Bac-Fest. Festivalul Național „George Bacovia” se va desfășura anul acesta între 17-20 septembrie la Bacău. Găsiți programul complet al manifestărilor pe pagina de Facebook a festivalului.
Mai întîi, cîte ceva despre Bacovia. Cît este citit cu adevărat, admirat din oficiu, detestat de elevi, cît de cunoscute sînt opera și viața lui în Bacău și în țară? Este Bacovia contemporanul nostru sau un clasic respectat de la distanță? Este la fel de „îmbălsămat” ca Eminescu sau a avut noroc?
Răspund invers, dinspre finalul întrebării, și susțin, sus și tare, că Bacovia e mai norocos ca alții. De fapt, mai orientat. Pare greu de crezut, dar abulicul, atipicul și apaticul Bacovia s-a poziționat foarte bine, alegînd postura de observator. Spre deosebire de colegii de generație, el s-a ținut departe/deoparte, evitînd scandalurile și luptele literare/ideologice, ceea ce i-a adus deservicii antume și beneficii postume. Nu degeaba spunea, într-un interviu, că „îi citesc pe toți, dar nu prefer pe nici unul”. Răspuns rabinic. Ușor ironic, ușor ludic, așa cum nu ne-am fi așteptat. Dar ăsta era Bacovia. Un hîtru. Un poet din provincie, dar deloc provincial. Cert este că i-a ieșit mutarea și, astăzi, Bacovia rămîne poetul cu cea mai bună priză la public. Mai ales la publicul tînăr, despre care se crede că nu mai citește. Dar asta e o altă discuție... Cît privește „îmbălsămarea”, trebuie precizat că Bacovia nu se încadrează aici, deși școala (prin felul cum este predat și prin reducere la cîteva clișee didactice) îl împinge în această direcție. Din fericire, conu’ Iorgu rezistă. E, cum s-ar zice, rezilient. Îl ajută formula aleasă: versuri scurte și percutante, cu o incredibilă forță de seducție. Pe cît de facile par, pe atît de pline de miez sînt. Poezia bacoviană degajă ceva hipnotic, aproape inexplicabil. Te prinde prin aparenta simplitate, dincolo de care se deschid răspunsuri la marile întrebări existențiale. Dar să ieșim din limbajul de lemn și să mai spun doar faptul că Bacovia este un poet transgenerațional, în care se regăsesc, deopotrivă, șaizeciștii, optzeciștii, douămiiștii și mulți alți „-iști”. Mai tineri sau mai puțin tineri. Pentru că Bacovia vorbește pe limba tuturor. Pe limba poeziei adevărate.
Lecturi, dezbateri, lansări de carte, premieri, concerte, recitaluri, vernisaje, acestea sînt genul de evenimente care vor avea loc în ediția de anul acesta a Bac-Fest. Festivalul Național „George Bacovia”? Care e, de fapt, conceptul festivalului, ce își propune el?
Festivalul Național „George Bacovia”, organizat de Biblioteca Județeană „C. Sturdza” din Bacău, cu finanțarea Consiliului Județean Bacău și cu ajutorul a numeroși parteneri și parteneri media, își propune, simplificînd, să ducă mai departe moștenirea spirituală bacoviană. Sigur că și ăsta e un clișeu, care cere lămuriri. Bac-Fest continuă tradiția Festivalului Bacovia, inaugurat în 1971, cînd, în Bacău, a fost dezvelită statuia emblematică a poetului (realizată de sculptorul Constantin Popovici), a fost inaugurată Casa Memorială „George Bacovia” (prin stăruința infatigabilei Agatha Bacovia) și au avut loc mai multe evenimente culturale, la care au participat cei mai importanți scriitori români ai momentului. De-a lungul anilor, festivalul a fost organizat de diferite instituții, sub diverse forme, iar din 2017 îl organizează Biblioteca Județeană. Încercăm un concept modern, care presupune evenimente diverse, la care participă scriitori și artiști reprezentativi pentru cultura română contemporană, dar și tineri creatori, aflați la început de drum. Încercăm să ne adresăm unui public larg și să scoatem cultura din turnul de fildeș. Din aceste motive, vom avea, și la această ediție, evenimente care sperăm să corespundă așteptărilor băcăuanilor (și ale celor veniți din alte localități cu această ocazie): lansări de carte, conferințe, dezbateri, dialoguri, promovarea patrimoniului cultural, spectacole, recitaluri, lecturi, vernisaje, podcast-uri și alte surprize.
Cum se fac nominalizările la Premiile revistei Ateneu și care sînt cărțile aflate „în cărți” anul acesta?
Aici, trebuie făcută o precizare. În cadrul Bac-Fest sînt decernate atît Premiile revistei Ateneu, cît și Premiile Bac-Fest, în baza unui parteneriat firesc, prin care reușim să aducem în Bacău nume importante din literatura română. Colegii de la Ateneu acordă Premiul pentru Proză „George Bălăiță”, un premiu pentru critică/istorie literară/eseu și un premiu pentru publicistică. În baza propunerilor făcute de un juriu alcătuit din membrii redacției. Pe de altă parte, la Gala Bac-Fest se acordă Premiul Național pentru Poezie „George Bacovia”, Premiul pentru cartea de poezie, Premiul pentru critica de poezie și Premiul pentru debut poetic. Nominalizările sînt făcute de un juriu din care fac parte, în ordine alfabetică, Bianca Burța-Cernat, Bogdan Crețu, Alex Goldiș, Florina Pîrjol și Radu Vancu. Numele lor constituie o garanție a valorii acestor premii într-o vreme în care instituția premiilor este tot mai decredibilizată și le sînt recunoscător pentru faptul că ne sînt alături, din 2017, ajutîndu-ne să dăm greutate festivalului. E un juriu cum cred că orice festival din România și-ar dori.
Am o nedumerire personală legată de formula listei de nominalizați pentru Premiul Național „George Bacovia”, toți poeți absolut meritorii. De ce nu se oferă premiul după o deliberare în prealabil, fără o listă de nominalizați atît de lungă, din care pare că mai mulți pierd decît cîștigă?
Da. Observația este corectă. Oricare dintre cei nominalizați ar merita premiul. Dar există un regulament care prevede că se fac mai multe nominalizări, cu punctaje etc. Chestiuni administrative... Dincolo de aceste aspecte birocratice, cred că merită amintite nominalizările la Premiul Național „George Bacovia”, asta contează cu adevărat: Radu Andriescu, Magda Cârneci, Nichita Danilov, Șerban Foarță, Ion Mureșan, Ovidiu Nimigean, Marta Petreu, Simona Popescu și Vasile Vlad.
Festivalul este un eveniment organizat de Biblioteca Județeană „Costache Sturdza”, cu finanțare de la Consiliul Județean, plus alte contribuții private. Sînt bani pentru cultură la Bacău?
Deși se vorbește periodic despre criză, austeritate și reforme, în România sînt bani. Depinde însă cum sînt cheltuiți. Știm foarte bine că educația și cultura consumă extrem de puțin raportat la bugetul total. Toată lumea le consideră priorități, dar ele sînt mereu sacrificate... Din fericire, Consiliul Județean a înțeles importanța acestor domenii și a găsit soluții pentru a finanța acest festival, sprijinind, de fiecare dată, manifestările cultural-artistice și educaționale cu impact național. Și nu doar manifestările, ci și investind în reabilitarea mai multor clădiri cu destinație culturală: filarmonica, biblioteca și muzeul de istorie, proiecte aflate în derulare.
Scriitori (re)umanizați
În ultimii ani în Bacău au apărut mai multe murale; care e povestea acestei inițiative?
Una dintre cele mai frumoase mișcări culturale din Bacău este, fără doar și poate, ZidArt. Un concept care a depășit deja granițele țării, devenind un fenomen recunoscut în întreaga Europă. Totul a plecat de la o idee generoasă și de la o mînă de tineri, care au crezut în Bacău și în puterea artei. Tineri care și-au propus să dea culoare orașului, printr-o inițiativă privată, care presupune picturi murale pe clădirile cenușii ale urbei, într-un admirabil efort de regenerare urbană. Au realizat deja zeci de lucrări, cu artiști din țară și din străinătate, demonstrînd că se poate. Demonstrînd că, atunci cînd crezi într-un vis, vei găsi oameni care să te ajute. Din acest motiv, Biblioteca Județeană s-a alăturat acestui demers și a inițiat o colaborare cu ZidArt, pentru realizarea unor murale cu profil identitar, care să valorifice patrimoniul spiritual băcăuan și care să readucă în atenția comunității figuri emblematice pentru cultura și știința românească. Astfel, în anul 2023, în cadrul festivalului, am finalizat, pe strada Banca Națională, lîngă Casa Memorială „George Bacovia”, o primă murală, dedicată poetului. Un portret monumental, extrem de sugestiv, conceput de un artist talentat, Bogdan Scutaru, venit din Danemarca, pentru a răspunde acestei provocări. Venit pentru a imagina un Bacovia viu, diferit de ceea ce știam despre autorul Plumbului. Am continuat în 2024, cu același Bogdan Scutaru, dar pe un alt perete, pe strada 9 Mai, lîngă noul sediu al bibliotecii. Cu o altă personalitate emblematică a Bacăului, Vasile Alecsandri, căruia cultura românească și Bacăul îi datorează enorm. Anul acesta, mergem mai departe, cu o personalitate a vieții științifice românești, academicianul Solomon Marcus, un savant vizionar, care a îndrăznit să sfideze granițele dintre diverse discipline și să gîndească integrativ, aducînd contribuții majore la dezvoltarea matematicii, semioticii și lingvisticii computaționale. Născut la 1 martie 1925, în Bacău, pe strada Iernii, Solomon Marcus este un nume cu recunoaștere internațională, dovadă stînd numeroasele sale cărți și studii, sutele de conferințele susținute în toată lumea și premiile/distincțiile primite în țară și în străinătate. Un creator vizionar, căruia îi aducem astfel un binemeritat omagiu, printr-o murală care va fi realizată în centrul Bacăului, pe strada Libertății (Camera de Comerț Bacău), în proximitatea casei în care s-a născut și a copilărit. Murala va fi realizată un artist extrem de versatil, Karskione, care vine din Olanda, pentru a ne împărtăși talentul și experiența sa creatoare, printr-un nou parteneriat cu prietenii de la ZidArt. Lucrarea va fi inaugurată pe data de 19 septembrie, cînd va avea loc și lansarea volumului Solomon Marcus, scris de istoricul literar băcăuan Simion Cornel Galben.
Sînteți deja autorul a două romane, unul despre Bacovia, Iorgu (Humanitas), care a avut o receptare critică foarte bună, și celălalt, o „biografie romanțată” intitulată Maiorescu. Confesiunile unui stoic (Polirom). Am mai multe întrebări aici: cum ați ajuns la proză după studii critice despre Eminescu, Alecsandri și Sanielevici?
Am ajuns la proză fiindcă au fost doi oameni providențiali, care au crezut în mine: Andreea Răsuceanu (care coordona o colecție grozavă de proză contemporană, la Humanitas) și apoi Adrian Botez (care m-a invitat să scriu în colecția „Biografii romanțate”, pe care o coordonează la Polirom). Am ajuns la proză constatînd că discursul academic/critic nu mai interesează aproape pe nimeni. Doar cîțiva specialiști mai citesc astăzi studii academice. Studenții nu mai citesc nici măcar textele clasice, darămite bietele noastre volume cu pretenții științifice. Îmi amintesc amuzat că, atunci cînd am scos acel studiu critic despre identitarul lui Alecsandri și eram mîndru nevoie-mare, băiatul meu m-a întrebat, candid: „Tata, tu cînd scrii o poveste?”. Mi-am dat seama că trebuie să caut o altă cale de a valorifica puținele lucruri pe care le știu. De a face istoria literară mai atractivă. De a-i aduce pe tineri mai aproape de literatură. Este nevoie de o alternativă la discursul didactic adesea greoi, care îi îndepărtează de lectură. Din acest motiv am ales formula exoficțiunii sau a docu-novel, cum i se spune în spațiul anglo-saxon. E, de fapt, un gen hibrid, pe care teoreticienii încearcă să-l îmblînzească, neștiind exact unde să îl plaseze. Mie mi se potrivește, fiindcă îmi permite ca, pe lîngă informația documentară despre scriitori și opera lor, să strecor ceva ficțiune, să suplinesc golurile cu imaginație, să extind compasul către epoca respectivă, în speranța că voi reuși să fac din autorii reduși la clișee personaje vii, credibile. E o posibilitate de a-i provoca pe tineri, de a le arăta că literatura nu e o chestie plicticoasă, iar scriitorii nu sînt niște fosile, niște exponate împăiate. Că sînt oameni vii, cu biografii palpitante, cu calități și defecte, cu bune și rele. Sună pompos, dar ei trebuie (re)umanizați. Cred, în naivitatea mea, că ficțiunea poate face asta.
Sînteți lector la Facultatea de Litere a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău. Cum mai sînt studenții de la Litere azi, în epoca analfabetismului funcțional de aproape 50% și a rețelelor sociale? O părere sinceră și realistă.
Tot mai puțini, tot mai demotivați și tot mai slab pregătiți. De la an la an. De la generație la generație. Oricît ne-am da după deget, asta e realitatea. Tristă, dar adevărată. Nici nu e de mirare. Aproape nimeni nu vrea să devină astăzi profesor. Stați de vorbă cu tinerii și veți vedea cum gîndesc. Vor IT, Medicină, magistratură sau să plece din țară, unde să cîștige bine și să fie respectați. Au dreptate. De ce s-ar face profesori într-o țară care nu dă doi bani pe profesori? De ce s-ar face profesori cînd nu sînt posturi titularizabile? De ce s-ar face profesori într-un sistem subfinanțat? De ce s-ar face profesori într-o țară în care coafezele, manichiuristele, șoferii sau instalatorii se bucură de mai mult respect și au venituri mai mari? De ce s-ar face profesori, cînd ora unui profesor este plătită la fel cu ora unui muncitor necalificat? De ce s-ar face profesori într-o țară în care președintele olimpic, prim-ministrul reformist și guvernanții nu fac nimic pentru învățămînt? De ce s-ar face profesori într-o țară în care ministrul Educației nu luptă pentru profesori, ci împotriva lor, cu un cinism rar întîlnit?
