Fiți rezonabili: cereți imposibilul!

Dacă-ți golești visteria dintr-o dată și nu mai ai ce să le dai, începi să fii urît și riști chiar revolte populare

…deși sînt foarte departe de-a fi vreun simpatizant al revoltelor studențești din ’68, de la Sorbona, două inscripții de pe zidurile faimoasei (odinioară) universități pariziene mi-au rămas în minte. Prima era, de fapt, un schimb de… inscripții. „Dumnezeu a murit – semnat, Nietzsche“, a scris primul autor anonim. Sub ea, alt anonim a adăugat: „Nietzsche a murit – semnat, Dumnezeu”. A doua, însă, mi se pare mai de folos acum, la început de an: „Fiți rezonabili: cereți imposibilul!“. Îngăduiți-mi să-mi argumentez optimismul aparent nejustificat.

Primul argument ar fi unul de acum cîteva secole, din cartea lui Machiavelli, Prințul. Acolo, florentinul intrat în dizgrație îl sfătuiește pe Lorenzo de Medici, dar și pe toți conducătorii, din toate timpurile, să nu facă tot binele posibil dintr-o dată. De ce? Pentru că oamenii se obișnuiesc repede cu binele și vor dori întotdeauna mai mult. Dacă-ți golești visteria dintr-o dată și nu mai ai ce să le dai, începi să fii urît și riști chiar revolte populare. Pe de altă parte, dacă trebuie să faci rău, fă-l pe tot dintr-o dată. De ce? Pentru că dacă faci răul „cu țîrîita“, ca să zicem așa, riști, zice Machiavelli, „să porți în mînă tot timpul un cuțit însîngerat“. În schimb, un rău care nu se mai repetă se uită relativ repede, cîtă vreme după aceea lucrurile reintră „în normal“.

Cred că deja vă e limpede că Marcel Ciolacu sau sfătuitorii acestuia nu și-au petrecut tinerețile citindu-l pe Machiavelli. (E valabil și pentru plagiatorii Ciucă sau Bode, dar ei măcar au făcut pasul înapoi, mai de voie, mai de nevoie.) A luat toate deciziile exact pe dos. A mărit salarii și pensii, dar și reduceri la taxe, „fără număr, fără număr“, doar în ultimul an, conștient fiind (nădăjduiesc!) că sînt creșteri nesustenabile în cele mai favorabile scenarii. Toate, în speranța că, odată ce se va vedea cu sacii în căruța prezidențială, „vedem noi ce facem“ mai exact, „vede viitorul premier, poate chiar liberal, ce se mai poate face“. El ar fi fost „arbitru“. Nici usturoi n-ar fi mîncat, nici gura nu i-ar fi mirosit. N-a fost să fie. Mai mult, a urmat greșeala nr. 2 pomenită de către Machiavelli: „răul“ tăierilor n-a fost făcut dintr-o dată, cum a procedat Băsescu în 2008, sacrificînd Guvernul Boc, dar salvînd România de la faliment, ci „cu țîrîita“ și prost.

Să punem momentan între paranteze faptul că acel dezmăț bugetar nu trebuia să aibă loc și să ne aducem aminte că Marcel Ciolacu e acum prins între ciocan și nicovală. Pe de o parte, este într-o coaliție cu „noul“ PNL și cu UDMR, două partide responsabile cu recalibrarea bugetului, așa că nu poate spune „nu“ unor măsuri necesare, precum înghețarea creșterii pensiilor sau a salariilor bugetarilor, dar și restrîngerea drastică a unui aparat birocratic supradimensionat cu nerușinare. Pe de altă parte, a insistat să rămînă prim-ministru, ca singură soluție de a-și păstra „capul politic“, și-atunci nici nu poate să-și taie singur craca de sub picioare, încălcîndu-și chiar toate promisiunile. Nu degeaba și-a tatuat pe mînă (definitiv?) că nu va crește TVA-ul. Au urmat cîrpelile și inevitabilele proteste populare, unele justificate, altele mai puțin sau deloc. Exemple sînt destule, nu mai insist.

Ce va urma? Am tot stat să mă gîndesc dacă Ciolacu înțelege în ce capcană intră amînînd alegerile. Dacă e, pardon, prostie sau incompetență. Oricum, rezultatul e același. În următoarele luni, pînă în mai, viața va deveni mult mai grea, nemulțumirea populară se va acumula și va exploda la alegerile prezidențiale. Cum? Aceasta este adevărata miză. Crin Antonescu (dacă va rămîne) va suferi soarta lui Ciucă și a lui Ciolacu, și va rata turul al doilea (și) pentru că ar funcționa ca paratrăsnet pentru actuala guvernare. Deja așteaptă, îmbufnat, „binecuvîntarea“ partidelor de care cică ar fi independent! Independent cu voie de la coaliție – te rîd și curcile. Elena Lasconi se va încăpățîna, probabil, să-și mai încerce o dată norocul, fără să realizeze că scenariul de atunci nu se va repeta acum și, cu toată simpatia mea pentru el, Daniel Funeriu va continua să fabuleze frumos și fără șanse. Idealism să fie, dar nici chiar așa! Don Quijote nu era idealist.

De aici înainte începe scenariul aparent imposibil, dar, dacă sîntem realiști, singurul care mai poate restarta politica românească. Pentru că unul dintre finaliștii care se vor califica în turul al doilea va fi cu siguranță cel susținut de tabăra… iresponsabilă, că „suveranistă“ nu pot să-i spun, iar „extremistă“ i-ar transforma în victime în ochii suporterilor. Că iresponsabilul va fi Călin Georgescu, dacă i se va îngădui candidatura, sau George Simion, în caz contrar, nici nu prea mai contează. (Înclin să cred că al doilea e cel mai periculos, pentru că oferă o aparență de normalitate.) Important este cine îi va fi contracandidatul. Aici nu se „joacă“ averi, mașini, herghelii ș.a.m.d. Aici se joacă viitorul unei țări!

Prin excludere, îndrăznesc să sper că în finală va intra Nicușor Dan. E singurul relativ necunoscut pe scena națională, e declarat de dreapta și lipsit de accente stridente, nu are nici un schelet în dulap, oricît s-au scremut adversarii să-i găsească în ultimii opt ani, și singurul care poate spune, fără să se prefacă modest, „iertați-mă, n-am știut că e imposibil“. Odată calificat în turul al doilea, va avea, fără doar și poate, sprijinul USR, poate și al UDMR, și, foarte posibil, al unui PNL condus de Ilie Bolojan, care atît așteaptă odată urgențele rezolvate, chiar cu cîrpeli și înghițiri de broaște. Pînă și PSD – declarat partid pro-european – ar putea face acest pas, măcar de ochii lumii. Iar cu un Nicușor Dan președinte, situația se va schimba radical.

Actualul guvern poate fi dat jos prin moțiune de cenzură cu vot secret. Dacă Marcel Ciolacu insistă să rămînă premier, președintele îl poate refuza de două ori după care ar urma alegeri anticipate, pe care sigur nu și le doresc nici PSD și nici PNL. Dacă se va resemna, președintele îl poate accepta pe Ilie Bolojan premier, incluzînd și USR la guvernare, și-abia atunci reformele adevărate, făcute cu inteligență, pot fi duse la capăt. Scena politică românească va fi resetată în primul rînd la nivelul mentalităților și-adusă mai aproape de adevărata normalitate. La următoarele alegeri se va vedea asta.

De aceea vă spun: să fim rezonabili, să cerem imposibilul! E singura noastră șansă.

Share