Alegerile de la sfîrșitul anului trecut (cele prezidențiale – primul tur – și cele parlamentare) și alegerile prezidențiale din acest an au marcat ascensiunea fără precedent a ideologiei populiste, cu accente extremiste. Dacă după alegerile locale și cele europene din luna iulie 2024 s-a crezut că în România, spre deosebire de alte țări din Uniunea Europeană, partidele animate de această ideologie au o aderență electorală de cel mult 15-20%, ulterior s-a constatat cu uimire că această aderență a crescut rapid, astfel încît a fost necesară coalizarea tuturor forțelor politice moderate pentru a forma un guvern care să păstreze direcțiile strategice ale politicii interne, europene și internaționale. Toate sondajele de opinie recente atestă că partidele populiste au o cotă electorală de peste 40%.
Din 1990 și pînă anul trecut, peisajul politic a fost divizat de o falie electorală. De o parte a acestei falii a dominat PSD, cu diferitele sale înfățișări istorice (FSN, FDSN și PDSR), împreună cu aliații săi de etapă (PRM, PUNR și alții). De cealaltă parte a faliei electorale s-au perindat PNȚCD, PNL, PD, PLD, PDL, USR, PLUS, REPER, SENS. Întotdeauna, la mijloc s-a aflat UDMR, cu disponibilitate de a susține formule guvernamentale care să nu îi afecteze interesele. O falie electorală desparte și astăzi scena politică. AUR, SOS și POT sînt în opoziție, iar PNL, PSD, USR, UDMR și grupul minorităților sînt la guvernare. Este oare vorba despre două falii electorale diferite sau este una și aceeași falie electorală, care separă segmente de alegători cu același profil, conturat pe baza opțiunilor exprimate, dar cu reprezentare politică diferită?
Este treaba sociologilor să răspundă la această întrebare pe baza unor cercetări sistematice. Oricum, o concluzie provizorie poate fi formulată pe baza datelor existente. Alegătorii chestionați în ultimele sondaje de opinie și-au exprimat, în mod majoritar, nostalgia după regimul comunist, unii chiar fără să îi fi cunoscut experiențele amare, și opțiunea pentru intervenția statului în economie. Preferințe asemănătoare au existat în perioada postdecembristă, deși evoluția structurii electoratului ar fi trebuit să mărească încrederea în democrația constituțională și în economia de piață, bazată pe proprietatea privată și pe inițiativa liberă.
Schimbarea cea mai importantă este reorientarea opțiunilor politice ale acestui segment electoral, neadaptat la provocările și poverile libertății. Pînă la ultimul ciclu de alegeri, PSD – care, deși nu și-a pierdut total ascendența predecembristă, s-a detașat treptat de aceasta, adoptînd programe moderate, fără accente extremiste – a coagulat aceste opțiuni, asigurîndu-și un rol decisiv pe scena politică. Dar, la ultimele alegeri, acest segment electoral a fost captat, în principal, de AUR și, într-o cotă mai redusă, de SOS și POT. Reorientarea electoratului tradițional al PSD a fost determinată nu numai de eșecurile clasei politice care a asigurat guvernarea, în diferite coaliții, în perioada postdecembristă, ci și de ascensiunea curentelor populiste în Uniunea Europeană și în Statele Unite, de aderența la teoriile conspirației, dezvoltate în timpul ultimei pandemii, și de schimbările geopolitice, mai ales de agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei și de asaltul regimurilor autoritare pentru schimbarea ordinii internaționale postbelice.
Această reorientare a electoratului tradițional al PSD a fost însoțită și de mutații de mai mică amploare în segmentele electorale ale PNL și USR, determinate de aceleași cauze. Efectul este susținerea tot mai amplă pentru AUR, care a devenit cel mai puternic partid de opoziție și emite pretenții pentru cîștigarea următoarelor alegeri. Electoratul însumat al forțelor politice din actuala coaliție de guvernare suportă presiunea măsurilor de reducere a deficitului bugetar și își sporește nemulțumirea față de cei care îl reprezintă. Șansa solidarizării acestui electorat este direct proporțională cu succesul programului guvernamental, care, dacă va exista, va fi vizibil numai după o perioadă rezonabilă de timp. Această șansă depinde și de percepția generațiilor tinere, de nativi digitali, crescuți într-un mediu hipertehnologizat, dar fără să fi asimilat cultura politică democratică.
La prima vedere, această dinamică electorală nu se îndepărtează de evoluțiile firești din orice regim politic democratic. Privind în profunzime, se poate observa că s-a diluat liantul care, dincolo de interesele de grup, unește corpul electoral pe temeiul intereselor comune. Chiar atunci cînd se exprimă susținerea covîrșitor majoritară pentru rămînerea României în Uniunea Europeană și în Alianța Nord-Atlantică, dezaprobarea față de politicile comunitare și neîncrederea în solidaritatea aliaților sînt în creștere. Percepțiile asupra acestor interese comune sînt, în realitate, radical diferite, iar dezbinarea electoratului se manifestă cu accente violente. Deocamdată, violența se manifestă doar accidental în forme fizice, dar crește în presa scrisă și în cea audiovizuală, precum și, din ce în ce mai accentuat, în postările din rețelele sociale. Aproape orice postare este urmată de comentarii care, de regulă, nu au legătură cu ideile și argumentele prezentate, ci cu persoana autorului. Succesiunea postărilor și comentariilor nu se încheagă într-un dialog care ar putea ajunge, dacă nu la o viziune comună, cel puțin la o mai bună înțelegere a pozițiilor exprimate. Mesajele, formulate de multe ori într-un limbaj suburban, sînt o secreție a urii și îndeamnă la ură. Îngrijorător este că intelectuali cu cariere redutabile cred că singura cale pentru a se face auziți este să împrumute un astfel de limbaj.
Aceste noi forme ale dezbinărilor vechi blochează comunicarea, negocierea și compromisul. Depășirea blocajului presupune deschiderea dialogului pentru redescoperirea valorilor naționale și europene care unesc corpul politic al democrației, dincolo de diviziunile de partid.
Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.
