Sper că nu am eșuat definitiv

Mi-e frică. Momentan doar o frică oarecum abstractă, după ce am stat iar o noapte întreagă la televizor. Simt anxietate. Cel mai tare mă tem ca teama mea să nu devină în curînd o teamă concretă. De a vorbi, de a scrie, de a mă (și de a ne) exprima liber. Rezultatele alegerilor parlamentare din România au subliniat o tendință îngrijorătoare: revirimentul unor curente extremiste. În continuare, eu cred că acest fenomen nu poate fi înțeles pe deplin fără a analiza legătura strînsă dintre educație și democrație. Mă refer inclusiv la educația instituționalizată, școlară. O educație politică deficitară lasă spațiu pentru propagandă și prozelitism, deturnînd funcția școlii de a forma cetățeni bine informați, capabili să ia decizii responsabile.

Am cîțiva prieteni în listă, profesori valoroși, de care uneori mă mai despart mici opțiuni sau moduri de a fi, dar care nu știrbesc fondul respectului sau chiar al unor amiciții. Unul dintre ei este Doru Căstăian, profesorul de filozofie din Galați, care a avut astăzi o luare de poziție pe Facebook care mi-a și inspirat, parțial, acest articol. În școlile românești, spune Doru, subiectele legate de politică sînt adesea evitate de teama de a nu fi percepute ca partizane. Totuși, această absență deschide ușa către interpretări unilaterale sau chiar manipulări. Profesorii care evită complet politicul contribuie, involuntar, la formarea unui vid informațional. Cei care nu împărtășesc valori democratice sînt adesea dispuși să ocupe acest vid, încurajînd elevii să adopte ideologii extremiste sau să respingă mecanismele democratice fundamentale.

Sînt convins că școala trebuie să creeze spații sigure pentru dezbaterea principiilor politice democratice, fără a se transforma într-o platformă de propagandă. Lipsește acest exercițiu. Este esențial ca elevii să înțeleagă rolul separării puterilor, al drepturilor individuale și al pluralismului. Curriculumul școlar rareori abordează principiile fundamentale ale democrației sau procesele politice într-un mod accesibil și practic. Elevii nu învață suficient despre rolul cetățeniei active, despre importanța pluralismului sau despre pericolele extremismului. În lipsa acestor cunoștințe, ei devin vulnerabili la discursurile populiste care exploatează nemulțumirile și temerile. Astfel de principii trebuie predate cu echilibru și moderație, sigur, pentru a preveni polarizarea și radicalizarea. Dar trebuie să existe! Un alt factor este accesul limitat la informații echilibrate în comunitățile mai izolate sau tradiționale. În aceste medii, lipsa educației poate face loc unor interpretări simpliste și radicale ale realității politice, promovate adesea de actori care urmăresc cîștig electoral prin divizare.

Pe de altă parte, în România, unde tradiționalismul încă joacă un rol important, demonizarea valorilor tradiționale nu poate fi o strategie eficientă pentru promovarea democrației. E prea bruscă, prea decisivă, prea lipsită de sustenabilitate. Ridiculizarea credințelor religioase sau culturale, chiar dacă e motivată de dorința de progres, poate întări opoziția față de schimbare. În schimb, dialogul și moderația trebuie să predomine. Pentru o mare parte din societate, tradiționalismul rămîne o ancoră identitară, în special în comunități unde schimbările economice și sociale au fost lente. Însă această ancoră este adesea percepută ca fiind atacată de discursuri radicale care ridiculizează valorile tradiționale. Ridiculizarea credințelor religioase, ironizarea practicilor culturale, sociale sau familiale duce frecvent la o reacție de respingere față de idei progresiste, inclusiv față de democrație. Pentru ca democrația să fie acceptată într-un astfel de context, ea nu trebuie prezentată ca un „oponent” al tradiției, ci ca un partener care poate îmbunătăți și proteja aceste valori. Democrația nu trebuie să fie percepută ca un sistem care anulează tradițiile, ci ca unul care le poate integra într-un cadru mai larg, ce respectă diversitatea și oferă fiecăruia dreptul de a-și trăi convingerile. Aceasta implică și o schimbare de perspectivă în discursul public. În locul criticii, al ridiculizării sau ironizării, susținătorii democrației ar trebui să sublinieze că respectarea drepturilor și libertăților nu este în contradicție cu păstrarea identității culturale.

Schimbările de mentalitate se produc lent, adesea în paralel cu îmbunătățirea condițiilor economice. În contextul în care bunăstarea rămîne inegal distribuită, educația poate funcționa ca un catalizator al schimbării prin promovarea gîndirii critice și a valorilor incluzive. Însă are nevoie de sprijinul acestei protecții economice, al unei bunăstări percepute real de cei care duc cu adevărat lipsa ei. Zonele rurale și cele afectate de sărăcie sînt mai susceptibile la mesajele populiste care promit soluții rapide și radicale. Cei care nu se simt reprezentați de instituțiile statului vor avea mereu o mai mare deschidere către alternative radicale. Astfel, politicile de incluziune socială și economică sînt la fel de importante ca educația.

Am văzut și mirări față de tendința unora dintre cei emigrați în Occident de a adopta poziții antidemocratice. Deși poate părea contradictoriu, această atitudine este adesea justificată de percepția lor că au fost forțați să plece nu din admirație pentru Occident, ci din cauza lipsei de oportunități în România. În plus, mulți resimt o disonanță culturală, simțind că valorile lor tradiționale sînt discreditate în societățile gazdă. Această frustrare poate alimenta un resentiment față de modelele democratice occidentale, percepute ca fiind incompatibile cu identitatea lor. Sînt concetățenii noștri, care adoptă atitudini antidemocratice dintr-o dublă frustrare: în țară au fost marginalizați economic, iar în străinătate simt că valorile lor tradiționale sînt în pericol. Educația politică trebuie să abordeze și aceste perspective, subliniind că democrația nu exclude tradiția, ci o poate integra în mod armonios. De ce oare este atît de greu să înțelegem lucrurile astea, chiar noi, cei din bulele care se pretind educate, democratice, progresiste, occidentaliste?

Ca să închei, cred că pentru a preveni alunecarea mai gravă către extreme este nevoie și de reformarea educației politice. Să evităm atît dogmatismul, cît și o neutralitate excesivă. Școala trebuie să educe tineri care să discearnă între populism și democrație, între respectarea valorilor tradiționale și deschiderea către diversitate. Enumăr, în fugă, cîteva idei: introducerea educației civice aprofundate, pregătirea profesorilor, colaborarea cu ONG-uri și instituții democratice, promovarea dialogului. Îmi alung, temporar, teama. Mai pun puțină speranță în joc. Sper că nu am eșuat definitiv. Și reiterez convingerea că moderația, dialogul și răbdarea sînt cheile către o societate democratică matură. Este o construcție de lungă durată, realizată prin educație și prin îmbunătățirea calității vieții fiecărui cetățean.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.