Nu orice exagerare e o teorie a conspirației, dar orice teorie a conspirației e o exagerare. Raportul dintre exagerare și propagandă (mincinoasă), post-adevăr sau fapte alternative este unul care merită examinat la scară politică, fiindcă lucrurile s-au schimbat foarte tare în ultimii ani.
Într-o lume în care presa clasică este din ce în ce mai pauperizată și, în consecință, din ce în ce mai puțin influentă, atrăgătoare și pertinentă, propaganda, post-adevărul, gaslighting-ul (manipularea cuiva pentru ca respectiva persoană să-și pună sub semnul întrebării propria capacitate de a raționa) și conspirațiile merită examinate fiindcă nu sînt (doar) minciuni. Ele sînt persuasive fiindcă se întemeiază pe un adevăr, de regulă exagerat la proporții galactice sau măcar planetare și, de regulă, garnisit cu minciuni propriu-zise. La Bruxelles, de unde vă scrie autorul acestor rînduri, dimensiunea politică a exagerării și gîndirii conspirative este resimțită acut. Am revăzut pentru dumneavoastră un număr de teorii ale conspirației legate de Uniunea Europeană, cu accent pe România, pentru a vă arăta care este raportul dintre ele și realitate.
1) România, colonie/vasal a(l) Occidentului, privată de acesta de resurse/bogăție și suveranitate. Argumentele sînt cunoscute, de la profitul multinaționalelor care se duce în alte țări (care?) la presupusa capacitate de a da ordine a Bruxelles-ului. ADEVĂRUL: „colonizarea” economică occidentală nu e colonizare, ci o situație de tip „win-win” (din care cîștigă ambele părți). Companiile globale își cresc profitul și cifra de afaceri. Dar consumatorii români beneficiază de produsele și serviciile lor, iar multinaționalele sînt răspunzătoare cam cu 30% din locurile din economia privată, conform unui studiu referitor la anul 2022. În privința suveranității naționale sau politice, România și-a luat unele obligații odată cu intrarea în UE, dar Bruxelles-ul are prerogative limitate și nu poate nicidecum dicta în privința a numeroase aspecte interne. Nu Bruxelles-ul ne-a procopsit cu un deficit bugetar de peste 9%, nu Bruxelles-ul e cel care „ne dă” autostrăzi și căi ferate (chiar dacă ni le finanțează, parțial, noi am făcut, tîrîș-grăpiș, cei 90 de kilometri din ultimii ani), la fel cum nu „ne ia” profitul multinaționalelor, care nu sînt Bruxelles, ci companii private. Nu mai insistăm, fiindcă argumentele sînt cunoscute și la mintea cocoșului.
2) „Marea înlocuire”: elitele oculte doresc pasămite înlocuirea populației aborigene, albe și creștine a Europei cu musulmani, imigranți de rase altele decît caucaziană, refugiați din Orientul Apropiat și așa mai departe. Teoria a început să prindă viteză și în România, odată cu curierii de pe Glovo și alți migranți de același tip. Admiratorii teoriei stau mai prost la capitolul „De ce?”, fiindcă distrugerea naționalismului, a rasei sau a identității creștine nu sînt neapărat lucruri care se simt în farfuria de zi cu zi a românului. ADEVĂRUL: Europa are într-adevăr nevoie de forță de muncă tînără, eventual manuală, iar imigranții din afara Uniunii pot asigura acest influx. Cît de util e acesta poate constata orice cititor citadin răsfățat, atunci cînd primește un burger de la un curier sau este condus de un taximetrist politicos „alogen”. UE a pus la punct chiar un Pact în privința migrației și a azilului, care are în vedere nu numai oportunitatea economică, ci și considerentele umanitare. În orice caz, identitatea culturală a Europei sa va transforma cu siguranță, și nu numai datorită migrației. Însă curierii de pe Glovo și alți imigranți nu sînt cei care „iau” locurile de muncă ale autohtonilor. Ocupă locuri vacante, pe salarii neinteresante pentru românii sadea.
3) Europa „sexo-marxistă”. E un fel de umbrelă locală pentru tot felul de idei despre „conspirația LGBT”, „marxismul cultural” al UE și altele asemenea. „Scopurile” sau „motivele” sînt aceleași ca mai sus, cam abstracte și „de etapă”, pînă la o presupusă și nenumită hecatombă finală. ADEVĂRUL: România a abrogat, într-adevăr, în 2001 faimosul Articol 200, care incrimina homosexualitatea. Însă nu Uniunea Europeană a fost cea care a făcut această solicitare, ci Consiliul Europei, organizație care nu se numără printre multele instituții ale UE, chiar dacă numele ei sună a așa ceva. Iar toleranța față de alte orientări sexuale, religii, rase este un standard în vigoare în lumea civilizată, atîta cît a mai rămas din ea. Bruxelles-ul a avut într-adevăr o atitudine pozitivă față de astfel de schimbări, dar nu de pe poziții marxiste, ci la modul difuz liberale, în sens istoric, al drepturilor omului. În plus, Uniunea Europeană este orice altceva decît marxistă, în ansamblul ei. Dacă ținem să fie ceva anume, e populară (conservatoare, creștin-democrată), datorită grupului de centru-dreapta care face jocurile de decenii în politica UE și care a dat și actuala președintă a Comisiei, pe Ursula von der Leyen.
4) Amestecul UE în alegerile din România. O teorie a conspirației mai recentă, legată de anularea turului al II-lea al prezidențialelor din toamnă. Spre deosebire de cele de mai sus, e un caz aparte, pornit de la un adevăr care e o altă minciună. Cea care a decis anularea alegerilor a fost nu „tirania Europei”, ci Curtea Constituțională, instituție autohtonă. Au existat discuții despre o posibilă depășire a atribuțiilor de către aceasta, dar nici o voce serioasă nu a legat decizia de Bruxelles. Dimpotrivă, ea a fost pusă, de critici, pe seama establishment-ului local, de la București. A, ne iertați, am uitat, acesta acționează, chipurile, la ordinele Bruxelles-ului… și așa mai departe, la infinit.
Toate cele de mai sus reprezintă mari filoane conspiraționiste, foarte asortate cu obiectivele politice ale unor forțe politice antieuropene și extremiste. Interesant e însă faptul că idei conspiraționiste apar și în partea opusă, „progresistă”, a spectrului politic. Un loc în care le putem găsi este, surprinzător, chiar farfuria noastră. Cîteva astfel de exemple:
1) Uniunea Europeană ne obligă să mîncăm E-uri/gîndaci/etc., îmbolnăvindu-ne și nelăsîndu-ne să consumăm hrană curată, organică, sănătoasă. Aici e vorba de cel puțin două narative. Primul, mai vechi, se referă la faptul că „UE ne bagă pe gît E-uri”. ADEVĂRUL: Aditivii alimentari sînt aprobați și clasificați de o instituție pe nume Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA), iar odată cu intrarea României în UE, în 2007, producătorii au putut să aleagă doar din lista admisă, în cantitățile admise, și să menționeze pe ambalaj existența cutărui aditiv. Cu alte cuvinte, Dumnezeu știe ce și cîți aditivi înghițeam înainte de 2007 sau în ultimii ani ai lui Ceaușescu. Dar odată ce i-a văzut pe ambalaj, consumatorul mai puțin avizat a tins să creadă că sînt „băgați” de UE. La fel se întîmplă și cu insectele. Aceeași Autoritate Europeană pentru Siguranța Alimentară aprobă și tipurile noi de hrană care se pot consuma în UE („chia” e un exemplu cunoscut). Pe o listă de cîteva sute de noutăți se găsesc și patru specii de insecte. Dar nu sînt nici introduse acolo de UE cu de la sine putere și nici nu ni se pun în hrană pe ascuns. ADEVĂRUL: Lista EFSA mai degrabă limitează decît extinde tipurile de hrană noi care se pot comercializa în UE. Insectele au apărut acolo la inițiativa unor entități private, care citează beneficii argumentate științific, ca valoarea proteică ridicată, producția nepoluantă și altele. E adevărat că vă puteți cumpăra făină de greieri de pe unele site-uri românești și o puteți încerca. Însă nimeni nu vă obligă să vă hrăniți cu ea. Oricum, în momentul de față e încă scumpă și rară.
2) Ceaiuri „detox”, iaurturi „probiotice” și alte „remedii-minune”. Sînt foarte la modă pe site-urile… la modă. Problema e că beneficiile lor sînt clare mai degrabă pentru producători decît pentru oamenii de știință. E vorba de un narativ „progresist”, „urban”, „educat”, care devine implicit antieuropean, pentru simplul fapt că Uniunea Europeană dezaprobă folosirea unor astfel de cuvinte. ADEVĂRUL: producătorii inventează termeni dezirabili la fel cum partidele politice inventează conspirații la vîrful UE. EFSA, agenția la care ne-am referit, se ocupă explicit de așa-numitele „mențiuni de sănătate”, dintre care unele sînt considerate incorecte. Există și un regulament european, care ne atrage atenția asupra următoarelor categorii: cele vagi sau ambigue („crește vitalitatea”), cele care susțin că sănătatea e afectată de lipsa consumului (vorbim de ingrediente noi, nu?) și cele asumate de „guru” individuali.
3) Organismele modificate genetic, care ne otrăvesc (nu e clar de ce). Povestea pornește oarecum de la celebrul caz Monsanto, companie (la origine) americană de agrobiotehnologie, care a fost subiectul unor scandaluri de proporții din cauza substanțelor comercializate, ca glifosatul sau diferite îngrășăminte. Uniunea Europeană ne bagă pe gît, chipurile, roșii „mutante” și altele asemenea, ca să distrugă producția locală și să ne îmbolnăvească pe toți. ADEVĂRUL: Organismele modificate genetic reprezintă o mare parte din producția de hrană necesară pentru omenire. Sînt soiuri și specii mai prolifice și mai rezistente decît cele originare. Nu au legătură cu îngrășămintele, antibioticele și alte substanțe dăunătoare. Iar UE și EFSA le limitează printr-un mecanism asemănător cu cel al tipurilor noi de hrană.
Așa cum se vede, exagerările și conspirațiile nu dansează numai într-o parte a scenei politice. Dacă ne-am surprins, pe noi înșine sau pe apropiații noștri educați, crezînd unele dintre lucrurile de mai sus, ne devine clar ce forță de răspîndire și putere de persuasiune au astfel de narative. Important e să continuăm să ne exersăm spiritul critic, tot mai necesar într-o lume în care sursele de informație nu mai sînt atît de bine omologate social, moral și intelectual. Și să găsim specialiști de încredere, fie ei medici, istorici, economiști sau de orice alt tip, pe care să-i mai și ascultăm, în afară de a le explica noi cum stau lucrurile.
Iulian Comanescu este consultant de comunicare, stabilit din 2020 la Bruxelles, unde lucrează cu oameni politici și instituții.
Credit foto: Wikimedia Commons
