La nivel mondial, populația planetei noastre a trecut astăzi de 8,3 miliarde de locuitori și continuă să crească într-un ritm constant, fapt ce a determinat apariția efectelor negative ale suprapopulației. Dimpotrivă, populația României scade anual. Pentru a înțelege mai bine cauzele, efectele și posibilele soluții trebuie să analizăm cele două perioade specifice evoluției demografice moderne în România: o perioadă de creștere, urmată de o perioadă de scădere constantă a populației.
Din cauza faptului că teritoriul României a suferit numeroase modificări, obținerea unor date precise anterior anului 1930 este dificilă. Cu toate acestea, analizînd sursele existente la nivel european, putem susține faptul că populația României, la fel ca aceae a continentului nostru, a crescut constant de-a lungul timpului, excepții fiind evenimentele mondiale, care au condus la o scădere temporară a acesteia (pandemii, precum marea ciumă, războaiele regionale sau cel mondial). Astfel, este necesar să observăm faptul că prima etapă a creșterii demografice importante din România este precedată de o perioadă de creștere treptată a populației atît la nivel național, cît și la nivel continental.
Conform recensămîntului din 1930, populația României era de aproximativ 14,2 milioane de locuitori. În 1950, populația României a ajuns la 16,3 milioane de locuitori și a continuat să crească pînă la aproximativ 23 de milioane de locuitori în anul 1990. Începînd cu anul 1991, populația țării noastre a înregistrat una dintre cele mai mari scăderi demografice din Europa, ajungînd la aproximativ 21 de milioane de locuitori.
Cu ajutorul acestor date, putem observa două perioade principale: între anii 1930 și 1990, o perioadă de creștere masivă a populației (de peste 9 milioane de locuitori), respectiv o perioadă de scădere a populației începînd cu anii 1990, care continuă și astăzi. Fiecare perioadă prezintă particularități distincte, astfel încît este necesar să le analizăm separat.
Perioada de creștere a populației poate fi divizată în două etape distincte. O primă etapă de creștere demografică generală la nivel global, datorată înregistrării numeroaselor progrese tehnologice, industriale și științifice ce au condus la scăderea ratei mortalității. Respectiv, o etapă specifică politicilor pronataliste, începută în anul 1960 și avînd ca punct culminant promulgarea celebrului Decret nr. 770/1966, conducînd la o creștere bruscă a ratei fertilității și la creșterea constantă a populației pînă la începutul deceniului al zecelea.
Prima etapă a creșterii populației din România urmează trend-ul mondial, de creștere demografică exponențială. Dacă în anul 1950, populația lumii era de 2,5 miliarde de locuitori, în anul 1970 aceasta a ajuns la 3,6 miliarde de locuitori și la peste 5,3 miliarde de locuitori în anul 1990. Progresele tehnice, industriale și științifice au permis îmbunătățirea serviciilor medicale oferite. Această etapă de creștere a populației s-a produs în toate statele și regiunile în care efectele benefice ale modernizării au condus la scăderea ratei mortalității.
Rata mortalității exprimă numărul de decese raportat la o anumită populație, în funcție de unitatea de timp utilizată, în timp ce rata brută a mortalității ne indică rata decesului din toate cauzele posibile, dintr-o anumită perioadă determinată. Alături de producerea în masă a medicamentelor, de perfecționarea schemelor de tratament și permanenta modernizare a sistemelor medicale și a tehnicilor utilizate în cadrul operațiilor, rata mortalității a persoanelor ce prezintă morbidități, ce pot fi provocate de către bacterii, virusuri, paraziți, infecții oportuniste și boli cronice, a scăzut considerabil, fapt ce este corelat direct cu scăderea ratei brute a mortalității.
A doua etapă a creșterii demografice reprezintă rezultatul direct al politicilor publice demografice comuniste pronataliste. Deși România avea deja o creștere demografică importantă și o populație tînără, autoritățile au decis promulgarea decretului 770/1966 prin care se stabilea interzicerea întreruperii cursului sarcinii în afara existenței vreunui caz special. Această politică pronatalistă a produs efecte într-un mod rapid, rata fertilității aproape dublîndu-se (de la 1,9 la 3,66). Cu toate acestea, putem remarca faptul că rata fertilității a scăzut aproape în fiecare an, ajungînd la 2,2 în anul 1989.
Putem observa faptul că efectele politicii publice demografice pronataliste comuniste au fost negative. Pe lîngă schimbarea distribuției de vîrstă a populației, s-au remarcat afectarea sănătății femeilor, creșterea numărului de boli cu transmitere sexuală (în special a cazurilor de HIV/SIDA), creșterea numărului de copii abandonați, precum și practicarea avorturilor în locuri și prin metode ce au pus în pericol viețile femeilor însărcinate. Putem astfel considera că politica pronatalistă a fost ineficientă și a produs numeroase efecte negative, care produc efecte și în ziua de azi. După căderea regimului comunist, decretul a fost abrogat, iar populația a intrat într-o perioadă de scădere.
Perioada de scădere demografică în România a început după căderea regimului comunist și continuă și în zilele noastre. Principalele cauze ale acesteia sînt migrația internațională (emigrație crescută), scăderea ratei de fertilitate, îmbătrînirea populației și existența condițiilor economice deficitare.
Populația României postdecembriste este marcată profund de fenomenul migrației. Se estimează că din România au emigrat între 5 și 6 milioane de locuitori. Principalele destinații sînt țările occidentale, în care românii se stabilesc și își întemeiază familii. Condițiile economice superioare, alături de posibilitatea accesării unor servicii de o calitate superioară, reprezintă principalele motive ale emigrării. De asemenea, în ultimii ani, se remarcă intensificarea fenomenului imigrării în România, fapt ce a condus ca, în anul 2024, România să înregistreze un sold de migrare pozitiv (+ 58.000 de persoane). Conform datelor actuale, populația rezidentă în România la 1 ianuarie 2025 este de 19,036 milioane de locuitori.
De asemenea, în România poate fi constatat procesul de îmbătrînire a populației rezidente generat de efectele politicilor pronataliste comuniste, de scăderea natalității și de creșterea speranței de viață. Într-un interval de zece ani, ponderea populației din grupa 15-64 ani a scăzut de la 68,0 în anul 2014 la 64,1% în anul 2024, în timp ce populația din grupa 65 de ani+ a crescut semnificativ (de la 16,5 în anul 2014 la 20% în anul 2024). Fenomenul de îmbătrînire demografică din România continuă să crească, ponderea populației vîrstnice majorîndu-se de la 19,7% în anul 2023 la 20% în anul 2024 (+ 0,3%)., în timp ce ponderea populației din grupa 0-14 ani a scăzut de la 16,1% în anul 2023 la 15,9% în anul 2024.
Rata fertilității în România a scăzut considerabil după căderea regimului comunist. În perioada 1948-1955, rata medie a fertilității a fost de 3,23 copii la o femeie, în perioada în care avortul a fost permis, 1956-1966, rata fertilității a scăzut de la 2,9 copii la 1,9 copii la o femeie; în perioada 1967-1989, aceasta a variat între 3,7 (1967) și 2,2 (1989). Începînd cu anul 1990 s-a înregistrat o scădere accentuată a fertilității, de la 1,8 copii la o femeie (1990) la 1,3 copii (2010). Începînd cu anul 2010, putem constata o scădere constantă a numărului de nașteri față de anii precedenți, estimîndu-se că rata fertilității în România din anul 2025 a fost de 1,26.
Principalii factori ai scăderii constante a ratei fertilității în România sînt de natură socio-economică. Schimbarea stilului de viață al tinerilor, caracterizată prin dorința de independență și de afirmare pe plan profesional, conduce la creșterea vîrstei conceperii primului copil, media actuala fiind în România la 27 de ani. Alături de schimbarea stilului de viață, putem constata și presiunea factorilor economici, majoritatea familiilor tinere considerînd ca stabilitatea financiară este extrem de importantă, iar creșterea unui copil reprezintă costuri foarte mari. La acestea se adaugă și alegerea emigrării, alături de stabilirea și consolidarea vieții de familie în cadrul unui alt stat.
Previziuni
Previziunile pe termen mediu și lung ne indică intensificarea fenomenelor de scădere a populației și de îmbătrînire. Conform studiilor efectuate, varianta medie asupra evoluției populației în România ne indică scăderea populației rezidente pînă la aproximativ 17 milioane de locuitori în anul 2040, respectiv 13,8 milioane de locuitori, în anul 2070. În toate variantele de proiectare, populația rezidentă a țării se va reduce cu valori cuprinse între 4,1 milioane de persoane – varianta optimistă – şi 8,6 milioane de persoane – varianta constantă (variantă cu rol de a compara rezultatele obținute prin menținerea valorilor fertilității, speranței de viață și migrației nete).
În cadrul analizei teritoriale putem constata că populația rezidentă a tuturor județelor se va diminua, în perioada 2026-2070, cu excepția județului Ilfov care va înregistra o creștere a populației rezidente, în anul 2070, cu aproximativ 207,6 mii de persoane (cu 42,7%). Această scădere la nivelul județelor, în varianta medie de proiectare, va oscila între -73,2% (Teleorman) și -4,5% (Brașov). Județele care ar înregistra o diminuare a populației mai mică de 100 de mii de persoane ar fi: Brașov, Bistrița-Năsăud, Cluj, Covasna, Harghita, Iași, Sălaj, Sibiu, Suceava și Timiș. În anul 2070, Municipiul București ar urma să aibă în continuare cea mai numeroasă populație (1,60 milioane de persoane), urmat de județul Iași (740 de mii de persoane). Tulcea ar înregistra o reducere a populației cu aproximativ 109 mii de persoane (56,2%), iar populația rezidentă a județelor Prahova și Argeș va înregistra cea mai mare reducere pînă în anul 2070, de -351 de mii de persoane, respectiv de -272 de mii de persoane.
După 1989, politicile demografice în România sînt în principal caracterizate de non-intervenția statului, populația României tinzînd să revină treptat la numărul de dinaintea luării măsurilor pronataliste în perioada comunismului, care au condus la creșterea forțată a acesteia. Cu toate acestea, schimbările produse la nivelul distribuției de vîrstă a populației, schimbările produse la nivel teritorial (depopularea, scăderea densității populației), precum și îngrijorările cu privire la dinamica demografică națională au condus la adoptarea unor măsuri pronataliste.
Sprijinirea creșterii natalității în România se bazează pe acordarea unor beneficii și stimulente financiare și fiscale. Una dintre cele mai importante măsuri este considerată a fi indemnizația pentru creșterea copilului, care în anul 2025 este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori nașterii copilului, cu o valoare cuprinsă între 1.650 de lei și 8.500 de lei. A existat și o propunere legislativă de majorare a cuantumului indemnizației pentru al doilea copil cu 25%, iar pentru al treilea copil și următorii, cu 35%, însă acest act legislativ nu a fost adoptat. Alături de această măsură, se acordă și o alocație de stat pentru copii, pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani. Pe lîngă aceasta, existența programului „Family Start”, precum și a Programul Național pentru Creșterea Natalității (FIV 2025).
Toate aceste programe și facilității ar putea fi considerate măsuri care au obiectivul de a sprijinii creșterea natalității. Cu toate acestea, politicile demografice actuale sînt foarte puțin orientate către creșterea natalității, avînd un impact minim asupra creșterii ratei acesteia. Se poate argumenta în sensul unei politici naționale non-intervenționiste, deoarece ajutoarele acordate sînt minime, acoperă cu greu costurile nașterii și îngrijirii copiilor și nu reprezintă bonusuri reale, create ca să stimuleze creșterea dorinței familiilor de a avea un număr mai mare de copii. Dar există cîteva inițiative locale care pot reprezenta exemple de politici pronataliste democratice. Un exemplu elocvent îl poate reprezenta stimulentul pentru nou-născuți, oferit în București, pentru care încă de la începutul anului 2026 s-au raportat întîrzieri la plată pentru peste 4.000 de cereri din cauza lipsei de fonduri bugetare.
Astfel, statul român a ales să se bazeze pe adoptarea unor măsuri sociale și economice pentru a contracara efectele negative generate de scăderea ratei fertilității și de îmbătrînirea populației, încercînd să evite adoptarea unor politici demografice pronataliste rigide, care s-au dovedit a fi total inadecvate în trecut. Politica demografică română prezintă cîteva măsuri pronataliste cu un impact redus, preferînd să lase libertatea cetățenilor să decidă asupra vieții de familie și a modului de organizare a acesteia.
Vlad Tănase este doctorand la Facultatea de Filosofie din cadrul Unversității din București. Cercetarea sa are ca temă sustenabilitatea suprapopulației.
.jpg)
