Pe 15 și 16 mai am fost prezent la conferințele „Despre lumea în care trăim” organizate de fundația Humanitas Aqua Forte la Ateneul Romîn. Cei trei vorbitori, specialiști în domenii diferite, au abordat din mai multe perspective același fenomen: elanul pe care fenomenul AI l-a căpătat în ultimii ani și felul în care acesta va influența viitorul omenirii. Cea dintîi conferință a fost a neurobiologului german Manfred Spitzer, care a prezentat inovațiile și pericolele pe care Inteligența Artificială le introduce în numeroase domenii, precum și felul în care modul de funcționare al motoarelor AI reflectă sau nu configurația creierului uman. Apoi, Corneliu Bjola a discutat la nivel ideologic și geopolitic raționamentul care a inițiat procesul căruia îi sîntem martori, anume dezlănțuirea unor forțe tehnologice care amenință însăși temelia civilizației occidentale. În cele din urmă, Mihnea Măruță a încercat să ofere, pe baza argumentelor mai multor cercetători, cîteva variante cu privire la ceea ce ar putea rămîne din omenire în urma supunerii noastre de către o minte superioară. Toate cele trei conferințe anunțau spulberarea statu quo-ului actual și redefinirea noțiunilor precum autoritatea, libertatea, individualitatea, colectivitatea și tot ce stă la baza societății moderne.
În mod bizar însă, nu supercreierul în sine, entitatea care își surclasează creatorul, pare să fie inamicul principal al omenirii, ci acei indivizi care îi dirijează ascensiunea fără să se gîndească la limitările necesare, indispensabilele „guardrails” despre care vorbea profesorul Spitzer. Adevărații inamici sînt afaceriștii lipsiți de scrupule, obsedați atît de profit, cît și de promisiunea unei lumi pe care o stăpînesc, al căror succes a fost asigurat de un mediu politic favorabil: acela al Statelor Unite contemporane. La fel ca în timpul Războiului Rece, „cursa către apocalipsă” capătă o dimensiune geopolitică tradițională, definită de existența unor centre de putere care se orientează în funcție de anumite principii și idealuri caracteristice. Întreb așadar: cum trebuie să ne raportăm noi, europenii, la această amenințare?
În vreme ce în a doua jumătate a secolului trecut lumea a fost împărțită în două, readucînd în prim-plan raportul civilizațional stabilit de Herodot, acela al Apusului democratic (Grecia) împotriva Răsăritului despotic (Persia) prin intermediul dihotomiei postbelice reprezentate de Lumea Liberă și lagărul comunist, secolul XXI pare să fie definit de un nou model geopolitic. Vreme de trei decenii, de la prăbușirea din 1991 a Uniunii Sovietice la invadarea de către Rusia putinistă a Ucrainei în 2022, Statele Unite au patronat netulburate desfășurarea demersurilor europene, consolidîndu-și influența de la Atlantic la Marea Neagră și întinzînd un braț înarmat către Orientul Mijlociu. După atacurile de la New York din 11 septembrie 2001, europenii i-au urmat pe americani în două „cruciade”, una în Afganistan și alta în Irak, sacrificînd mii de vieți în numele solidarității transatlantice. Noul mileniu a debutat astfel cu menținerea unei impresii de omogenitate a Vestului liberal sub umbrela protectoare a Washington-ului. Pax Americana, care a armonizat după 1945 Vestul Europei și după 1989 fostul Bloc de Est, a fost menținută de George W. Bush și Barack Obama, ca apoi să fie slăbită iremediabil de prima administrație Trump. Între 2020 și 2024, Joseph R. Biden a făcut eforturi serioase pentru a reitera rolul Americii de „tutore” al Lumii Libere, însă lansarea invaziei rusești din Ucraina a făcut procesul de individualizare politică și militară a Europei în raport cu SUA ireversibil. La fel ca pe vremea lui Charles de Gaulle, administrațiile democratice europene au început să vadă un mare inconvenient în dependența economică și militară față de Statele Unite. Astăzi, Bundeswehr-ul german se modernizează și înarmează într-un ritm accelerat, cancelarii Olaf Scholz și Friedrich Merz (reprezentanți ai unor partide rivale) sprijinind în ultimii ani același obiectiv: nașterea unei Europe capabile să-și apere de una singură interesele. Franța este deja de mult timp gigantul militar al continentului, iar Londra și Ottawa se poziționează clar de partea europeană a problemei. Referindu-se la invazia din Ucraina, Scholz a utilizat într-un discurs celebru termenul de „Zeitenwende”, însemnînd „schimbare de epocă” sau „punct de cotitură”.
Lucrul pe care conferința profesorului Corneliu Bjola m-a făcut să-l conștientizez, dincolo de orice altceva, este faptul că ruptura dintre Washington și Bruxelles nu este una definită de președinția lui Donald Trump, și nu este una care ar putea fi remediată după plecarea acestuia și venirea la putere a unui președinte democrat și atlantist cum ar fi Newsom sau Harris. Clivajul este unul mult mai profund, cauzat de integrarea în structurile de putere americane a unor figuri precum Peter Thiel, fondatorul PayPal și al Palantir, compania software care are un rol decisiv în domeniul militar și informațional atît din SUA, cît și de pe tot globul. Oligarhii americani, care au ajuns să domine aproape întregul ansamblu politic, sînt exponenți ai unui nou model ideologic și filosofic, reflectat în direcția pe care dezvoltarea tehnologiei AI a luat-o. „Democrația și libertatea sînt incompatibile”, scria Thiel în eseul său din 2009, The Education of a Libertarian.
Exponenții acestui curent, între care se numără persoane din cercul magnaților social media și AI, sînt inspirați de ideile unor gînditori precum Curtis Yarvin și Nick Land, acesta din urmă fiind părintele acceleraționismului și cel care a definit ansamblul ideatic în cauză drept un „iluminism întunecat” (Dark Enlightenment). Doctrina este nimic altceva decît o nouă încercare de creare a societății perfecte și a „omului nou”, misiune în numele căreia fascismul, nazismul și comunismul au clădit munți de cadavre. Această societate perfectă trebuie să fie antidemocratică și antiegalitară, construită după un model de corporație, și trebuie să radă de pe fața Pămîntului tot ceea ce a venit înaintea ei, folosind progresul tehnologic drept buldozer. Ea trebuie să fie eminamente „liberă”, ferită de constrîngerile democrației liberale, căci unica libertate reală este aceea de a-l strivi pe cel de sub tine, de a-ți folosi forța în deplinătatea ei și de a profita de ceea ce tehnologia îți poate oferi pentru a-i îngropa pe cei depășiți. Concluzia este firească: libertatea absolută, existentă în afara unui sistem legislativ bazat pe drepturi și libertăți civile, naște sisteme autoritare. Bjola sublinia că organizația fondată de Trump în scopul gestionării păcii din Gaza, Board of Peace, respectă această structură ierarhizată, piramidală, condusă de un președinte infailibil, care își ocupă scaunul pe viață. Modelul propagat de acești oameni și-a găsit entuziaști și în alte zone din emisfera noastră, cu precădere în America Latină (Argentina lui Milei, Brazilia lui Bolsonaro) și chiar în sînul Europei, unde mulți actori antidemocratici ar fi interesați să exploateze puterea pe care unul ca Thiel o oferă în schimbul eliminării frînelor de mînă constituționale.
Oswald Spengler, care a integrat Occidentul în lanțul de cicluri civilizaționale pe care le prezenta în lucrarea sa de căpătîi, Der Untergang des Abendlandes, anticipa că preambulul prăbușirii Vestului ar începe în jurul anului 2000, întinzîndu-se pe două secole de „cezarism”. Reprezentanții timpurii ai acestui „cezarism” au fost identificați de Spengler în persoana unor lideri politici și afaceriști precum dictatorul fascist Benito Mussolini și magnatul minier Cecil Rhodes, care anunțau dizolvarea statului de drept și a constituționalismului în favoarea unui model corporatist.
Uniunea Europeană și Commonwealth-ul britanic ocupă astăzi o poziție deosebită pe mapamond. Ele reprezintă o centură intermediară între capitalismul antidemocratic care radiază dinspre Washington și regimurile represive tradiționale, precum cele de la Beijing și Moscova. În multe privințe, extremele se află în acord, ceea ce explică afinitatea lui Trump pentru mai multe dintre dictaturile orientale. China este marele rival al Statelor Unite, însă spre deosebire de modelul constituțional european, Trump poate înțelege motivațiile lui Xi Jinping, care este de altfel pe deplin implicat în cursa AI. Bruxelles-ul și Londra se află într-o „zonă Goldilocks” unde politica păstrează drept reper drepturile și libertățile fundamentale ale omului și principiile clasic-liberale, încapsulate în maxima „libertatea ta se întinde pînă în punctul în care o încalcă pe a mea”. Aici, Inteligența Artificială ar putea fi ținută în frîu, iar potențialul ei ar putea fi fructificat în folosul nostru. Motoarele AI precum Claude, ne spunea profesorul Spitzer, funcționează cu totul diferit, fiind supuse unor constrîngeri pe care ChatGPT, Gemini sau Deepseek nu le recunosc. O „îmblînzire” a Inteligenței Artificiale este posibilă dacă nu prioritizăm profitul sau dezvoltarea AI dincolo de ceea ce ne este util.
Niciodată în istorie nu a fost mai mare nevoie de o Paneuropa precum cea pe care o visa Coudenhove-Kalergi acum un secol, care să se poată împotrivi eficient celorlalte mari centre de putere. De realizarea acestui ideal și de limitele morale pe care doar democrațiile liberale le mai impun depinde supraviețuirea omenirii așa cum o cunoaștem. În vreme ce la Washington flacăra liberalismului pare să se stingă, ea trebuie să ardă mai puternic ca niciodată acolo unde s-a născut: pe malul răsăritean al Atlanticului.
Matei M. Szörényi este student, Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea „Babeș-Bolyai“, Cluj-Napoca, specializarea Istorie. A publicat proză, cronică de film și eseuri politice pe platformele Matca Literară și Comunitatea Liberală 1848.
Credit foto 2: Wikimedia Commons
