Astăzi, 26 iulie 2025, am văzut la propriu chipurile a trei persoane iubite în tot atîtea farfurii pline cu mîncăruri diverse (tip bufet suedez). Vă cunosc după farfurii, i-am anunțat. „Care e care?”, mi-au răspuns. De mînă, cu roșu, am scris cîte un nume pe fiecare cerc plin cu raporturi cromatice variate și le-am trimis fotografia înapoi la Buenos Aires. Contrariate de potrivire, la cîteva ore distanță, mi-au mai trimis trei farfurii, cu mesajul: „proba doi, să vedem”. De data asta, relațiile cromatice nu mai erau la fel de clare, de sugestiv diferite, personalizate. Am răspuns fără să văd, la întîmplare.
Notînd în caietul de lucru gîndul de mai sus, am simțit nevoia să-l pun în relație de cauzalitate cu două fapte autobiografice: de mic am vrut să mă fac pictor; la întrebarea „Ce ești?“, la cinci decenii distanță, răspund: pictor. Pentru aglutinarea stărilor de fapt notate și numirea schimbării cu adevărat semnificative privind trăirea și înțelegerea culorilor, întreb și răspund: am desenat și pictat neîntrerupt în toată perioada asta? Nu. Doar am trăit ca pictor, în timp ce am lucrat fără întrerupere: comunicare internă, concepte creative, desene, picturi, planuri de afaceri, instalații, planuri operaționale, cercetare artistică, iar desene și picturi, proiecte pedagogice, alte cercetări artistice... trăirea ca pictor, ce implică și gîndirea în situații (Josef Albers), făcînd ca lucrările din enumerarea de mai sus, cele care nu aparțin în mod obișnuit picturii, să fie evaluate din exterior ca fiind atipice, în raport cu cele produse în domeniile lor de referință, și din interior ca avînd legătură cu faptul că sînt dependent de culoare, de explorarea continuă a ceea ce intuiesc că se află în proximitatea picturii.
Care este legătura între subiectul anunțat și vederea chipurilor persoanelor iubite în farfuriile lor cu mîncare? Răspunsul, cu nume și prenume, este cuprins în sintagma bondiană din titlu: culoarea, linia-valoarea-culoarea (sintagma „culoare, linie-valoare-culoare” definește o perspectivă-unealtă integratoare, prin folosirea căreia sînt prezent, responsabil și în mișcare în mediul meu înconjurător, pe care o propun spre testare celor interesați de culoare).
● Despre culoare. În limbajul general, după cum am auzit de-a lungul timpului, culoarea capătă înțelesuri diverse, singulare, bazate pe gust. Poate cea mai cunoscută părere din această categorie este: e frumos ce-mi place mie. Matematic, cu cît cei care emitem păreri în singularitatea noastră (cu sensul că nu le raportăm la alte păreri) sîntem mai mulți, cu atît crește și numărul înțelesurilor. De unde rezultă că diversitatea înțelesurilor este dată de diversitatea noastră, a celor care emitem păreri despre culoare. Și aici cercul se închide, pentru că de gustibus et coloribus non est disputandum.
● Despre culoare, linie. Cînd tindem să ieșim din singularitatea noastră și zicem culoare, conform propriilor experiențe, vedem aspectul colorat al lucrurilor din fața ochilor. Este un prim și foarte la îndemînă proces de conectare la realitatea înconjurătoare, de observare a culorilor, a formelor-colorate. Subit, acestea capătă statut de adevăruri obiective, pe care le accesăm la nevoie și, foarte important, ca pe ceva dat. Altfel spus, culoarea este ce se vede, firesc, dar pe care, tot firesc, o percepem cu ajutorul văzului doar cînd avem nevoie.
Pentru validarea contextului descris mai sus, propun să ne imaginăm cîteva situații: sîntem la semafor și vedem cercurile sau pătratele colorate; sîntem într-o grădină și vedem formele colorate ale florilor îndrăgite; zugrăvim spațiul în care locuim și vedem formele pereților, tavanelor și pardoselilor ce-l constituie, ale paletarelor de nuanțe și materialități. La alegerea autoturismului este deja dovedit științific că vederea culorii ocupă un loc important în decizia de cumpărare.
● Despre culoare, linie-valoare. În lumea academică a teoriilor, ideile clare și exacte despre ce este culoarea sînt formulate de către o serie de profesioniști care nu pictează (sau o fac ocazional): fizicieni, chimiști, filozofi, matematicieni chiar, psihologi etc. Astfel, pentru a afla ce este, care îi sînt factorii generatori și proprietățile, cum ne afectează etc. este suficient să citim scrierile lui Isaac Newton, Johannes Zahn, Johann Wolfgang von Goethe, Arthur Schopenhauer, Albert Einstein, Johannes Itten, ca să dau doar cîteva exemple din lista celebrităților. În mare parte, cercetările acestora au la bază experimentul, conțin texte explicative și o mulțime de sisteme grafice de reprezentare a culorilor. Exact pe ce se fundamentează și actul pedagogic destinat atît formării pictorilor, cît și a celorlalți profesioniști enumerați mai sus. În esență, în această lume, forma-colorată se transformă în senzație cromatică, fapt ce, în sfîrșit, face posibilă o ciocnire de culori ce poate fi suficient de puternică pentru a produce schimbări în noi, dar [pentru asta] este nevoie de un fel de precunoștință artistică (Michel Sanouillet).
● Despre culoare, linie-valoare-culoare. Pictorii, chiar dacă au semnat diverse texte despre culoare, nu se numără printre cei care au articulat pînă la momentul scrierii acestor rînduri o teorie a culorilor. De ce? Intuiția, precunoștința și, de puțin timp, experiența îmi spun că o lume întreagă creată prin intermediul culorilor, liniilor-valorilor-culorilor conține, pe lîngă toate teoriile despre culoare, și ceva ce nu poate fi explicat, ci doar contemplat. Doar acest ceva – pe care vă propun să-l descoperim continuu prin practicarea privitului îndelung, meditativ, admirativ și cu ființa întreagă cuprinsă de emoție – ne surprinde.
Trei exemple din recuzita recentă de surprinderi: față de teoria lui Itten care spune că roșul are formă de pătrat, albastrul de cerc și galbenul de triunghi, rezultatul unui experiment pe care l-am realizat în luna mai și la care au participat 31 de artiști a relevat faptul că doar pentru 4 dintre ei (12,9%) Itten a avut dreptate; îndepărtarea de perioada în care violetul era obținut din negru și în care era interzis prin lege să fie realizat din albastru și roșu ne-a făcut să uităm și că în cercul cromatic desenat de Newton exista și indigo (între albastru și violet), o prezență fără de care lumea culorilor parcă a devenit plată, previzibilă, logică și incapabilă să ne mai transporte fără bani în lumi nevizibile.
Marian Dobre, pictor și lector universitar, a predat un curs de Cromatologie la Universitatea Națională de Arte din București în perioada 2018-2022. În prezent predă Desen, Pictură și Compoziție la departamentul de Pictură al aceleiași universități.
Credit foto: Wikimedia Commons
