Filmele pot declanșa diverse tipuri de conversații, inclusiv despre sănătatea mentală. Romanian Mental Health Film Festival, ajuns la a cincea ediție, se întîmplă la Iași, între 6 și 10 mai. De unde a pornit ideea unui festival de film dedicat sănătății mentale și discuțiilor despre experiențele umane într-un context cinematografic?
T. P.: Ideea unui festival de film dedicat sănătății mentale a apărut tot la un festival de film. În 2019 am fost la Pelicam, un festival de film dedicat mediului, care se întîmpla la Tulcea, și m-a inspirat iremediabil formatul. M-am întors acasă, la Iași, și i-am zis colegei și prietenei mele Raluca Bejenariu că interesul nostru de a crea contexte cît mai accesibile publicului larg și de a discuta despre importanța sănătății mentale poate fi atins cel mai bine cu un festival de film. Am continuat să discutăm despre asta, dar în 2020 a venit pandemia și proiectul a rămas în stadiul de idee. Din fericire, în 2021 ne-am reîntîlnit cu Dan Basu, prieten mai vechi, căruia i-am zis, în treacăt, despre festival. El a fost foarte încîntat și, în cîteva săptămîni, aveam deja prima ședință de lucru, în care am ales numele Romanian Mental Health Film Festival. Atunci, la fel ca în prezent, credeam că filmele au puterea de a declanșa conversații relevante despre sănătatea mentală.
În programul de anul acesta se regăsesc filme mai greu de văzut în altă parte, cu teme care pot genera conversații importante despre societatea actuală: Love Hurts, al lui Alexandru Mavrodineanu, un documentar inedit despre relațiile de cuplu și diverse tipuri de „terapii” mai mult sau mai puțin convenționale, Ink Wash, al Sarrei Tsorakidis, cu un personaj feminin puternic și nonconformist, jucat excelent de Ilinca Hărnuț, Young Mothers al fraților Dardenne, cu arzătoarea temă a mamelor adolescente. Alături de ele, două calupuri de scurtmetraje românești și străine. Ce anume căutați cînd alegeți filmele care vor fi prezentate în festival, cum faceți selecția?
R. B.: În procesul de curatoriere a filmelor ne ghidăm, în principal, după teme pe care le considerăm relevante pentru publicul festivalului și avem în vedere contexte care să fie relevante pentru societatea românească. Filmul Love Hurts tratează într-o manieră care ni s-a părut deopotrivă umană și realistă dificultatea relațiilor de cuplu. Young Mothers, al fraților Dardenne, a fost o alegere aproape strategică tocmai pentru că abordează o temă extrem de importantă pentru societatea românească, cea a mamelor minore. Ar mai fi de menționat și filmul lui Pavel Cuzuioc, Green Light, pe care l-am ales pentru că tratează un subiect sensibil, cel al suicidului asistat. Este un subiect care, evident, stîrnește multe controverse, dileme morale și filosofice, dar considerăm că este util să ne familiarizăm cu complexitatea acestei teme și cu diferitele motivații ale persoanelor care iau o astfel de decizie.
Un criteriu de selecție a filmelor este și interesul de a propune publicului nostru producții care au avut un interval scurt de distribuție în cinema sau poate nici nu ar ajunge să fie vizionate altfel decît în cadrul Romanian Mental Health Film Festival.
PLECAT și STRUGGLE sînt titlurile expozițiilor de la RMHFFest, o noutate din acest an, însoțite de tururi ghidate și discuții cu artiștii. Cum și-a găsit locul arta vizuală (fie că vorbește despre costul emoțional al migrației, fie despre lupta și conflictele unui creator) în programul festivalului?
D. B.: Anul acesta, poate și pentru că ediția a cincea e una aniversară, am simțit că festivalul a ajuns la acea maturitate care ne permite, chiar ne obligă, să integrăm componenta expozițională în program.
Arta vizuală și-a găsit loc în festival tocmai pentru că subiecte complexe precum migrația românească (subiectul expoziției PLECAT) sau discursul creator (subiectul expoziției STRUGGLE) sînt greu de tradus doar prin cuvinte sau proiecții de film.
Expoziția PLECAT, a fotografului Cosmin Bumbuț și a jurnalistei Elena Stancu, este cel mai amplu proiect documentar despre diaspora românească, proiect care cuprinde instalații, fotografii și fragmente de reportaj realizate în 12 țări europene, în comunitățile în care trăiesc și muncesc românii plecați. Expoziția va putea fi vizitată pînă pe 9 mai 2026, la Palatul Braunstein din Iași (parter).
Expoziția STRUGGLE este curatoriată de Maria Bîrsan și pornește de la ideea de a desacraliza mitul artistului solitar, neînțeles și (neapărat) apreciat doar după moartea sa. Practicile artistelor și artiștilor (Dan Basu, Dumitru Gorzo, Daniela Pălimariu, Cristian Răduță, Dumitrița Răzlog, Nadina Stoica, Luminița Apostu Toma) din expoziție sînt invitații de a observa cum îndoiala, tragediile personale sau frica, precum și încrederea sau micile victorii cotidiene se inserează în arta lor. Expoziția STRUGGLE va putea fi vizitată în perioada 6-10 mai 2026, la Studio 7/9 din Iași.
Un pilon în arhitectura festivalului îl constituie dialogurile despre felul în care problemele lumii în care trăim și încercările de fiecare zi ne pot afecta psihicul, sănătatea. Asupra căror teme de discuție v-ați oprit anul acesta și cine vor fi invitații?
R. B.: Dialogurile festivalului propun, la fel ca filmele, teme pe care le considerăm relevante și actuale pentru societatea noastră. Cristian Lupșa va fi în dialog cu jurnalista Elena Stancu și cu fotograful Cosmin Bumbuț despre costurile emoționale ale migrației. Diana Popescu va discuta cu artistul Dumitru Gorzo despre artă, libertate și disconfort. Costi Rogozanu și Ștefan Baghiu vor dezbate cum poate fi definită bunăstarea, pe „axa” individualism-solidaritate. Anul acesta inaugurăm și un format dedicat familiilor, un prim eveniment fiind un dialog despre bunăstarea mamelor, cu femei din comunitatea ieșeană: Felicia Stoica, Andreea Marc, Irina Nichifiriuc și Nicoleta Hrițcu.
O noutate a festivalului este și Atelierul de Critică de film, susținut de Victor Morozov, multă vreme semnatarul rubricii de film din Dilema, și coordonat de Gabriela Vieru, dedicat tinerilor între 17-23 de ani. Cu ce intenții ați pus bazele unui curs care să le ofere participanților o cheie de înțelegere mai bună a filmului, văzut ca produs cultural contemporan?
T. P.: Ne-am gîndit că trăim într-o cultură profund vizuală și că, dincolo de receptarea critică a cinematografiei, este important ca festivalul nostru să poată oferi contexte pentru tineri în care aceștia să își exerseze gîndirea critică, să aibă exercițiul redactării unui text, dar și experiența de învățare într-un grup.
RMHFFest are și o componentă educativă, care îmbină experiența profesioniștilor din diverse domenii cu posibilitatea unui dialog cu publicul vizînd sănătatea mentală. Cum ați gîndit aceste class-uri – fie că e vorba despre adopție, psihoterapie ori despre portretul cuplurilor de artiști?
T. P.: Class-urile din cadrul festivalului au mai multe formate. Pe de o parte, invităm profesioniști din diferite domenii, care să împărtășească dificultăți emoționale pe care le-au întîmpinat în parcursul lor profesional. Așa va fi class-ul regizoarei Gianina Cărbunariu, care se intitulează „Ce aș fi vrut să știu mai devreme”, sau al profesorului Ovidiu Gavrilovici despre sinele psihoterapeutului. Pe de altă parte, invităm diferiți oameni să discute despre subiecte care au implicații emoționale importante, cum va fi class-ul Ancăi Gheorghică despre experiența ei de adopție sau class-ul Ioanei Marinescu despre biografia cuplurilor de artiști.
La fiecare ediție v-ați confruntat, cred, cu probleme neprevăzute care au necesitat rezolvare, cu lucruri care poate nu au mers cum v-ați fi dorit. Care este partea cea mai dificilă a organizării unui festival tot mai amplu și ce lecții ați învățat pe parcurs?
R. B.: Partea cea mai dificilă este cea de strîngere de fonduri. O spunem ca pe o realitate, nu ca o victimizare. Intrarea la toate evenimentele noastre este liberă și asta e o valoare pe care ne propunem să o menținem cît mai mult timp.
Cred că una dintre cele mai neplăcute situații pe care le-am întîmpinat, din rolul de organizatori, a fost atunci cînd s-a desincronizat subtitrarea la filmul francez Les Chatouilles și vedeam cum oamenii ies din sală din cauza acestei probleme tehnice. Din fericire, avem o echipă minunată, care a găsit mereu soluții, și un public înțelegător.
Propun să încheiem dialogul nostru vorbind despre felul în care se termină fiecare seară de festival: cu petreceri care, din cîte deduc din program, au fost și ele atent curatoriate. Cine s-a ocupat de „coloana sonoră” a festivalului?
D. B.: De întreaga „coloană sonoră” și de realizarea întregului program ne ocupăm toți trei. Ne punem amprenta împreună pe fiecare eveniment inclus în „itinerariul” festivalului, inclusiv pe cele muzicale. Am gîndit aceste petreceri dintr-o necesitate umană foarte clară: festivalul are nevoie de ele ca de un moment de respiro. După o zi întreagă în care consumăm un conținut dens, cu încărcătură emoțională puternică, introspecție și analiză, avem nevoie de un spațiu în care să le oferim oamenilor un cadru de socializare și de networking.
Credit foto: RMHFFest
