● Ștefan Bertalan. În ritmul lumii, editor Bernard Blistène, coordonator editorial Oana Doboși, texte introductive de Ovidiu Șandor, Esther Schipper, Roger Akoury, Editura Art Encounters, 2026.
Întîlnirea cu În ritmul lumii semnată de artistul Ștefan Bertalan s-a petrecut întîi în luna mai 2025, într-o expoziție care aducea la un loc, la Timișoara, într-un efort extraordinar al Fundației Art Encounters, alături de curatorul Bernard Blistène, lumile lui Ștefan Bertalan – lumi cu care luasem pînă acum contact izolat și în expoziții colective, dar și în cercetările minuțioase semnate de istoricul de artă Ileana Pintilie.
Distanța geografică de spațiul Timișoarei, în care s-a format o întreagă generație de artiști experimentali, m-a ajutat să îi înțeleg cu o anumită claritate, lipsită de efuziuni și parti-pris-uri, o curiozitate a cercetătorului, impresionat în repetate rînduri de relațiile atît de greu de explicat în cuvinte între artă, cibernetică, botanică, matematică. Un teritoriu artistic pe care l-am perceput mereu pe cît de riguros, de sprijinit pe știință, pe atît de spiritual, mistic – într-un anumit sens diafan, un abur: nimic contradictoriu aici, de fapt. Un tip de artă în căutarea adevărului, asemenea științei, o căutare fără oprire, în care arta se suprapune cu viața.
Ștefan Bertalan este exemplul acelui artist radical, artistul universal, care caută imaginea totală asupra lumii. Enigmatic, un artist al metamorfozelor, un artist simultan deschis și închis în relația sa cu lumea.
În catalogul bilingv (română-engleză), publicat recent de Fundația Art Encounters, am găsit acel tip de monografie de referință, care îl așază pe artist (și moștenirea lui) într-un context gîndit în cercuri concentrice. În ritmul lumii nu este nicidecum doar un catalog de expoziție, ci un instrument de cercetare pluridisciplinar care explorează intersecțiile posibile în opera artistului și studiază evoluția unei figuri, de la rigoarea constructivistă a grupului Sigma pînă la „emigrarea interioară” și faza sa biologic-vizionară.
Figură tutelară a avangardei timișorene, Ștefan Bertalan (1930-2014) este un catalizator al inovației, un pedagog influent și un teoretician precis, cu o operă marcată de o căutare spirituală profundă. Cartea aceasta se transformă într-un adevărat proiect menit să ofere o bibliografie exhaustivă și o perspectivă curatorială proaspătă asupra unui creator proteic. Curatorul Bernard Blistène, cel care s-a dedicat recent operei lui Bertalan și a curatoriat cele două expoziții (Timișoara și, acum, București, la Muzeul de Artă Recentă pînă pe 3 mai), analizează în studiul său traiectoria artistului printr-o lentilă filosofică și istorică. Blistène explorează trecerea de la momentul grupului Sigma – unde arta era văzută ca un instrument de pedagogie socială și cercetare rațională – la perioada de izolare și „exil interior” în Germania.
Textul pune accent pe influența crucială a psihiatrului Eduard Pamfil (care îl numea pe Bertalan un „cavaler al anticonformismului”) asupra gîndirii antropologice a artistului, explicînd modul în care Bertalan percepe gradual natura nu ca pe un peisaj, ci ca pe o structură vie guvernată de legi matematice și energii invizibile. Febrilitatea desenului, a detaliului, imaginea unei conștiințe în căutarea absolutului: macrocosmos-microcosmos, fiecare linie devine la Bertalan o formă de respirație la unison cu universul.
Cercetător pasionat al „formelor generatoare”, Bertalan este în arta sa – cercetare și continuă observație a mediului – cît se poate de actual și asta face cu atît mai crucială studierea lui astăzi nu doar în contextul crizelor ecologice pe care le trăim, cît și în siajul temelor contemporane, al multiplelor interdependențe între lumi și registre.
Impresionantă este analiza pe care curatorul Bernard Blistène o realizează în dialog cu curatorul și criticul Ami Barak referitor la desenele tîrzii ale artistului, adesea realizate în condiții de suferință fizică. Cei doi discută paradigma co-extensivității corpului și naturii, „un corp intensiv, un corp imanent, traversat de praguri, niveluri, vectori și gradienți de intensitate” și îi aduc, atît de necesar, în discuție pe Deleuze-Guattari în Anti-Oedip, cu acel binom om-natură ca producători „unul în celălalt”. Un dialog atît de necesar în publicație, despre tensiuni, contradicții, emigrare interioară (laborator de introspecție, în momentul în care artistul părăsește România pentru Germania, în 1986).
Ritmuri biologice, arhitectura energiilor
În multiplele contribuții critice prezente în catalog, arta lui Bertalan este privită drept o formă de cunoaștere absolută, un proces în care artistul se dizolvă în obiectul cercetării sale, în căutarea nodului vital care să lege toate formele de existență. Dacă analiza critică a Ilenei Pintilie este esențială pentru înțelegerea modului în care arta lui Bertalan a devenit o cale de mijloc între rigoarea științei moderne și căutarea unui sens metafizic al existenței, textul Micăi Gherghescu este important pentru reprezentarea simbiozei dintre text și imagine la artist.
Mica Gherghescu introduce conceptul de mathesis universalis pentru a explica modul în care Bertalan încearcă să unifice observația științifică cu trăirea poetică și mistică. Scrierea sa este văzută ca un proces de ecloziune sau putrezire, reflectînd ritmurile biologice ale plantelor pe care le studia. Autoarea argumentează că pentru Bertalan scrisul nu este doar documentare, ci o prelungire organică a desenului, o formă de „arhivă în act” prin care artistul își cartografiază interioritatea în raport cu legile universale.
„Bobină de inducție”, „transformator”: așa îl numește profesoara și scriitoarea Adriana Babeți într-un text foarte frumos, o explorare a lui Bertalan construită atent, în paralel cu o analiză a contextului cultural și istoric specific Timișoarei și Banatului, definit ca o „Provincia inter confinia” sau un „interval fertil”, o Timișoară „într-o mișcare de-a dreptul centrifugă”. Babeți explică absolut pasionant această fertilitate artistică ca fiind generată și de acest spațiu cu o tradiție a dialogului și a solidarității trans-etnice. Un Banat-laborator, care a permis apariția unui experiment artistic precum cel al lui Bertalan. Autoarea subliniază moștenirea raționalistă și emancipatoare a Luminilor, aplicată pragmatic în regiune, care a putut crea fundamentul pentru un model aparte de comunicare și locuire.
Un punct central al analizei este influența cercului de bionică inițiat de medicul Eduard Pamfil în anii 1970, un spațiu de intersecție între artă, psihiatrie și știință. Babeți îl descrie pe Bertalan ca pe o veritabilă „bobină de inducție”, care magnetiza mediul din jurul său, inducînd o stare de alertă intelectuală și curiozitate radicală. Babeți demonstrează, așa cum o face și în alte studii, cu un dar aparte de a privi lucrurile într-un context mai larg, că efervescența grupurilor 111 și Sigma nu a fost accidentală, ci rezultatul unui sol cultural pregătit să primească și să integreze inovația și o anumită libertate de gîndire.
Dorința de a transforma actul artistic într-o formă de cunoaștere totală, relația cu orașul și o arhitectură a energiilor, referințele teoretice împărtășite, de la Bauhaus la cibernetică, bionică, structuralism, cercetarea mereu interdisciplinară, cu medii de lucru unificate – desen, fotografie, experiment în spațiu: iată o înțelegere a artistului din interior, de către artistul Doru Tulcan, membru fondator al Grupului Sigma, prezent și el în publicație.
Alături de acesta, un alt studiu, semnat de Andreea Palade Flondor, analizează impactul transformator al lui Ștefan Bertalan asupra pedagogiei artistice timișorene din anii 1970. Textul detaliază modul în care venirea noii generații de profesori la Liceul de Arte Plastice din Timișoara a dus la coagularea unei viziuni educaționale revoluționare. Autoarea descrie reforma curriculară care a condus la introducerea unor discipline precum „gramatica formelor”, „estetica formelor utile”, ore de arhitectură și de fotografie și studiul interdisciplinar inspirat de bionică și matematică.
Un moment-cheie menționat este ampla expoziție din 1970 de la Pavilionul C, din București, care a atras atenția autorităților (și s-a transformat într-o propunere către ministrul Învățămîntului de la acea vreme, Mircea Malița) și a validat oficial experimentul pedagogic și restructurarea completă a programei de liceu. Altfel spus, pentru Bertalan arta nu se preda ca simplă reprezentare, ci era văzută și definită drept un proces cognitiv complex, cu observație direct și cu aplicarea unor legi geometrice clare.
E foarte dificil să faci cronica unei publicații atît de bogate în viziuni și care apare din nevoia de a conecta o figură fondatoare a experimentului artistic românesc la cîmpul prezent al artei contemporane. Este o lectură fundamentală, nu doar prin studiile ei, din care am reușit să aduc în discuție doar cîteva idei, dar este o publicație esențială pentru alte două dimensiuni: mai întîi, așa cum ne-am aștepta, reproducerile lucrărilor lui Ștefan Bertalan, care îți cer efectiv ore de studiu aplicat – sînt lucrări de o mare bogăție vizuală, rețele și noduri de descifrare a lumii.
Apoi, mai este o componentă pe care am lăsat-o special la final, dar care ar merita cronica ei literară dedicată: Mein Geist, cele 15 poeme semnate de Simona Popescu, căci cine oare altcineva din literatură română contemporană ar putea rezona mai puternic cu o asemenea artă?
O idee editorială genială, de a aduce scriitura unei poete-cercetătoare, poeta Exuviilor, a pieilor lepădate, dar și a Cărții plantelor și animalelor, fascinată ea însăși de ritmurile lumii, alături de arta-laborator a lui Bertalan. Simona Popescu observă lumea artistului, integrează în poemele scrise special notițe, titluri de lucrări ale artistului. Poemele ei apar ca noduri care să închidă și să deschidă drumuri de înțelegere a unei arte care, deși se cere explicată cu disperare de cercetător, își lasă deschisă tocmai poarta către neînțelegere, ca o speranță vie de continuare a căutării adevărului. Așa cum salvator ne îndeamnă poeta, „nu încerca să-nțelegi. / Întrețese-le! Doar așa și mai multe tu vei afla”.
Daria Ghiu este critic de artă
