Alb-negru este un mod de a vedea lumea – evident, cu toate griurile dintre cele două extreme. La început a fost alb-negru. Unele dintre cele mai vechi reprezentări grafice făcute de oameni sînt desenele rupestre, cu o vechime de zeci de mii de ani. Schițe figurative ale unor animale sau diferite alte simboluri au fost realizate cu ajutorul funinginii sau lemnului carbonizat, direct pe pereții unor grote sau în adîncul peșterilor. Acestea stau mărturie a creativității oamenilor și a dorinței lor de a comunica inclusiv prin limbajul vizual. Vechea scrierea chineză, caligrafia, s-a făcut tot cu negru, cu tușul obținut printr-un proces elaborat tot din funingine. Practic, negrul așternut pe albul hîrtiei nu numai că avea un contrast maxim, vizibil, dar avea și un simbolism, fiind sugerată mișcarea în vidul reprezentat de albul hîrtiei, care creează echilibru, ritm și tensiune și care ne invită la contemplație. Aceste aspecte s-au perpetuat în pictură, grafică și în fotografie pînă în prezent.
Eu am descoperit cîte ceva din aceste taine la sfîrșitul secolului trecut, prin anii 1994-95, cînd am lucrat ca pictor ceramist la fabrica de porțelan „Artfil” din Sighișoara, orașul meu natal. Acolo am avut ocazia să iau primul contact practic cu reprezentări inspirate din arta orientală. M-a fascinat minimalismul și consideram o provocare creativă să sintetizezi ceva complex și să redai grafic doar printr-o linie, o tușă, care să transmită o emoție. Tot în acea perioadă am descoperit fotografia. Am început, desigur, cu aparat clasic cu film alb-negru (cu pelicule AZO-Mureș, FORTE, iar apoi cu ILFORD). Limbajul vizual mi se părea incitant. Prin intermediul fotografiei puteam să redau în imagini ceva complex, diferit de ceea ce aș fi putut să spun sau să scriu. Prin încadrare decupam fragmente din realitate, prin intermediul cărora puteam să scot în evidență elemente de simbolistică și să redau atmosfera așa cum o percepeam și cum o simțeam eu. În felul acesta pot spune că am ajuns să văd și să simt alb-negru. Anticipam anumite scenarii, urmărind dinamica din jur și chiar din momentul declanșării conștientizam că poate fi o bună fotografie. Rezultatul final fiind vizibil abia după developarea filmului și a fotografiei pe hîrtie.
Practic, aparatul foto m-a însoțit în permanență în toți acești ani, oriunde am fost. A devenit un mod de a fi, de a descoperii lumea atît prin călătoriile făcute, cît și în activitatea de zi cu zi. Asta m-a lansat în profesia de fotojurnalist, care mi-a dat ocazia să iau parte la evenimente și situații extrem de diverse, să întîlnesc oameni deosebiți și să fiu martor „la lumea care se viețuiește, nu cea care se citește” (vorba lui Pașadia în Craii de Curte-Veche). Cu toate că am un simț cromatic bun, pe care îl pot pune în valoare în fotografia color sau pe care îl pot elabora în pictură, abordarea alb-negru m-a preocupat permanent. Chiar și cînd fotografiam color, pe diapozitive și ulterior digital, aveam cu mine și un aparat cu film alb-negru. Anumite ipostaze se pretau unei redări monocrome. Anumite teme sau proiecte fotografice erau mai interesante făcute în alb-negru. Contrastul dintre alb și negru, tonalitățile de gri, granulația care evidențiază texturi sînt elementele care dau o estetică deosebită fotografiei alb-negru.
Dacă privim imagini din arhive ne încearcă uneori și o stare de melancolie, amplificată de tonalitățile de griuri sau de tentele de sepia din fotografiile foarte vechi. Ne întrebăm cum arăta în realitate acel loc, ce culori aveau clădirile sau vestimentația acelor personaje. În acest context, eu chiar am încercat să găsesc un răspuns concret. Mai exact, am readus la lumină o veche tehnică de colorizare manuală a fotografiilor de epocă. Acest procedeu a fost folosit inițial cam pe la 1880 în Japonia. Acolo, cîțiva fotografi europeni (nemți și elvețieni) au deschis studiouri foto și au colaborat cu artiști locali japonezi, care au elaborat o tehnică de colorizare manuală a fotografiilor alb-negru folosind pulberi extrafine de pigmenți sau laviuri de acuarelă. Aceste fotografii colorizate au devenit apreciate și cu timpul foarte prețioase prin faptul că acea intervenție manuală le conferea statutul de unicat față de fotografia simplă, care putea fi multiplicată.
În 2021 am avut un proiect cu revista Historia, în cadrul căruia am făcut, timp de un an, o serie de colorizări manuale ale unor fotografii din arhive, cu pulberi de pigmenți. Ulterior acestea s-au publicat lunar în revistă, ilustrînd articole tematice. Practic, am însuflețit cromatic acele fotografii, într-o premieră absolută. Pentru a reda cît mai real anumite aspecte cromatice, am făcut niște documentări serioase, mai ales la imaginile în care apăreau uniforme, decorații și însemne militare. Acest experiment pot spune că era oarecum contra curentului actual, care tinde spre o digitalizare completă a actului creativ.
În paralel cu fotografia am continuat și cu pictura, în special acuarela. Această tehnică oferă niște posibilități cromatice foarte elaborate, cu combinații subtile de culori, cu degradeuri și dispersii fine. Cu toate acestea am creat și lucrări monocrome. Avînd experiența din fotografie, mi-a fost ușor să reiau în pictură compoziții alb-negru, care pot avea un efect interesant în redarea atmosferei. Pentru acestea am folosit niște pigmenți interesanți precum un cărbune lichid obținut din fructe de pădure carbonizate de la Schmincke Horadam sau un pigment negru cu o granulație deosebită, numit Lunar Black produs de Daniel Smith. Cu ajutorul acestor pigmenți am pictat niște serii de acuarele în care peisajul contemporan nu mai are acel aspect idilic, romantic cu care sîntem obișnuiți, ci este afectat de schimbările climatice actuale, de eroziuni în urma defrișărilor și a inundațiilor. Este un peisaj al contrastelor în care se vede intervenția brutală a omului, care are mania de a „supune natura” și uită să trăiască în armonie cu ea. (O parte dintre aceste acuarele sînt expuse la „International Watercolor Art Fair Alba Iulia 2025” deschis pînă pe 7 septembrie la Muzeul Unirii din Alba Iulia).
Lucian Muntean este artist vizual, pictor și fotojurnalist.
Credit foto: Facebook Lucian Muntean