Lumea de azi ne pare destul de agitată. Schimbări majore par să se îngrămădească la orizont pe plan geopolitic. Imprevizibilul aduce neliniște. Mass-media tradițională contribuie din plin și în folos propriu la înspăimîntarea oamenilor, în vreme ce rețelele de socializare au devenit, la rîndu-le, surse de manipulare care generează încontinuu indignare. Natura însăși pare să nu mai fie cum era. Anotimpurile și-au ieșit din matcă. Oamenii de pe la noi, bine alimentați cu grozăvii, încep să fie din ce în ce mai nostalgici. Mulți ajung să creadă că înainte de 1989 era un adevărat paradis. În orice caz, era liniște, spun ei. Chiar și unii dintre cei care au trăit acele vremuri sînt în stare să-și rescrie sau să-și reconsidere amintirile. Lumea tînjește după stabilitate. Aici poate apărea confuzia. Stabilitatea nu înseamnă îngheț, nu înseamnă imobilism. Perioada de sub conducerea lui Leonid Brejnev a rămas în istoria Uniunii Sovietice sub numele de epoca stagnării. Aparent, nimic nu se întîmpla atunci, nimic nu se mișca. Economia stagna, pur și simplu. Iar stagnarea nu e stabilitate, după cum nici dinamismul nu e neapărat agitație. Acea epocă de stagnare a premers chiar destrămării imperiului sovietic.
Independent unul de celălalt, specialiști în istorie, economie și chiar psihologie ajung în Dosarul prezent la o aceeași concluzie. Pe scurt, această concluzie ar fi că stabilitatea este de fapt capacitatea unui sistem sau a unui individ de a se adapta la dinamica din jur, de a face față cu brio schimbărilor. Chiar și stabilopozii din care sînt formate digurile de la țărmul mării au fost gîndiți nu să rămînă imobili, ci să cadă tot în picioare, cînd valurile au forța de a-i răsturna. Asta pentru că lumea e dintotdeauna într-o permanentă dinamică și schimbare. Pînă și munții și oceanele. Ba chiar întregul Pămînt și întregul univers sînt într-o continuă mișcare.
Iar dacă momentul actual ni se pare periculos de instabil, să ne întoarcem puțin în trecut. Investigînd cu atenție începutul secolului al XIX-lea, de exemplu, vom descoperi că lumea de atunci era mult mai plină de riscuri și incertitudini decît cea de astăzi. Catastrofele veneau una după alta, fie că era vorba de jefuitori, revoluții sau ocupații străine, incendii, cutremure, inundații sau molime. Țările Române erau dezorganizate, iar adesea o bună parte din norod era obligat să fugă peste munți cu domnitor cu tot. Poporul știa totuși să se bucure de clipele de pace, pentru că pe vremea aceea, după cum scrie Constanța Vintilă, „ziua de mîine nu era decît o necunoscută ȋntr-o mare de alte necunoscute”.
