● Before Aksak Maboul (documents & experiments 1969-1977), CrammedLab, 2025.
Nu sînt sigur dacă acest album trebuie ascultat ca un fel de arhivă ciudată sau ca preambul al unui proiect muzical care, după anul 1977, a devenit palpabil, inițial avînd un nucleu format din Marc Hollander și Vincent Kenis, pentru ca ulterior să graviteze în jurul lui Hollander și al regretatei muziciene franceze Véronique Vincent. Momentul zero a fost colectivul belgian Here and Now, o formație amplă care nu a apucat să publice nimic oficial. Before Aksak Maboul adună aceste înregistrări de pe niște venerabile benzi de magnetofon și casetofon – sînt acolo schițe, improvizații, fragmente de concerte și încercări solitare înregistrate la Bruxelles între 1969 și 1977. Adică exact înainte ca Hollander și Kenis să fixeze, prin Onze danses pour combattre la migraine, forma oficială a unei trupe, Aksak Maboul, care avea să fie descrisă mai tîrziu drept „un laborator de forme surogat și soundtrack-uri culturale contrafăcute, care par din ce în ce mai radicale odată cu trecerea timpului” (The Quietus). Ceea ce se aude pe această compilație recuperatoare este evident preistorie, dar, mai mult decît atît, o estetică confecționată încă înainte ca acest combo belgian să aibă un nume care să-i alăture ritmicii strîmbe (aksak) țăcăneala (maboul). Ce face ca acest release documentar să fie atît de atrăgător nu e doar abundența de idei, ci și felul în care ele sînt puse în relație unele cu altele. Se aud pe el muzici și sound-uri care, deși pot părea disjuncte la prima audiție, se dezvăluie ca părți ale aceluiași mecanism explorator. În Before Aksak Maboul, fragmentele de „free rock” și psihedelie se intersectează cu improvizații jazziste și cu tonuri protoelectronice, toate proiectate într-o arhitectură sonoră deschisă.
Într-un interviu din 2020 pentru Psychedelic Baby Magazine, Marc Hollander povestea despre cum aceste prime experimente nu erau doar simple exerciții de stil, ci încercări de a traduce impulsuri disparate într-un limbaj comun: „Ne interesa să luăm distanță de ideea genurilor fixe și, în schimb, să găsim un fel de logică internă care să poată integra neașteptatul”. Aceasta „logică internă” pulsează de altfel în fiecare fragment sonor de pe Before Aksak Maboul. Albumul se deschide și se închide cu fragmente live din 1969, unde cei zece membri se întrec într-o supă densă de avant-rock, cu texturi suprapuse și contorsiuni ritmice, într-un climat de libertate insistentă. „Here and Now, a Free Rock Tentet”, opener-ul, nu e numai un exercițiu de improvizație colectivă, ca în krautrock-ul german timpuriu, ci este și o demonstrație a forței de gravitație a ideilor muzicale ce aveau să se rafineze mai tîrziu în Aksak Maboul: dorința de a ocoli tiparele rock-ului convențional, păstrîndu-i intensitatea și acea dorință de a împinge lucrurile mai departe, către teritorii de altfel improbabile. Fragmentul live din 1969, „Freeform Rock / Captain Crab / Softly Sometime”, amplifică această impresie: e fotografia mișcată a unei trupe aflate într-o continuă reconfigurare a identității sale sonore. Aceste mutații timpurii sînt exact ceea ce face compilația relevantă și astăzi ca mărturie a acelui impuls estetic în formare despre care vorbeam mai devreme. Alte piese de pe compilație, precum „Modular Excursions at John’s” sau „Kosmischer Afternoon”, anticipează unele dintre motivele recurente în munca lui Hollander de mai tîrziu: folosirea sintetizatoarelor modulare nu ca niște gadget-uri exotice, ci ca spații de dialog între procesul improvizatoriu și construcția sistemică. Această tendință de a negocia între sensibilitate și structură apare constant și se va regăsi în primele LP-uri Aksak Maboul, dar și în albumele apărute în deceniile următoare. Cînd ascultăm fragmentele neterminate, tripticul „Didn’t Make It” sau „Java Ney”, nu asistăm la reprize nereușite, ci la un proces de selecție internă în care ideile care nu se cristalizau pe loc rămîneau în așteptarea unor noi contexte. Abordarea asta a „incubării” este esențială pentru înțelegerea modului în care Hollander a gîndit, apoi construit și reconstruit nu doar Aksak Maboul, ci și label-ul Crammed Discs.
Funcționînd ca o cheie de lectură pentru discografia ulterioară – de la amintitul Onze danses pour combattre la migraine (1977) și Un peu de l’âme des bandits (1980) pînă la revenirea din 2014 cu Ex-Futur Album, Figures (2020) și Une Aventure de VV (2023) –, BAM arată faptul că Aksak Maboul nu a apărut dintr-o decizie estetică unilaterală, ci dintr-un proces de încercări, rătăciri, abandonuri fertile și idei îndrăznețe.
Paul Breazu este jurnalist
