Un destin de român(aș)

Să ne imaginăm următorul caz. Un compatriot (longeviv) de-al nostru, numit, să spunem, Nicolae Fișer, se naște la București pe 1 decembrie 1918. De mic a avut un vis: să meargă la Medicină. În 1936, după bacalaureat, a pășit hotărîtor către realizarea lui, înscriindu-se la facultatea mult dorită. Timp de patru ani a fost un student strălucit, dar, la debutul intervalului academic 1940-1941 (în septembrie), imediat după instaurarea regimului legionar în țară, s-a trezit convocat de autoritățile universitare pentru a fi informat că era exmatriculat. Se pare că noile foruri fasciste îl trecuseră, din cauza numelui (Fișer), pe lista neagră a așa-zișilor „evrei marxiști și anarhiști”. Pierzînd poziția de student, statul l-a încorporat imediat și l-a trimis pe frontul rusesc, unde nu a deznădăjduit totuși. Și-a făcut datoria exemplar, iar Providența l-a răsplătit: a fost singurul supraviețuitor din batalionul său în 1944 cînd – tot providențial – România a schimbat tabăra beligerantă. Nicolae a crezut că va reveni la studii, însă conducerea Armatei a hotărît să-l trimită și pe frontul de Vest tocmai în virtutea experienței militare pe care o acumulase deja în Răsărit. Pacea l-a prins, viu și nevătămat, în Munții Tatra. S-a întors glorios în patrie, solicitînd rapid reprimirea la Medicină. Cererea i s-a aprobat abia în 1946, cînd s-a reapucat, cu rîvnă, de cercetare. Bucuria a durat numai un an. În 1947, a ieșit în stradă, alături de alte mii de studenți, pentru apărarea Regelui și a monarhiei de asaltul bolșevic. L-au arestat iute și, pînă să se dezmeticească, regimul l-a condamnat la 15 ani de temniță grea. Desigur, pentru „uneltire împotriva poporului muncitor”.

A executat 13 ani, iar, în 1960, deși firav trupește, a ieșit din închisoare cu încredere în viitor. A dorit reînmatricularea la facultate. Din păcate, dosarul de fost deținut politic nu permitea un asemenea lux. Prin urmare, a lucrat în diverse fabrici și pe șantiere, la munca de jos, vreme de opt ani. În 1968 a fost reabilitat juridic de proaspătul sistem ceaușist și, plin de speranță, a revenit la visul inițial, acela de a termina Medicina. I s-a permis înscrierea (cu toate că împlinise 49 de ani și șase luni), dar cu reluarea integrală a studiilor, lucru ce implica acum și o extrem de dură admitere. Nicolae Fișer nu a dat înapoi. S-a prezentat la examene și a intrat printre primii, redevenind, la jumătatea vieții, „boboc” medicinist. A strălucit iarăși pînă în anul al V-lea, în 1973, cînd altceva straniu s-a întîmplat în viața sa. Se afla în stagiu la Psihiatrie și a asistat, fără voie, la un dialog tensionat între șeful clinicii (profesorul lui) și doi indivizi care, ulterior, s-au dovedit a fi ofițeri de Securitate. Cei din urmă îi impuneau psihiatrului să semneze un certificat medical fictiv în care un inginer (adus atunci cu cătușe la spital și cunoscut ca disident anticomunist) trebuia declarat iresponsabil. Studentul matur Fișer nu a suportat nedreptatea și s-a trezit zicîndu-le chiar el securiștilor că jurămîntul lui Hippocrate nu putea fi încălcat astfel. Ofițerii l-au privit lung și au plecat fără să-i adreseze vreun cuvînt. Peste două zile însă, la depozitul de marfă unde se angajase (lucra, în timpul liber, ca magazioner, pentru a se întreține în facultate) a poposit Miliția Economică. Hocus-pocus, i-au înscenat, cu cinism, o delapidare masivă din avutul obștesc. L-au arestat pe loc. Procesul a durat puțin și, înainte să înțeleagă ce se petrecea, a primit zece ani de închisoare pentru „furt calificat”.

Din cauza unor erori judiciare, a stat mai mult în „privațiune de libertate”, pînă în 1986, cînd comuniștii l-au eliberat finalmente, nepermițîndu-i totuși să se reînscrie la Medicină. Decembrie 1989 l-a prins, la 71 de ani, în stradă, urlînd ca un apucat. Deși în vîrstă, a revenit la Facultatea de Medicină, nu pentru a mai profesa, ci „doar așa, pentru sufletul lui”. N-a mers bine. În 1990, minerii l-au capturat în Piața Universității și l-au bătut bestial. A făcut o pareză și a părăsit școala pentru tratamentele de recuperare. Și-a revenit complet abia în 2007, cînd, din motive financiare, nu și-a putut relua studiile. S-a văzut nevoit să plece prin Europa, unde a vîndut ziare pînă în 2012. Atunci a revenit cu ceva bani acasă și a reintrat la UMF. Pe 10 august 2018, Nicolae a primit o porție de gaz pe parcursul protestelor anti-Dragnea din Piața Victoriei. A fost spitalizat în șoc respirator, dar s-a remontat, din fericire. Nici nu avea altă opțiune: anul 2018 nu putea fi ratat! Pe lîngă faptul că, pe 1 decembrie, domnul Fișer împlinea 100 de ani (în același timp cu surata lui geamănă, România), în toamnă, termina și Facultatea de Medicină. Azi, domnul Fișer are 106 ani. Nu se mai ridică din pat, dar e lucid și urmărește actualitatea politică. A cerut solemn adepților Căpitanului – aflați din nou pe cai mari – ca, măcar în ce-l privește, să termine ceea ce protopărinții lor n-au mai apucat în 1940...