● shame, Cutthroat, 2025.
● SONS, Hallo, 2025.
Începe în forță sezonul de toamnă al concertelor de club indie rock – sau alternative rock, cum se spunea pe vremea mea, deși ambele etichete sînt în egală măsură piste false: indie era cîndva asociat cu etica Do-It-Yourself, un echivalent artistic al „suveranismului”, termen actualmente marcat de conotații peiorative; pe cînd alternativ presupunea o alternativă la un punct de referință, care însă încetase să existe lăsînd alternativa să devină propria referință.
Bănuiesc că se știe, concertul finalului de an din cluburile românești va fi New Model Army în Clubul Control din București, dar am apucat deja să le promovez prezența la anunțul inițial, înainte să-și amîne concertul pentru 2 decembrie 2025. Sper să ajungă de data asta, dacă nu se apucă vreun secretar de stat neo-thatcherist să le ia la puricat versurile și ideologia.
Pînă atunci încălzirea va fi asigurată de o serie de grupuri din același spațiu post-punk, dar mult mai tinere, lansate cu puțin înaintea pandemiei. E vorba de londonezii shame și belgienii (cu album produs tot la Londra) SONS. Nu fac ei nimic din ce nu s-a făcut înainte, dar vin din scene prolifice și competente în care debutanții pornesc cu un avans față de restul lumii, „ard etape” cu sprijinul unor producători și ingineri de sunet consacrați.
Noul album al celor de la shame a fost produs de John Congleton, pionier al sound-ului alt-country american care contaminează unele piese și aici. Albumul SONS beneficiază de experiența lui David McCracken, care a ajutat cîndva belgieni mai faimoși, pe dEUS, să-și englezească sunetul.
Marea Britanie ține cu dinții de tradiția punk și reușește să o facă peste generații – vezi și combinația recentă Sex Pistols cu Frank Carter. Nu are cultura noastră a lustrației intergeneraționale, a progresului înțeles ca exorcizare a trecutului. Tulpina e mereu verde pe dinăuntru, vlăstarele dau roade rapid. Londonezii shame se încadrează în punk-ul lătrat-agitator de maniera IDLES, adăugînd un supliment nutritiv de melodii brit-pop nouăzeciste – în special pe noul album acuzat că și-a pierdut ceva din huliganismul de la debut. Materialul asigură astfel o umbrelă pentru mai multe categorii de public, alternînd post-punk ursuz cu imnuri dansante, aglomerări sonore cu melodii fredonabile, zbieret revoltat cu claritate lirică într-o engleză nativă elocventă.
Pentru belgienii SONS, limba nu mai e nativă, dar scena lor a fost mereu cablată la cea britanică și la producătorii de acolo, așa că distincțiile sînt de regulă insesizabile. E ceva mai multă gălăgie la SONS decît la cei de mai sus, le este mai aproape eticheta „garage rock”, cu percuție mai perforantă și chitară mai stridentă, mai de la țară. În ansamblu rămîn însă și ei în sfera post-punk adresată aceluiași tip de public educat la Summer Well ori Primavera, care caută o experiență oscilantă între energic pînă la epuizare și fredonabil-calmant. E mai puțină politică în versuri, belgienii au fost întotdeauna mai relaxați, dilemele lor mai abstracte.
Cu o industrie muzicală radical transformată și democratizată comparativ cu două decenii în urmă, așa-numitul rock independent a rămas forma dominantă, chiar convențională a rock-ului modern – o uniformizare poate involuntară ce ține de producători mai mult decît de trupe. Ceea ce în epoca MTV era o competiție între mașinăriile de marketing ale marile case de discuri a devenit una a producătorilor aflați în posesia unui know-how creativ cu care pot educa rapid tinere talente, oferindu-le un profesionalism precoce; pînă vor considera că Inteligența Artificială e chiar mai maleabilă, dar să sperăm că atunci vom avea o revoluție cu adevărat indie și alternativ.
shame și SONS vor concerta în Clubul Control din București pe 28 octombrie, respectiv 26 noiembrie.
.jpg)
