Ocolesc cărțile la modă, amîn autorii-fenomen, las în așteptare tot ce se încadrează la categoria bestseller. În schimb, mă bucur cu fervoare de cărțile încă nedescoperite de marele public, cele despre care aș putea scrie eu prima cronică. Am prejudecăți de cititor și mă lupt să mai renunț la ele. Pe vremuri, am rezistat multă vreme în fața seriei Harry Potter. Mă obosea fenomenul în sine – succesul, controversele, apariția unui nou volum –, pînă cînd, într-o zi, am cedat curiozității: mă interesa ce are cartea asta așa de atractiv, de o citesc copiii cu aviditate. Și am citit-o, pur și simplu pentru că voiam să particip la discuții cu adolescenții, în deplină cunoștință de cauză. N-am regretat, recunosc. A urmat, printre tineri, moda Oscar și tanti Roz, însă nu la aceeași intensitate. Un elev mi-a mărturisit că a citit toate cărțile lui Eric-Emmanuel Schmitt, tot ce a găsit la raft. Am înțeles perfect, și eu am trecut prin epoca autorului preferat, mai întîi cu Hemingway și Márquez, apoi cu Ismail Kadare și Saramago.
Apar frecvent în preferințele de astăzi ale elevilor de gimnaziu cărți ca Matilda, Minunea, Războiul care mi-a salvat viața și Copiii de făină. A mai pierdut din interes Jurnalul unui puști. Mai nou, nu mă ocolește, la examene, Dumbrava minunată. La liceu, au rămas în vogă Portretul lui Dorian Gray și Hoțul de cărți. Vine din urmă Marele Gatsby. În ultimul timp, mă indispune moda cărților în întregime colorate în mov. O modă comică am descoperit, pe vremuri, la o clasă de buni cititori, adevărați performeri: erau căutate și citite din scoarță-n scoarță doar cărțile voluminoase, de la Muntele vrăjit în sus. Multă vreme m-am străduit să-i conving că și cărțile subțiri merită o șansă. Mi s-a părut atunci că am reușit să le strecor pe sub piele, în doze mici, poezia contemporană – Cristian Popescu, Ioana Nicolaie, Robert Șerban, Adrian Bodnaru, Lavinia Bălulescu, Svetlana Cârstean, Olga Ștefan etc.
La început de septembrie, vine prima oră de literatură cu setul clasic de întrebări destinate acomodării: cartea citită recent, ce se citește în jurul vostru, care este editura preferată și de ce, dacă ai face un dar, ce carte ai alege și pentru cine? Deși sînt obișnuite, întrebările mele creează o ușoară nedumerire. Răspund eu întîi, ca să sparg gheața și, recunosc, fiindcă îmi place mult subiectul. Am la mine Varegul, un roman al Flaviei Teoc, din care le citesc pasajul despre ritmul cumpănit al unei călătorii, dacă îți propui să ajungi departe: „Cîmpiile nu pot fi sărite, munții nu pot fi topiți precum sloiurile gonind primăvara pe rîuri...”. Călătoria noastră prin literatură abia începe, contează ritmul constant al lecturii. Ce se citește în jurul meu? Prietena mea citește în cancelarie Lecția de greacă. În fine, elevilor de clasa a IX-a le-aș dărui Libelula, roman al Doinei Gecse-Borgovan. L-am citit, șoptește eleva din prima bancă, și la șoapta ei, ca la o adiere, discuția noastră devine O formă de viață necunoscută.
Le vine rîndul și lor să răspundă. Nu-i judec, doar îi ascult. Cea mai recentă carte citită? Poezii de Eminescu. Baltagul, aud din ultima bancă. Hanu Ancuței, O scrisoare pierdută. O fată mărturisește că a citit o singură carte, aceea cu fluturi, poate o știu. Cum să n-o știu, despre Orbitor, proza lui Cărtărescu, este vorba, nu?! Apar acolo spectaculoase imagini cu fluturi colorați, care au aripi imense, prinse sub apa înghețată a Dunării. Altcineva a citit de curînd Codul Rutier și ne poate spune cum se acordă prioritatea în baza căror prevederi legale. Se vede că lectura este proaspătă și atentă, îl ascultăm. Pe o bancă zăresc 1984, Orwell.
Le cer să ridice mînuțele sus, sus, dacă le place să citească, și mai la jumătate dacă nu sînt chiar pasionați. O fetiță a citit în vacanță șapte cărți și i-a plăcut cel mai mult La revedere, tabără dragă! de Adina Popescu. În spatele ei, altcineva se mîndrește cu douăsprezece cărți citite. O singură mînuță rămâne jos tot timpul, cînd întreb ceva despre citit. Este a unui copil care scutură aprig din cap și-mi spune cu dințișorii strînși că lui nu-i place să citească deloc. Deloc. Și, urmîndu-i exemplu, încă vreo trei căpșoare din clasă îi dau dreptate. De obicei, copiii nu recunosc că nu citesc, li se pare mai interesant să se pretindă cititori pasionați. Ca să nu se întindă pelteaua, îl întreb iute dacă nu i se pare interesantă o carte despre mașini. Nu. Nu. Nici despre fotbaliști. Fără cărți! – se arată imperativ copilul. Încăpățînarea lui îmi amintește de cei care se tem de sarea în bucate. Totuși, la final, îi scapă un porumbel: citește doar BD-uri. Astea da, îi plac chiar foarte tare. Galeria de susținători aprobă, benzile desenate sînt pe val. Păi, zi așa, drăguță. Găsim și BD-uri.
Convenim asupra a patru titluri, din care să aleagă fiecare unul pentru cercul nostru mititel de lectură, o carte pe lună – Klikel și furnicuțele multicolore, Matei Vișniec, Cea mai frumoasă poveste din junglă, Alexandru Stermin, Cartea verii, Tove Jansson, și Alte 15 expresii românești și tot atâtea povești, Olina Ortiz. O cititoare vine după mine nedumerită: nu are acasă cărțile astea, de unde să le ia? De la bibliotecă sau... de la mine.
Mihaela Nicolae este profesoară la C.N. „Mihai Eminescu” din Buzău și cronicar la Bookhub.ro.
Credit foto: Wikimedia Commons
