Vremea probabilă și timpul potrivit

Generalul Eisenhower a dispus conform noilor date meteo furnizate de consilierul său, iar „cel mai senzațional eveniment al războiului” a debutat favorabil, la timpul și vremea potrivite.

Istoricul francez Jean-Baptiste Duroselle numește debarcarea de pe coasta Normandiei, din iunie 1944, „cel mai senzațional eveniment al războiului”. Și nu-i de mirare avînd în vedere amplitudinea acestei operațiuni din cel de-al Doilea Război Mondial și consecințele ei militare, adică eliberarea Parisului.

Generalul american Dwight D. Eisenhower, comandantul trupelor aliate de la acel moment, ar fi fost de acord cu aprecierea istoricului francez, în timp ce privea absorbit de gînduri planul militar cu două posibile intervale de timp pentru lansarea primei faze a invaziei (cu numele Operațiunea Overlord), respectiv 5-7 iunie și 19-21 iunie. Avea de luat o decizie crucială. Cum istoriei îi place să arate că ceea ce-i senzațional se formează adesea combinînd cele mai simple variabile, decizia generalului Eisenhower a depins, în ultimă instanță, de un singur factor, prognoza meteo. Vremea era absolut esențială pentru reușita operațiunii militare. Sau pentru eșecul acesteia.

Consilierul lui Eisenhower în materie de meteorologie, britanicul James Martin Stagg, a înțeles foarte bine cu acea ocazie sensul termenului „presiune” (acesta este, de altfel, și numele unui nou film istoric ce tratează subiectul, Pressure). Meteorologul avea sarcina de a-i confirma ori ba generalului dacă se întrunesc condițiile potrivite pentru intervenția militară pe apă și pe uscat. În acest sens, departe de tehnologia din prezent, trebuia să asocieze o multitudine de date provenite de la echipe de specialiști din teren și să le interpreteze într-o analiză pertinentă ce indica vremea probabilă. Mai mult, domnul Stagg trebuie să se coordoneze și cu omologul său american, ceea ce reprezenta o misiune cam dificilă. „Dacă aș fi insistat asupra fiecăreia dintre cerințele care îmi erau date, e simplu de dedus că Overlord nu s-ar fi întîmplat nici în următorii o sută de ani”, mărturisește James Martin Stagg în memoriile sale.

Dar s-a întîmplat. Pe 6 iunie 1944. Data programată inițial pentru invazie fusese 5 iunie, însă prognoza meteo indica condiții neprielnice, vînt puternic, nori groși și furtună, așa că, la sfatul lui Stagg, Eisenhower a amînat operațiunea, deși toate trupele erau pregătite de lansare. Se lua în calcul cel de-al doilea interval din planul operațional, 19-21 iunie (compromis total de o furtună teribilă, cum avea să se consemneze ulterior), însă în seara zilei de 4 iunie, după o nouă analiză a evoluțiilor din teren, domnul Stagg a identificat existența posibilității ca pe data de 6 iunie vremea, chiar dacă nu perfectă, să se domolească pentru o scurtă perioadă. Era deci (suficient de) probabilă o fereastră de timp care ar fi permis debarcarea trupelor aliate în bune condiții pe coasta Normandiei. Generalul Eisenhower a dispus conform noilor date meteo furnizate de consilierul său, iar „cel mai senzațional eveniment al războiului” a debutat favorabil, la timpul și vremea potrivite.

Istoria a continuat.

 

Rubrică susţinută de Garanti BBVA

Share