● Gala HOP a Tînărului Actor, Ediția a 29-a, Constanța, 27-30 septembrie 2026.
Ediţia a 29-a a Galei HOP, program permanent al UNITER, inițiat de Ion Caramitru, Cornel Todea și Sanda Manu, pe care Uniunea reușește să îl continue în ciuda crizelor economice, politice și culturale, a adus la Constanța tineri actori care au trecut deja printr-o primă selecție și o tabără de lucru la Piatra Neamț, unde au avut ca mentori specialiști în domenii diferite, de la regizorul Silviu Purcărete, director artistic al galei în acest an, și muzicianul Vasile Șirli la literații Radu Vancu și Ștefan Baghiu. Informația este de amintit pentru că aceste pregătiri se văd sau ar trebui să se vadă în momentele scenice pregătite de concurenți. Și poate s-au văzut (la unii), dar ceea ce a dominat ca un fir roșu prestațiile lor actoricești a fost o puternică anxietate privind viitorul imediat. În multe dintre aceste momente, actorii au făcut referire la absența colaborărilor în teatru, casting-urile pentru filme (și reclame), numeroase ca oferte, dar și ca eșecuri, dificultatea de a se susține financiar, lipsa unui orizont (măcar) decent de așteptare pentru debutul carierei, mediul abuziv din lumea artistică. Pe scurt, au folosit concursul HOP pentru a semnala (nu și a discuta) o serie de probleme care demotivează un tînăr artist, îl deprimă, îl insecurizează profesional și social, îl deturnează din sfera artei în alte domenii, mai prozaice. Nu a fost asta tema Galei HOP, dar pentru că subiectul a fost prezent atît de apăsat, cu disperare, aș zice, cred că a devenit mantra sub care s-a derulat această ediție. Căci orice s-ar decide ca temă – la această ediție a fost „A și B. Fața luminată și fața ascunsă a personajului. Metamorfoze” –, ceea ce arde va deveni miezul concursului. Acum a ars această stare infructuoasă care se conjugă la intersecția neliniștii cu dezamăgirea, o zbatere dureroasă pentru un viitor – al unei profesii? al tuturor? – nesigur. Și cum ideea romantică a artistului flămînd, nerecunoscut în timpul său, dar glorificat de posteritate nu s-a dovedit viabilă, nici nu mai e la modă și nici nu se potrivește cu teatrul, cred că e nevoie de o strategie culturală națională care să aducă coerență, viziune și predictibilate în artă, inclusiv (sau mai ales) la nivelul muncii.
Revenind la partea artistică a Galei HOP, mă opresc asupra cîtorva tineri actori care mi-au atras atenția și care nu coincid neapărat cu cîștigătorii desemnați de juriu (regizoarea Irisz Kovacs, actorii Ofelia Popii, Claudiu Bleonț și Sorin Leoveanu, criticul de teatru Sebastian Vlad Popa). Alexandra Răduță, care a obținut Marele Premiu „Ștefan Iordache”, a prezentat un fragment din Unchiul Vania, cu o Sonia care se configurează febril și credibil între fragilitate, în parte generată de tinerețe (alura de copil a actriței a fost exploatată aici), și forță. Răduță îi aduce Soniei pe scenă componenta ei definitorie, despre care se vorbește în text, dar care nu apare de obicei în spectacole – munca. Sonia este un om care muncește fizic, în ciuda tinereții și a vulnerabilității ei. Aici, Sonia șlefuiește o scîndură cu rindeaua, acțiune care necesită forță fizică și pentru care personajul (și actrița), deși obișnuit cu greul, se opintește un pic. La proba la liberă alegere, Răduță a jucat un adorabil clovn, trist, ridicol, ironic, fragil (și el). Ioana Cojocărescu, care a prezentat un fragment din Ochi frumoși, tablouri urîte de Llosa (romancierul este mai puțin cunoscut ca dramaturg), are o prezență notabilă, cu o expresivitate de femeie tînără fizic, dar matură emoțional, și o alură care amintește de Ingrid Bergman (frumoasă și puternică). Răzvan Ionescu a făcut un Don Juan de cartier, un băiat de după blocuri care are „școala vieții”. Cu proba liberă, Ionescu și-a dovedit versatilitatea, în primul rînd vocală: folosind un mixer de sunet, a creat auditiv scena dintre Macbeth și cele trei vrăjitoare, reușind să contureze veridic patru personaje și să le mențină identitățile pînă la final. Mi-a amintit de Kathryn Hunter în filmul lui Joel Coen, The Tragedy of Macbeth (2021), care a creat vrăjitoarele cu un singur corp, schingiuit și contorsionat, și trei identități fluide. Tudor Ioan Aron a fost adorabil într-un Arturo Ui zarzavagiu, care se luptă cu mafia piețelor în timp ce practică teatrul, jucînd Shakespeare cu varză. Se folosește de talentul de imitator pentru a creiona portretele interlopilor, care se bat să-și impună taxa de protecție asupra piețarilor, preluînd caracteristici ale liderilor politici actuali (în fond, politica și piața au destule în comun). Procedeul este folosit și în proba liberă, cu un fragment din Lecția de Eugen Ionescu – din păcate, prea lung și dezlînat. Aron are abilități de lucru cu textul, pe lîngă cele de imitator, dar care, evident, mai trebuie antrenate. Ilinca Petra Meșter poate face roluri complexe, inclusiv de compoziție – un foarte bun și specific accent ardelenesc colorează un personaj memorabil (text propriu), o femeie simplă, de la țară, în sala de judecată, la procesul ei de divorț. Încorsetată de normele patriarhale, accentuate în mediul rural, ea își dobîndește/regăsește după divorț feminitatea (și capacitatea de a răzbuna). Dar talentul ei este să îi dea acestui personaj forța (aparent) tragică a unei țărănci. Georgiana Tițoiu deconstruiește inteligent scena dintre Hamlet și actori în rama propriei repetiții pentru acest moment, reușind să ofere mai multe sensuri simultan. Are forță, mai ales în voce, dar și în chipul care mixează interesant o frumusețe fragilă cu o privire autoritară. Folosește această dualitate și în proba liberă, unde personajul, o femeie rănită în dragoste, într-o minunată rochie roșie, se metamorfozează (că tot e tema galei) într-un recipient de ură. Premiul „Cornel Todea” pentru cea mai bună trupă s-a acordat spectacolului Medeea. Efectul Rashomon după Euripide, cu Deea Elena Gruber, Georgiana Tițoiu și Alexandra Tofan, o bună secționare a mentalului feminin, care a pus în valoare versatilitatea actrițelor, inclusiv la nivelul psihologiei personajelor.
Gala HOP 2026 a fost un mod de a lua pulsul tinerilor artiști. Hopul lor ține acum de cadrul artei ca muncă și de un vaccum de posibilități. Și este, probabil, în seama generațiilor mai mature să le dea speranță și să le acorde sprijin.
Oana Stoica este critic de teatru.
Credit foto Medeea. Efectul Rashomon: Andrei Gîndac
Credit foto Alexandra Răduță: Andrei Gindac
