● The Necks, Travel, self release, 2023.
● New Model Army, Unbroken, 2024.
Vom avea parte în curînd de niște jazz de improvizație din Australia oferit de The Necks, grup instrumental despre care se spune că nu cîntă niciodată solo-uri, ori că toată muzica lor e alcătuită din solo-uri paralele dezinteresate de vreo structură planificată-premeditată, revărsîndu-se în calupuri de 20-30 de minute care nu sînt neapărat reproductibile în concerte. Grupul a perfecționat măiestria improvizației cu minimul necesar de scule pentru această abordare – Chris Abrahams la pian și orgă, Tony Buck la ritmuri și chitară, Lloyd Swanton la tot ce ține de bas.
Australia îi venerează încă din anii ’80 drept răspuns al jazzului la krautrock-ul celor de la Can ori la versiunile orchestral-percusive ale genului promovate de Philip Glass. E de notorietate că grupul refuză adesea să-și cînte albumele în concerte, oferind experiențe proaspete și riscante în care spectatorul găsește puține ancore recognoscibile, obligat să navigheze prin momente irepetabile și valuri necunoscute. Poate fi vorba de o nepăsare a grupului de a-și ține minte propriile piese ori de o misiune sacră a creației continue, un șuvoi generativ muzical fără sfîrșit spre care albumele se deschid doar ca ferestre de circumstanță. Distincțiile esențiale între concerte sau piese sînt date de membrul/instrumentul însărcinat să dea startul, urmat de ceilalți doi la distanțe decise pe loc. Travel e împărțit în patru piese-flux diferențiate exact după acest criteriu.
De cealaltă parte, New Model Army sînt mai mult decît o trupă, sînt o instituție care a trasat direcții și a influențat cîteva generații de muzicieni, printre epigonii lor numărîndu-se grupuri mai populare la noi precum Anathema ori Solstafir – mai mult stilistic decît tematic, totuși. Festivalurile metal i-au primit adesea drept o trupă liant între comunități, statut ce a stimulat perseverența grupului chiar și în absența succesului comercial. Nu știu să fi scos vreun album considerat slab, au fost mereu energizați de teme socio-politice chiar și după ce au scăpat din epoca Thatcher.
Pentru vîrsta trupei și după cîteva albume mai degrabă melancolice, e surprinzătoare energia punk a noului material cu o producție mai brută, cu tobe și bas trosnite, o sacadare cochetînd pe alocuri cu sound-ul industrial și ceva din colegii de generație Killing Joke. Probabil precedentele materiale ar fi o introducere mai ospitalieră în portofoliul trupei, dar albumul nou va fi mai bine primit de cei care apreciază felul în care britanicii îmbină scandalul și protestul cu priceperea lirică și muzicală, iar în concert aceste calități primează. „It’s only debt that trickle down” merge zilele astea la fel cum mergea și pe vremea lui Thatcher, în special la noi care ne-am procopsit cu acel retard de gîndire economică în timp ce la ei e pe cale să fie eradicat.
The Necks vor concerta pe 7 noiembrie, iar New Model Army pe 2 decembrie în Clubul Control din București.
.jpg)
