Nu are rost să comentez statisticile: testele PISA, vînzările de carte, numărul librăriilor închise mai mare decît al celor deschise, topul preferințelor în zona de petrecut timpul liber etc. Ne întîlnim cu efectele numerelor mici din statistici în autobuz, în comunitatea blocului sau a țării, în rîndurile celor care ne țin destinele, sănătatea sau educația în mîinile lor, în cercurile de „celebrități” sau de anonimi care ne invadează viața.
În schimb, voi vorbi despre o secvență din viața culturală recentă, secvență care încă îmi naște întrebări, dileme, oareșce iritări sau scurte episoade de optimism: despre așa-zisele cărți de popularizare a științei etc. Cînd am aflat despre ele, în anii ’90, m-am entuziasmat – mi-am spus: iată, creștem nivelul culturii de bază a populației. Iar de unde îl creștem, se pot naște pasiuni, curiozități, îndemînări, hobby-uri. Ești contabil, dar îți place să privești stelele: nu e nevoie să citești tratate de astronomie, căci nu vrei să devii astronaut sau cosmonaut, dar ai scurtături, broșuri care explică oricărui amator cum e cu planetele, cu sistemul solar etc. Și, cine știe, dacă atracția se intensifică și devine fervoare, te poți apuca și de tratate. Acesta ar fi fost deci rostul fericit pe care îl aveam în minte atunci cînd am descoperit cărțile de popularizare a științei: un pretext, o ocazie, o scurtă întîlnire pînă la marea întoarcere la studiul solid, la întrebări serioase, la suflecat mînecile și aprofundat un subiect de interes.
Au apărut, evident, și cărți de popularizare a literaturii mari. De la celebrele Povestiri după Shakespeare la colecția „Save the Story”, inițiată de Alessandro Baricco, în care marile cărți ale literaturii sînt povestite de mari scriitori contemporani, pe înțelesul copiilor: spre exemplu, romanul lui Manzoni Logodnicii, povestit de Umberto Eco. Dar nu numai cărțile pentru adulți au fost disecate pentru copii, ci chiar și cărțile pentru copii: există în librării povestiri după poveștile pentru copii. În cuvinte puține și desene multe.
De popularizare n-au scăpat nici Kant, nici Freud, nici Jung, nici tratatele de istorie a religiilor. Se vînd colecții întregi, altminteri bine intenționate, de broșuri care-ți „pun la degetul mic” toată reflecția adunată în secole de oamenii care și-au luat răgaz și biblioteci ca să cadă pe gînduri.
Am căzut și eu pe gînduri: sînt aceste încercări, unele doar înduioșătoare, altele bine lucrate, de a ține aproape de zilele noastre cultura mare, eficiente? Care ar fi mai exact scopul lor? Să facă pași către studiul solid sau doar să păstreze informația în acord cu timpurile repezi, moderne? La ce-ți folosește să știi cîteva idei din mintea lui Schopenhauer dacă nu le poți integra într-o structură de cunoștințe, reflecții, idei construită în zeci de lecturi asemănătoare? Ce haz au repovestite pentru copii Regele Lear ori Cyrano de Bergerac, Iliada ori Gargantua și Pantagruel cînd esențiale pentru formare, reflecție, maturizare, înțelepciune, cultivare sînt tocmai acele trăsături ale operei literare care, prin rezumare, sînt anihilate: limbajul, construcția, stilul, metafora, semnul de exclamație sau paragraful, punctul de vedere al autorului etc.
Toate aceste întrebări mi se ițeau în minte acum douăzeci de ani. Între timp, lucrurile s-au schimbat: nu prea mai sînt cărți de popularizare a științei, literaturii, filozofiei, religiei (or mai fi, dar puține). Sînt, în schimb, filmulețe cu desene animate, care te asigură că îți spun tot ce trebuie să știi despre Crimă și pedeapsă, de exemplu, în două minute. Toate veacurile cu trăiri, istorii, vieți, morți, bătălii care l-au ajutat pe Dostoieski să își construiască și să aștearnă pe hîrtie dilemele și îndoielile sînt pulverizate de o voce monocoloră (de AI) și de trei linii mișcătoare.
Nu mai am nici întrebări, căci drumul și scopul broșurilor de care vorbeam s-a limpezit mai pragmatic și mai cinic decît mă așteptam: rolul lor de nadă către marea cultură nu a rezistat, ci s-a risipit în diplome false, cariere construite din frînturi de studiu și cultură, impostură, limbă rostită nătîng.
Există mari dezbateri despre meseriile viitorului și despre viitorul meseriilor: care cum vor dispărea, ce va rezista, cu ce va fi înlocuit, cine și cum va învăța și cînd etc. Nu-mi fac griji, în general. Totul se poate adapta, schimba, modifica. Dar mă gîndesc cu inima strînsă la editorii, redactorii, librarii, scriitorii care ne pun cartea pe masă. Bătălia cea mai grea e a lor, a noastră pentru ei și împreună cu ei.
Maria Iordănescu este psiholog.
Credit foto: Wikimedia Commons
