Genocid și „conștiința lumii”

În Gaza are loc o tragedie, Guvernul israelian, condus de Benjamin Netanyahu, poartă o certă responsabilitate

De cînd a început războiul din Gaza dintre Israel și Hamas, a renăscut utilizarea, necontrolată, aș spune, a termenului „genocid”, aplicat Israelului sau/și armatei sale. E invocat la demonstrațiile studențești din SUA (UCLA, Berkeley, Columbia etc.) ori Franța (SciPO). Dar a fost folosit și de șefi de stat (Erdogan) sau de guvernele unor alte state. Unii lideri (chiar Erdogan) au trasat o echivalență între Holocaustul căruia evreii i-au căzut victime în timpul regimului nazist în Germania și alte țări aliate cu aceasta (Ungaria, România) pe teritoriile ocupate de acestea, și moartea a numeroși civili din Gaza în cursul războiului în desfășurare. Utilizarea termenului de „genocid” reprezintă un mijloc retoric pervers, pentru incriminarea Israelului: se sugerează că, deoarece victima de odinioară ar fi devenit azi călău, ea a pierdut cumva statutul privilegiat de victimă. Israelul (colectiv), țară înființată în mare măsură din pricina relei conștiințe a lumii față de genocidul evreilor (formal printr-o decizie a Adunării Generale a ONU din 1948), deoarece comite el însuși un genocid față de palestinienii din Gaza, și-ar fi fragilizat însăși rațiunea întemeierii și existenței. Conștiința lumii se poate socoti deci liberă de obligația „specială” față de poporul evreu și poate acum admite „eliberarea Palestinei”, așa cum sună refrenul cîntat în timpul manifestațiilor. Mai mult, chiar antisemitismul tradițional (care a condus la Holocaust) capătă o justificare perversă: dacă evreii comit un genocid, deși ei ar fi trebuit să fie ultimii oameni care s-o facă, avînd în vedere propria istorie, înseamnă că sînt mai răi decît oricare alții – ceea ce antisemiții n-au ezitat s-o afirme dintotdeauna.

În DEX termenul „genocid” este definit astfel: „Infracțiune săvîrșită în scopul de a distruge deliberat și sistematic, în întregime sau în parte, o colectivitate sau un grup național, rasial, etnic sau politic“. Sînt de făcut următoarele observații:

1) Mai întîi este vorba despre „distrugerea ” unui grup mai mare sau mai mic, indiferent cum este el definit – rasial, etnic, național, religios etc. „Distrugerea” este mai mult decît simpla „ucidere” a unor indivizi, oricît de mulți. Căci, în acest caz, uciderea nu se limitează la asasinarea indivizilor, ci urmărește eradicarea (exterminarea) grupului ca entitate colectivă. Ceea ce înseamnă, practic, nu numai uciderea copiilor, dar și distrugerea deliberată unor documente ale existenței colective – școli, edificii religioase, cărți de cult. Este ceea ce au făcut naziștii în Germania și în teritoriile ocupate în timpul celui de-al doilea război mondial. Se urmărește nimicirea memoriei colective, scoaterea din istorie a grupului respectiv.

2) Sînt apoi două cuvinte esențiale: „deliberat” și „sistematic”. Pentru a avea un genocid trebuie să existe o acțiune deliberată; apoi, ea nu poate rămîne numai la nivelul cuvintelor, ci trebuie să se manifeste printr-o acțiune sistematică, planificată, organizată.

Or, examinînd ce s-a întîmplat în Gaza în aceste luni, nu observăm nici una dintre condițiile care s-ar potrivi ideii de genocid. Este vorba, declarat, mai întîi despre o acțiune militară de retorsiune împotriva atacurilor din 7 octombrie și împotriva Hamas, nu împotriva poporului palestinian din Gaza. Se poate spune că acțiunea este disproporționată prin numărul excesiv de mare de victime civile; se poate pretinde că Israelul ar fi avut și alte soluții (deși nimeni n-a fost în stare să arate vreuna rațională). Guvernul israelian (și premierul Netanyahu) în mod special pot fi acuzați că au pus pe plan secund eliberarea ostaticilor din Gaza. Sînt, de altfel, contestați de o mare parte a publicului israelian prin demonstrații periodice de mare amploare, dar și de destule organizații evreiești din diaspora, unele implicate chiar în protestele pro-palestiniene din Universitățile americane. Dar nu se poate susține, în mod documentat, că uciderea unor civili a fost deliberată, că ei au fost omorîți nu ca victime colaterale, ci ca victime desemnate, că scopul întregii acțiuni a fost asasinarea sistematică a unui număr cît mai mare de civili palestinieni – bărbați, femei și copii – eradicarea intenționată a comunității lor.

Numărul mare de victime civile palestiniene trebuie să fie deplîns și socotit inacceptabil: totuși simpla lui dimensiune nu poate constitui un „genocid”, fără a se demonstra în prealabil că ele au pierit fiind ucise deliberat și sistematic cu scopul de a distruge poporul palestinian. Or, nu se poate face această demonstrație și nu știu pe nimeni care s-o fi făcut. Mai mult, faptul că civilii din Gaza au fost în repetate rînduri avertizați să-și părăsească locuințele sau zona unde locuiau, spre a se refugia în alte zone mai sigure, pentru a evita să cadă victime confruntării dintre IDF și Hamas, arată clar că a existat intenția de a-i proteja, nu de a-i nimici. Au făcut ceva similar germanii cu evreii din Polonia sau Rusia, ori turcii cu armenii în 1917? Nici vorbă! Deci, dacă a fost ceva „deliberat și sistematic”, au fost și sînt tocmai acțiunile de a evita ce-i mai rău pentru civili, și nu de a-i extermina laolaltă cu teroriștii Hamas.

Cît despre „conștiința lumii”, ea pare relativ amorțită cînd e vorba despre alte victime: în primul rînd civilii măcelăriți cu cruzime sau răpiți de Hamas, care a plănuit din timp operațiunea, știind bine și care ar putea fi urmările. Se văd, de altfel, relativ puține demonstrații în universități sau în alte locuri împotriva Hamas,; dar mai ales n-am prea văzut palestinieni sau arabi sau musulmani protestînd public și în stradă alături de grupurile favorabile Israelului, așa cum am văzut numeroși evrei protestînd public împotriva Guvernului israelian pentru politica sa din Gaza.

Repet: în Gaza are loc o tragedie, Guvernul israelian, condus de Benjamin Netanyahu, poartă o certă responsabilitate, împărțită cu aceea a Hamas, pentru numărul mare de victime civile. Dar nu pot să nu observ din nou unilateralitatea opiniei publice din Occident, unde stînga radicală concură cu grupurile islamiste în manifestarea antisemitismului, vag drapat în „antisionism”, justificat printr-o viziune „postcolonială”, care face din Israel, acum vinovat, chipurile, și de „genocid”, un „vîrf” și un „pion” al „neoimperialismului american și occidental”. A cărui eradicare e cerută tot mai vocal și mai unitar nu numai la Berkeley, ci și la Moscova, Beijing și Teheran, unde, de altfel, orice manifestații antiguvernamentale sînt cu desăvîrșire interzise, iar transgresorii sînt aspru pedepsiți. Dar despre asta „conștiința lumii” vorbește mai mult în șoaptă...

Share


Fantezii

Fantezii