Gimnastica de performanță și scandalul au devenit sporturi asociate?

Gimnastica fără bătaie era ca friptura fără cartofi prăjiți sau ca zeama salatei de roșii fără pîinea de înmuiat. Nici un farmec.

Cînd sîntem nostalgici după gimnastica de altădată mă întreb dacă nu sîntem cumva și după bătăile d’antan. Alea cu palma, pumnul, rigla, „castana”, ghiulul sau cureaua. Bătăile care ne-au făcut oameni, după cum ziceau tovarășii (și zic urmașii lor). Gimnastica fără bătaie era ca friptura fără cartofi prăjiți sau ca zeama salatei de roșii fără pîinea de înmuiat. Nici un farmec. Cînd eram mic am asistat la o parte din antrenamentul lotului de gimnastică înaintea Jocurilor de la Moscova. Pentru că erau intruși în sală (taică-meu, jurnalist, și cu mine), nu au fost aplicate lovituri, dar strigătele și subînțelesul lor pentru mai tîrziu loveau ca bicele. Tradiția e trainică. Medaliile au fost construite din abuzuri, chiar dacă acum unele dintre campioanele învinețite suferă de amnezii persistente. Faptul că azi o gimnastă e acuzată că o amenință pe o alta că va avea nevoie de o reconstrucție facială după ce îi va aplica o corecție, poveste în care ar fi implicată și mama antrenoare a celei dintîi, nu are nimic neobișnuit. Gimnastica românească se ridică greu ca performanță după sfîrșitul vrajei, ceea ce coincide cu reluarea vrajbei. E o luptă pe atenție și pe resurse. Iar sportul acesta greu, capabil să te coboare rapid din cerurile unei medalii în infernul unui an pierdut la cel mai mic dezechilibru, nu e făcut pentru cei cu nervi slabi sau isterii. Ce se întîmplă între Denisa Golgotă, acuzatoarea, și Sabrina Voinea, la pachet cu mama Camelia, în boxa cealaltă, e din cultura veche care a creat-o pe cea nouă în multe locuri din această țară: fiecare pentru sine și după aia, potopul. Să ne dăm la gioale e în ADN căci satisfacția de a vedea decesul caprei de dincolo de gard e mai importantă decît o realizare personală. Ne-am născut dușmani. Iar în gimnastică, sportul forței îmbinate cu grația, e încă și mai de rîsu’-plînsu’. Fetele și făcălețul. Francezii, deștepți: între grace și garce sînt doar două litere inversate.

Share