În zilele noastre pare din ce în ce mai dificil să evităm îndreptățirea unora sau, mai rău, autoîndreptățirea. Ni se spune permanent ce să facem de către cei care se presupune că au văzut „lumina”. De curînd, bunăoară, am fost certat de un coleg pentru a fi sugerat că șeful meu ar trebui să angajeze oamenii cei mai buni, indiferent de sex sau de rasă. Am fost frapat de siguranța de sine pe care această persoană o afișa în a mă instrui cu privire la ce anume ar trebui să valorizez; mi s-a părut o atitudine autoritară și neinformată.
Desigur, există o diferență între îndreptățire și autoîndreptățire (deși panta alunecoasă dintre ele e scurtă și abruptă). Avantajul îndreptățirii este că e justificată, ca în cazul unui zelot care îi impinge pe oameni să se întrebe dacă nu cumva sînt victimele unor prejudecăți. În schimb, a da unui necunoscut lecții despre cum să găsească un compromis între merit și echitate mi se pare o formă de autosuficiență.
De ce prevalează în ziua de azi astfel de comportamente? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să înțelegem ce îi face pe oameni să fie atît de siguri de sine. Răspunsul poate fi ușor surprinzător: autosuficiența vine din judecarea lumii în funcție de corectitudinea percepută a acțiunilor, mai degrabă decît după calitatea rezultatelor.
Luați în considerare taxele vamale. Pentru a evalua problema în mod obiectiv, trebuie să înțelegem cauzele comerțului, dezechilibrele comerciale și efectele acestora. Cu alte cuvinte, problema trebuie formulată în mod „consecvențialist” [consecvențialismul e o teorie etică de tip utilitarist care evaluează moralitatea unei acțiuni exclusiv după rezultatele și consecințele ei – n. trad.]. E de presupus că scopul unei politici tarifare este de a produce rezultate benefice. Dar acest lucru poate fi realizat numai prin înțelegerea motivelor pentru care oamenii fac comerț și a modului de creare a condițiilor pentru tipul de comerț dorit. Trebuie să vă gîndiți la modul în care funcționează lumea și la cum ar trebui să o modificați pentru a produce rezultatele dorite.
Acest lucru poate părea evident, dar o punere în practică reușită necesită o înțelegere profundă a unor chestiuni economice dificile. Odată ce începeți să încercați să înțelegeți cum funcționează comerțul, veți descoperi cît de complicat este de fapt. Toată lumea caută mereu cea mai bună afacere, încercînd să ghicească ce anume sînt dispuși să cumpere și să vîndă ceilalți. Impunerea unei taxe vamale de 25% pentru produsele canadiene îi va determina pe canadieni să vă satisfacă cererile sau îi va pune pe butuci? Aceasta nu e o întrebare despre ceea ce prețuiți. Este o întrebare despre cum funcționează lumea. O bună analiză consecvențialistă va încerca să ofere un răspuns obiectiv.
Din cauza acestei complexități, perspectivele consecvențialiste sînt șocant de rare în rîndul politicienilor și al publicului. Oamenii tind să adopte o viziune mult mai simplă, evaluînd problemele în termenii unor valori sacre la care o anumită acțiune se aliniază sau nu. Astfel, în loc să analizeze cauzele și consecințele comerțului, administrația Trump se concentrează pe o anumită acțiune, ca și cum taxele vamale ar fi, în virtutea îndreptățirii lor, un fel de leac universal. Problema e formulată după modelul unui dictat religios. E o credință fundamentală bazată, în acest caz, pe puțin mai mult decît credința unui singur om.
Dacă poziția cuiva cu privire la comerț poate fi determinată de valori sacre, imaginați-vă rolul jucat de aceste valori în chestiuni precum permisele de port ascuns al armelor de foc [dreptul de a deține o armă cu condiția să nu fie purtată la vedere – n. trad.], avortul, sinuciderea asistată sau religia în educație. Încadrarea problemelor în termeni de valori sacre le face să pară simple, dar numai pentru că evită întreaga muncă analitică anevoioasă necesară pentru a face legătura între consecințe și cauze.
Psihologii au arătat că această perspectivă îi face pe oameni mai intransigenți și mai puțin dispuși la compromisuri. Încălcarea valorilor sacre provoacă indignare pînă la punctul în care oamenii vor lua măsuri pentru a se purifica (cum ar fi autoflagelarea) și pentru a îndrepta greșeala percepută. Evaluarea în funcție de valori sacre e astfel o rețetă pentru ostilitate, polarizare și conflict. Întrucît valorile sacre sînt în mod inerent personale, ele împing conversația spre teme legate de angajamente individuale bazate pe credință, care nu pot accepta dezacorduri, adîncind sentimentul de opoziție și separînd oamenii în grupuri identitare distincte.
În schimb, e destul de greu să fii autosuficient atunci cînd adopți un cadru consecvențialist. Discuțiile despre cauze și consecințe nu sînt doar dificile; ele necesită atenție la detalii, recunoașterea complexității lumii reale și smerenie față de ceea ce nu știi. Este vorba mai puțin despre tine și mai mult despre problema în discuție, deoarece astfel de conversații nu lasă loc cognitiv sau emoțional pentru indignare. Fanii Yankees și Red Sox pot avea o conversație despre strategie și statistici. Dar, de îndată ce o tabără începe să își aplaude echipa, cealaltă tabără nu poate face altceva decît să-și aplaude la rîndul ei propria echipă.
Problema certitudinii este că rareori e justificată. Problemele care suscită dezacorduri puternice tind să fie complicate. Oferirea unui argument informat cu privire la politica comercială necesită o cantitate enormă de competență, și nici chiar experții nu sînt cu totul de acord (în materie de detalii, cel puțin; chiar și susținătorii taxelor vamale admit că modul în care Trump a aplicat această măsură e suboptimal).
Oamenii, pur și simplu, nu știu cît de puțin știu. Trăim cu iluzia că avem o înțelegere a modului în care funcționează lucrurile mai bună decît avem în realitate. Opiniile puternice necesită justificări. Convingerea că America ar trebui să impună taxe vamale doar pentru că ne place ideea taxelor sau pentru că sînt bune pentru noi personal nu este suficientă. Preferințele puternice le dau oamenilor convingeri puternice, dar nu îi vor convinge pe cei care nu le împărtășesc – și nici nu ar trebui.
Așadar, înainte de face afirmații prezumțioase despre opiniile sau acțiunile altora, gîndiți-vă la obiectivul lor final. Ce rezultate încearcă ei să obțină? În chestiuni mărunte, cum ar fi modul în care interacționăm cu oamenii din jurul nostru, și în chestiuni importante, cum ar fi modul de consolidare a economiei, gîndirea consecvențialistă poate deschide linii de argumentare convingătoare. Și, mai important chiar decît atît, ne-ar forța să nu mai vorbim unii pe lîngă alții.
Steven Sloman, profesor de Științe cognitive și psihologice la Universitatea Brown, este, printre altele, autorul recentului volum The Cost of Conviction: How Our Deepest Values Lead Us Astray (MIT Press, 2025).
traducere de Matei PLEȘU
Credit foto: Wikimedia Commons
