Scenariu de film scris cu cerneală

Schița scenariului de film semnat de Constantin Brâncuși se încheie cu o notă care precizează că „datele de mai sus sînt indicații aproximative. N-au prea mare importanță”.

De Constantin Brâncuși. În fondul Brâncuși de la Biblioteca Kandinsky a Centrului Pompidou din Paris există, printre altele, și dosarele în care se află notele de atelier ale artistului, numite „Scrieri autografe ale lui Constantin Brâncuși”. Revăzute și prezentate de cercetătoarea Doina Lemny în volumul Brâncuși. Arta este adevărul absolut (Polirom, 2026), notițele zugrăvite de mîna artistului care a modelat unele dintre cele mai apreciate sculpturi din istoria artei completează decorul complexului univers Brâncuși. Mi-a atras atenția schița unui scenariu de film, un text cu valențe istorice, înșirat pe patru file, nedatat.

„Filmul reprezintă povestea a 120 de ani care vor urma” este fraza de început a scenariului, ce cuprinde patru părți. Prima parte vorbește despre „izbucnirea războiului”, iar pentru a doua parte, numită „episodul a doi aviatori 1940”, autorul a notat: „Se desfășoară o serie de scene scurte și apoi vedem războiul care degenerează în tabăra socială”.

În cea de-a treia parte, care debutează cu „momentul cel mai întunecat” al unei epidemii de ciumă, Brâncuși indică faze ale procesului de reconstrucție de după dezastru, menționînd anii 1960 și 1970: „Are loc revoluția tehnicienilor și a oamenilor de știință și aviatorilor, care fac reconstrucția în mijlocul ruinelor”. Mai concret, artistul vizualizează „o serie de imagini de muncă ce duc la viziunea a ceea ce se poate face din lumea noastră”, serii ce „încep cu lovituri de ciocane și metal topit”. Edificii mari, mașini ciudate, operațiuni de construcții extraordinare, ziduri turnate în tuburi, toate acestea fac parte din scenariul de reclădire a lumii în ochii lui Brâncuși, al cărui film s-ar încheia cu o a patra parte, „Lumea în 2054”, în care, indică scenaristul, „sentimentalismul atinge punctul culminant”. Adică? Brâncuși răspunde: „Partea a IV-a trebuie să dea un răspuns efectiv la întrebarea: la urma urmelor, după ce lumea va fi unificată, va fi diferită de ce este ea astăzi? Răspunsul este da. Spiritul va fi diferit”.

Schița scenariului de film semnat de Constantin Brâncuși se încheie cu o notă care precizează că „datele de mai sus sînt indicații aproximative. N-au prea mare importanță”. Concluzia artistului, în interpretarea Doinei Lemny, ar fi că „după orice cataclism, viața își reintră în drepturi și societatea cunoaște o adevărată renaștere, precum pasărea de foc pe care o sublimează în creația sa”.

Altfel, din cu totul alt film, dintre multele aforisme notate de Brâncuși, aș aminti unul simplu: „Prima datorie este să fii cinstit cu tine însuți”.

 

Rubrică susţinută de Garanti BBVA

Share