În timp ce încercam să lucrez într-o cafenea, zilele trecute, am avut parte de adevăratul război împotriva Crăciunului. Sperînd să aud zumzetul familiar al conversațiilor și al muzicii, am fost surprins să constat că nimeni nu vorbea. M-am așezat totuși, am deschis calculatorul și am încercat să mă concentrez, dar ceva îmi distrăgea atenția. Muzica mi se părea stranie. Am ridicat capul, am ascultat și m-am simțit tulburat.
Ceea ce la început părea un playlist cu melodii clasice de iarnă și colinde de Crăciun era de fapt cu totul altceva. Melodiile erau mai mult sau mai puțin aceleași – identificabile ca Silent Night, The First Noël și Winter Wonderland. Dar vocea era generic-gravă, un bariton monoton căznit, care mi se părea că vine de nicăieri.
Mai rău, versurile erau greșite. Și nu era vorba de o greșeală ici-colo, ci de un șir de erori. Trimiterile la Nașterea Domnului fuseseră evacuate și înlocuite cu baliverne metafizice. Iar personajele omenești dispăruseră și ele. În cîntecul de dragoste Winter Wonderland ar trebui să auzim acest cuplet frumos despre o pereche de îndrăgostiți care se plimbă:
In the meadow we can build a snowman / Then pretend that he is Parson Brown
[Pe pajiște putem face un om de zăpadă / Despre care să spunem că-i pastorul Brown].
Dar cîntecul pe care l-am auzit în cafenea a distorsionat versurile:
In the meadow we can find a snowman / Then pretend that he is a nice old guy
[Pe pajiște putem face un om de zăpadă / Despre care să spunem că-i un bătrînel simpatic].
După care urmau niște cuvinte fără sens despre dansatul pînă în zori, unde „guy” (tip, om) rimează lamentabil cu „high” (înalt). Din nou, cîntecul original:
In the meadow we can build a snowman / Then pretend that he is Parson Brown / He’ll say, „Are you married?” We’ll say, „No man, / But you can do the job when you’re in town”.
[Pe pajiște putem face un om de zăpadă / Despre care să spunem că-i pastorul Brown / El va spune: „Sînteți căsătoriți?” Noi vom zice: „Nu, omule, / Dar poți face asta cînd revii în oraș.”]
Aceste patru versuri au o semnificație profundă. Tinerii își povestesc unul altuia o experiență comună. În această poveste, pastorul Brown este un personaj concret, al cărui aspect fizic poate fi dedus din referirea la omul de zăpadă. Atitudinea cuplului față de el este deopotrivă glumeață și respectuoasă.
Acești îndrăgostiți, care încă nu sînt căsătoriți, dar își doresc asta, ocolesc pentru moment regulile, afișîndu-și dragostea în public înainte de a se conforma convențiilor epocii. Straturile de semnificație ale acestor versuri coboară ușor asupra ascultătorului, precum fulgii de zăpadă în lumina soarelui.
Mintea mea aștepta toate acestea; golul lăsat de „bătrînelul simpatic” mi-a stors neuronii – sau sufletul.
Am auzit pentru prima dată Winter Wonderland la aproximativ 40 de ani după moartea textierului său, Richard Bernhard Smith, din 1935; de atunci au trecut încă 50 de ani. În spatele acestor versuri se află un tînăr inspirat de ninsoarea dintr-un parc, care, fără îndoială, știa ceva despre dragoste. Smith a murit de tuberculoză la scurt timp după ce a scris piesa care i-a supraviețuit și care-i păstrează viziunea ludică despre felul în care putem fi împreună, transmisă de cei care cîntă celor care ascultă.
Arta trăiește pînă cînd este ucisă. În acest caz, moartea cîntecului Winter Wonderland – și a muzicii de Crăciun în general – a fost cauzată de un set de algoritmi pe care îi numim în mod flatant Inteligență Artificială. Presupun că cineva, undeva, i-a solicitat unui model de IA să genereze cîntece de iarnă și de Crăciun care să evite subiecte „controversate”, precum iubirea divină și cea umană, ceea ce a produs un terci de prost gust. Printr-un proces de sublimare inversă, sacrul devine trivial.
Mulți conservatori americani s-au agățat de ideea că sărbătoarea Crăciunului a fost cumva pîngărită de străini, în special de necreștini. Dar cine sînt adevărații străini în această poveste de Crăciun? Entitățile non-umane.
Versiunea mutilată a Winter Wonderland pe care am fost obligat să o ascult este doar vîrful aisbergului. Asaltul algoritmilor concepuți pentru a monopoliza atenția a slăbit grav multe forme culturale de bază: muzica și ritualurile de sărbători, dar și predarea din sălile de clasă, luatul mesei împreună și conversațiile simple.
Desigur, cîțiva oameni cîștigă mulți bani din asta. Și, în unele cazuri notabile, cei care profită de mașina de distrugere a culturii sînt aceiași care îi acuză pe străini că ne-au luat Crăciunul și ne-au distrus civilizația. Între timp, oamenii care cîntă realmente melodiile au dificultăți în a mai găsi ascultători.
Winter Wonderland este o piesă de muzică ușoară, cu un mesaj subtil despre dragoste, care are nevoie de puțintică răbdare și experiență, precum și de simț al umorului. Toate referirile la sărbătoare sînt indirecte și ludice: pastorul imaginar și mustrarea sa blajină, cuplul necăsătorit hoinar.
Crăciunul poartă un mesaj de iubire: „Şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei”. Nici o mașină nu poate înțelege această emoție – un fapt pe care cei care trîmbițează superioritatea inevitabilă a mașinilor nu vor ca noi să-l înțelegem. În schimb, vor să ne întoarcem unii împotriva altora, în timp ce algoritmii lor profanează o parte fundamentală a umanității noastre, cîntec cu cîntec.
Timothy Snyder, autor și editor a 20 de cărți, deține Catedra inaugurală de Istorie Europeană Modernă la Munk School of Global Affairs and Public Policy din cadrul Universității din Toronto și este membru permanent al Institute for Human Sciences (IWM) din Viena.
Copyright: Project Syndicate, 2025
www.project-syndicate.org
traducere de Matei PLEŞU
Foto: Richard Bernhard Smith
