Climatul cultural îl oglindește pe cel economic, cu ciclurile aferente de exuberanță și austeritate. Ne-am obișnuit cu o aparentă înflorire, de fapt o inflație de evenimente rock – anul trecut, fiecare week-end de vară a avut festivalul său; vara aceasta, activitatea s-a contractat, festivaluri ce acumulaseră o oarecare tradiție au dispărut brusc, altele au avut ediții de avarie.
Totuși, Festivalul Dark Bombastic Evening (DBE) continuă să existe în afara logicii economice, menținut viabil mai degrabă de o logică sectantă: devotament de comunitate, fără sponsori, fără reclame, sprijinindu-se pe voluntari și pe o logistică proiectată pentru un public sub o mie de participanți, cîți încap între zidurile cetății de la Alba Iulia – unde Complexul Ryma a găzduit din nou evenimentul, între 14-16 august.
Unele semne de constrîngere economică au fost sesizabile în absența artiștilor de pe continente îndepărtate (Australia și SUA aveau cu regularitate ambasadori la festival). Programul a fost de data asta exclusiv european, dar și-a păstrat diversitatea și nota ezoteric-ocultă, potențată spiritual de nopțile Perseidelor. Ambianța vizuală a lumînărilor presărate prin ziduri și ambianța sonoră a unor leçons de ténèbres interstițiale, muzică de fundal amintind de spiritele lui Horea și Cloșca torturate în vecinătatea Cetății Albe cu aură de neprihănire, au dat acel contrast între grație și calvar ce caracterizează selecția stilistică a festivalului, și i-au și conferit eticheta „bombastic”.
A fost o ediție a regăsirilor și reîntîlnirilor, cu unii artiști care au fost parte din DBE la începuturile carierelor și au revenit cu nostalgie. Olandezul Jason Köhnen, care ajungea prima dată în România cu proiectele sale jazz (The Kilimanjaro Darkjazz Ensemble, The Mount Fuji Doomjazz Corporation), a participat acum cu proiectul etno-ambiental Mansur, colaborare cu vocea și versurile exotice în maghiară ale Martinei Horváth (Thy Catafalque). Dirty Granny Tales, un colectiv grec inspirat de Tiger Lillies, au revenit cu o versiune nouă a renumitului lor spectacol punk-cabaret, actualizat tematic cu crizele mondiale recente.
Francezii Year of No Light, belgienii Wolvennest și norvegienii Dødheimsgard au devenit nume consacrate ale nișei sci-fi-metal, cu note space-opera și cosmic-horror evidențiate pe cale vizuală. Cum nișa respectivă este o preferință intimă a subsemnatului, prin prisma denselor referințe cinematografice și literare pe care le oferă, m-am bucurat de o ediție îndestulătoare cu acest tip de spectacol conceptual, o experiență completată chiar cu descoperiri noi – melancolia astrală a suedezilor A Swarm of the Sun, grotescul lovecraftian al norvegienilor Abyssic și intensitatea polonezilor Hermopolis.
Edițiile DBE recente au sprijinit și cîte o trupă românească în ton potrivit cu ideologia festivalului. Anul acesta beneficiarii au fost grupul băcăuan-clujean Genune care a intrat în atenția presei internaționale cu o combinație de coperte ingenioase și cîteva albume racordate la succesul unor Deafheaven ori Alcest, cu lecții tehnice atent asimilate de acolo, debutînd cu această ocazie și în format live.
Programul a fost rotunjit cu spectacole one-man show: o versiune solo a proiectului post-rock parizian Kwoon, apoi Forndom – o alternativă vikingă la Grigore Leșe, din categoria spectacolelor de recuperare folclorică și „istorie augmentată” (categorie din care Wardruna, Heilung sînt poate mai cunoscute la noi).
În fine, metaliștii încrîncenați ai anilor ’90 au avut parte de o revenire surprinzătoare a grecilor Nightfall, trupa de la care am cumpărat prima mea casetă death metal, din prima bursă studențească, pe vremea cînd existau burse studențești.
