Hockney, care a decedat luna trecută, a înțeles cu siguranță acest lucru. Reflectînd asupra operei sale strălucitoare și vivace, chiar și cel mai pesimist economist ar putea învăța ceva despre modul de interpretare a realității.
Hockney a observat că arta nu provine doar din minte, ci, mai exact, din memorie. La fel ca memoria, arta este întotdeauna, în mod necesar, interpretativă – niciodată o copie perfectă –, iar diferitele școli și mișcări artistice reflectă moduri diferite de interpretare a realității.
Moderniștii, bunăoară, consideră că lumea e, în general, cognoscibilă, fiind un domeniu cu o structură relativ stabilă, în care descoperirile științifice duc întotdeauna la progres. O astfel de perspectivă e mai degrabă idealistă, bazîndu-se pe principii minimale pentru a dezvălui o ordine inerentă, ca în cazul liniilor abstracte hipnotice și al dreptunghiurilor viu colorate ale lui Piet Mondrian.
Macroeconomia modernă este similară. Pe baza cîtorva axiome simple despre procesul decizional uman și a unei ipoteze privind modul în care ne formăm așteptări coerente, economiștii au dezvoltat o teorie amplă despre modul în care funcționează sistemul economic. Conform acestei linii de gîndire, utilizînd parametrii potriviți, putem studia funcționarea economiei încrezători că obținem o reprezentare corectă a realității.
Valabilitatea acestei abordări datează din 1954, cînd disciplina a elaborat o dovadă formală a existenței unui echilibru perfect în condiții economice ideale. Această lucrare a ridicat profesia la rangul de „regină a științelor sociale”, datorită rigurozității sale cantitative și aplicării în discipline conexe.
Pentru factorii de decizie, mesajul nu putea fi mai simplu: modelați lumea după imaginea condițiilor ideale ale economiștilor și veți putea scăpa de judecățile normative sau politice complicate privind distribuția resurselor. E adevărat, realitatea e puțin mai complicată, dar complexitățile pot fi aplanate utilizînd ținte de inflație și reguli fiscale pentru a preveni orice așteptări fluctuante.
Am văzut deja în ultimul deceniu șase prim-miniștri britanici care și-au stabilit strategiile economice folosind acest cadru aproape întocmai. Ceea ce nu a funcționat tocmai bine, dar se pare că sîntem captivii acestui mod de gîndire.
Hockney avea o percepție diferită asupra realității. Respingînd ideea unui adevăr unic, el a arătat că lumea se desfășoară în fața noastră în moduri pe care nu le putem înțelege pe deplin. Avem perspective diferite asupra realității – ea însăși indeterminată.
Economia reală nu este un sistem izolat și cognoscibil de relații cauzale, perturbat ocazional de un șoc extern. Economistul Armen Alchian ne-a reamintit cu mult timp în urmă că axiomele noastre nu sînt o descriere a comportamentului uman și a proceselor decizionale, ci doar o simplificare.
Totuși, incertitudinea nu trebuie să ne paralizeze. Dimpotrivă, Frank Knight a sugerat acum un secol că viața inteligentă probabil nici nu ar exista fără incertitudine, iar George Shackle a susținut că a trăi cu incertitudine este prețul pe care îl plătim pentru a avea imaginație. Nu ne limităm la a alege rațional între produsele existente. Ne creăm cunoașterea singuri, încercînd să valorificăm incertitudinea inerentă experienței.
Cu toții trebuie să ne facem planuri pentru viitor. Dar dacă viitorul nu poate fi cunoscut, întrebarea este cum abordăm previziunile. Fostul președinte al Rezervei Federale a SUA, Ben Bernanke, a recomandat ca Banca Angliei să ia în considerare „cadre de modelare alternative”, chiar și modele neortodoxe. Acest lucru este în concordanță cu viziunea lui Hockney. Pentru ca previziunile economice să fie o practică utilă, ele trebuie să țină seama de diferitele perspective.
Dacă economiștii ar reduce ponderea acordată modelelor de echilibru, am putea explora și alte rezultate posibile. Am putea astfel să studiem valorile parametrilor la care dinamica se schimbă, provocînd cascade de activitate economică (sau puncte de inflexiune), de care factorii de decizie trebuie să fie în mai mare măsură conștienți. Și am putea descoperi domenii în care economia se confruntă cu probleme grave – o contribuție cu adevărat valoroasă pentru dezbatere.
Întrucît un singur model spune o singură poveste, cei care se agață de el pot deveni cu ușurință captivi ai gîndirii TINA (There Is No Alterantive / Nu există alternativă) – așa cum au făcut-o prim-miniștrii britanici. Singurul răspuns logic este utilizarea unor modele alternative. Atunci cînd acestea se contrazic între ele, putem totuși lua decizii pe baza „echilibrului probatoriu” al lui John Maynard Keynes, în loc să ne cramponăm de pretenția de a deține cunoașterea.
Chiar și în lumea mai haotică a politicii fiscale, continuăm să estimăm impactul exact pe termen lung al investițiilor publice folosind o funcție de producție foarte convențională. Alfred Marshall a stabilit poate organizația ca al patrulea factor de producție, dar, întrucît astfel de funcții ignoră orice schimbare în cadrul organizațiilor, alternativele nu sînt niciodată luate în considerare. Robert Solow a avut dreptate să avertizeze că funcțiile de producție sînt doar parabole ilustrative.
A accepta incertitudinea radicală înseamnă a accepta că cunoașterea este întotdeauna failibilă și incompletă, chiar și în prezența tuturor informațiilor disponibile. Această distincție va conta din ce în ce mai mult pe măsură ce implementăm IA. Membrii consiliilor de administrație vor trebui în continuare să „simtă” că sînt mulțumiți – și nu doar să li se spună acest lucru – că au fost luate în considerare toate scenariile posibile rezonabile. Acest lucru necesită implicare umană și cunoașterea provenienței rezultatelor.
În cele din urmă, vom păși pe urmele lui Hockney într-o lume a macroeconomiei postmoderniste, în care incertitudinea e privită ca un element central și nu ca șoc exogen asupra unui echilibru altfel stabil. O astfel de economie va fi deschisă la perspective diferite și la experiment, iar diverse instituții vor susține crearea de noi cunoștințe. Provocarea noastră va fi să găsim structurile potrivite și să deschidem calea către o lume în care utilitarismul brut să cedeze locul justiției, demnității și echității – valori cărora Hockney le era profund devotat.
Angus Armstrong este profesor și cercetător la Institutul pentru Prosperitate Globală al University College London, director al inițiativei „Rebuilding Macroeconomics” și consilier economic-șef la Lloyds Banking Group.
Copyright: Project Syndicate, 2026
www.project-syndicate.org
traducere de Matei PLEŞU
Foto: David Hockney
