Jeffrey Epstein a fost un om foarte bogat, devenit notoriu pentru că dezvoltase o rețea întreagă de trafic sexual cu minore. Mai pe românește, ajunsese un proxenet de lux specializat în minore, pe care le trafica, cel mai probabil, ca monedă de schimb pentru acces în cercurile cele mai înalte ale Puterii. Oribil! Tipul a mers la închisoare și a murit acolo în condiții bizare. S-ar fi spînzurat într-o celulă care era supravegheată cu camere de luat vederi 24/24 și în care, spun mulți martori, nu prea aveai de ce să te agăți ca să te spînzuri. Deși supravegheat video în permanență, nimeni nu a văzut cum s-a spînzurat Epstein pentru că, să vezi chestie, din înregistrarea, secundă cu secundă, a celor ce se întîmplau în celula lui lipsesc fix trei minute, chiar minutele decisive. Motive tehnice au făcut ca înregistrarea video a celor trei minute importante să fie de nefolosit. S-a stricat camera tocmai atunci. Suspiciunile sînt rezonabile, fără îndoială, după cum absolut explicabilă este și explozia teoriilor conspiraționiste care au urmat morții acestui nenorocit. O astfel de moarte, a unui asemenea personaj, invită conspiraționismul să se manifeste deplin.
Încă de cînd a început ancheta care avea să ducă la condamnarea lui, a apărut cumva zvonul că Epstein ar avea o listă cu nume grele – dar grele de tot, din politică, finanțe, arte etc. – pe care le-ar fi servit cu minore. Se știe deja, cu certitudine, că un membru proeminent al familiei regale britanice s-a bucurat de asemenea atenții. Se știe că Bill Clinton a călătorit într-un turneu de binefacere prin Africa cu avionul privat al lui Epstein care era plin cu tinere, în turneul acela călătorind, în același avion, și Kevin Spacey. Se mai știe și că Donald Trump a fost, pînă pe la începutul anulor ’90, prieten bun cu Epstein. Se mai știu și altele asemenea. Așadar, ideea că ar exista o listă cu nume „bubuitoare” care au primit genul de atenții pe care ipochimenul le furniza a început să capete, vorba vechilor cațavenci, parfum de credibilitate. Ipoteza existenței acestei liste a produs o așteptare și, evident, o nervozitate pe măsură ce timpul trecea și lista nu apărea. Moartea ciudată a lui Epstein a amplificat intensitatea așteptării. Ziare serioase, ca The New York Times, au vorbit despre această listă ca și cum ar fi văzut-o. Evident, pe fondul conspiraționismului general, s-a instalat aproape certitudinea că această listă există, dar că nu e dată publicității pentru că sînt pe ea asemenea „grei” încît, ce mai la deal, la vale, dacă lista s-ar publica planeta s-ar opri șocată și nimeni nu-și permite să oprească planeta.
Acum, intervine politica. În campania sa, Donald Trump a promis de mai multe ori că, dacă ajunge la Casa Albă, va da publicității lista, pentru că poporul trebuie să știe. Trump sugera, firește, că democrații țin lista la secret pentru că pe ei i-ar lovi cel mai tare publicarea ei. Fanii lui Trump s-au înfierbîntat. Publicarea listei a devenit un obiectiv în sine al mișcării MAGA. În cele din urmă, Trump a cîștigat alegerile și a numit oamenii săi, loiali, în administrație. Acum, Pam Bondi, șefa Dapartamentului Justiției, și Kash Patel, șeful FBI, cu dosarele pe masă și, presupun, cu anchetele făcute, spun că lista nu există. Trump însuși spune că Bondi are dreptate, lista nu există. Un adjunct al lui Patel, și el un loial al președintelui Trump, e revoltat, vrea să-și dea demisia, acuză faptul că ancheta colegilor săi de partid nu e în regulă, lăsînd să se înțeleagă că, totuși, lista există. MAGA fierbe. Nu se poate să nu existe lista, publicați lista!
Trump e nervos. Spune că prostia asta cu lista lui Epstein îi ocultează marile lui realizări politice, pe care nu contenește să și le laude singur cu un suflu care aliniază într-un cor de adulatori pe mai toți șefii de stat din lume. Însă lumea MAGA vrea lista. Oamenii sînt predispuși spre suspiciune și spre ipoteze conspiraționiste, iar Trump însuși le-a alimentat această predispoziție și s-a folosit mult de ea. Cu bune rezultate, căci a cîștigat alegerile. Acum, Trump trebuie să livreze ceea ce a promis, mai ales că se laudă că livrează tot ce a promis. Trebuie să livreze lista clienților lui Epstein. Poporului MAGA i s-a creat așteptarea că va primi o listă cu nume grele de pedofili, mai toate din tribul democrat, și vrea să o devoreze. Și acum le spune că lista nu există?
Poporul are o problemă sau politicienii au o problemă? Eu zic că și unii, și alții. Acum, din două, una, își spune un trumpist american. Ori lista există și Trump însuși, aflînd ce cuprinde, o acoperă, ori lista nu există și Trump i-a dus de nas pe alegătorii săi. În ambele cazuri, spectacolul e dizgrațios, este o mărturie a nivelului la care a coborît politica și nu numai. Totuși, sînt multe lecții care se pot trage din această sordidă poveste. Una din ele ar fi că, dacă te joci cu conspiraționismul, te arzi. Însă ceva ar putea să fie util și dlui Bolojan din povestea asta: dacă joci pe așteptările cele mai frustrante ale electorilor, vei obține relativ ușor susținere, dar ceea ce se obține ușor se duce repede. Încrederea bazată pe promisiuni care speculează frustrările poporului, care îi alimentează conspiraționismul, este foarte înșelătoare.
Sigur, miza pentru dl Bolojan e infinit mai nobilă decît cea a lui Trump. Dar dl Bolojan, am eu impresia, intră într-un joc periculos, cumva asemănător cu cel al lui Trump. Dl Bolojan vrea să obțină susținerea populară pentru corecțiile financiare și instituționale pe care vrea să le facă, zgîndărind frustrarea poporului în folosul cauzei sale. Care cauză, repet și subliniez, e nobilă și corectă. Știind că cei mai mulți români sînt nemulțumiți pentru că trebuie să achite nota de plată a abuzurilor financiare ale guvernanților, dl Bolojan a început de la o vreme să arunce poporului furios figuri și povești cam cum arunci stîrvuri fiarelor înfometate. Poporul e înfometat de dreptate, așa cum o înțelege el. Îi trebuie vinovați, cu nume și prenume, cu sume și averi atașate. În fiecare zi aproape, fie prin conferințe de presă, fie pe surse, ajunge în public cîte un caz de nesimțire bugetară crasă. Cîte un învîrtit care, pe socoteala falimentului statului, face venituri uriașe, cîte o societate de stat care cumpără pe nimic și revinde de două ori mai scump statului însuși, cîte o excentricitate luxoasă a cîte unui bugetar, cîte o sinecură politică groasă ca obrazul unui porc ajung la noi în fiecare zi. Fenomenul sinecurilor și al jafului din bugetul statului era cunoscut de toată lumea, dar exemplele spuse clar, la lumina zilei, lipseau. Dînd publicului aceste exemple, cîte unul pe zi, dl Bolojan nu doar că își justifică programul, dar urmărește și adeziunea publicului la programul său de restructurări și corecții. O obține, desigur. Dar e o adeziune periculoasă…
